Politica tuturor, interesele fiecăruia
Raportul SAR pe 2014 a avut o temă care nu mă putea lăsa indiferent. Şi-a propus să descopere cît a cîştigat, cît ar fi putut cîştiga şi ce a pierdut România de cînd este membră a Uniunii Europene, ca urmare a calităţii de stat membru. Într-o ţară atît de isteric bipolară, a citi un raport scris de experţi fără evidente deviaţiuni politice partizane a fost o plăcere. Am simţit, însă, pe alocuri, nevoia unei contextualizări suplimentare. Este simplu să afirmi că România nu are o strategie naţională bine definită într-un domeniu sau altul, dar cred că ar fi fost interesant de pus acest aparent handicap în raport cu bîlbîielile la nivel general european. Simt încă lipsa unor studii care să analizeze, sector cu sector, politicile publice desenate la Bruxelles şi apoi să le compare cu interesele naţionale româneşti şi cu intenţiile guvernamentale afirmate în Piaţa Victoriei. Cîte dintre strategiile sectoriale naţionale se află pe curs de coliziune cu cele europene, cîte sînt mai degrabă mimate decît asumate şi în care dintre ele interesul naţional nu este întru totul servit prin obiectivele general comunitare? Îmi propun să dau un exemplu: agricultura. Am ales-o deoarece România are interese mari, pentru că domnul comisar Cioloş a fost la lansarea raportului şi deoarece domnia sa tocmai a parafat un program de reformă a singurei politici cu adevărat comune în Uniunea Europeană.
Citind enumerarea principiilor de reformare a PAC-ului, constat că unele decizii s-au mutat spre guvernele naţionale. Altfel spus, libertatea de mişcare între un model sau altul de finanţare este ceva mai mare. Un stat membru poate insista (între limite, desigur) pe susţinerea tînărului sau micului fermier, alt stat membru poate accentua pe reducerea poluării agricole. Dincolo de aceste marje permise, rămîn cinci obiective mari care sînt impuse ca termeni ai strategiei generale a dezvoltării agricole europene. Ele vor influenţa într-o bună măsură modul şi viteza de dezvoltare a industriei agro-alimentare româneşti.
De exemplu, Comisia îşi doreşte ca fermierii să fie mai eco. Adică agricultura să afecteze mai puţin echilibrul natural. Interesant pentru Vest. Acolo, îmbunătăţirile funciare sînt în bună parte rezolvate. Irigaţiile, terasările, îndiguirile (adică lucrările care afectează echilibrul natural) sînt bifate. România are însă un handicap uriaş la capitolele astea şi un volum mare de investiţii restante pentru a recupera din productivitatea la hectar. Dacă nu lucrările de îmbunătăţiri funciare ar fi problema, adică nu le consideri a afecta natura, ce ar mai rămîne? Biotehnologiile (cunoscute şi ca organisme modificate genetic). Ele dăunează mediului pentru că ar reduce biodiversitatea. Nu aş fi mare partizan al lor dacă nu aş şti că orice vacă europeană se hrăneşte masiv cu soia modificată genetic, importată din Statele Unite sau America de Sud, că respectivele soiuri nu au liber la cultură în UE şi că pe teritoriul României se găseşte una dintre puţinele zone potrivite pentru această cultură, în cele 28 de state membre. Rezultatul concret al acestei griji pentru biodiversitate este că producătorii americani vînd, iar cei români nu au voie să cultive. Evident, tot la capitolul „grijă pentru natură“ ar intra descurajarea chimicalelor şi sprijinul pentru producţia de mîncare cît mai „curată“ şi tradiţională. Lăsînd la o parte faptul că biotehnologiile ar reduce drastic nevoia de chimicale, mai rămîne problema preţului. Vă spun sincer: îmi place la nebunie magiunul de Topoloveni, dar nu îmi permit să îl mănînc la fiecare mic dejun. E cam scump! Iar muşchiul de vită hrănită doar cu iarbă spălată de roua dimineţii prin Alpii bavarezi sau prin munţii Dornei ar fi peste 200 de lei kilogramul. Aşa că, vrem, nu vrem, e nevoie de industrie alimentară făcută pe suprafeţe mari, de care România (spre deosebire de multe alte state membre) dispune şi care nu este deosebit încurajată în noua PAC.
Promit, însă, că săptămîna viitoare voi scrie despre obiectivele care chiar s-ar potrivi de minune agriculturii româneşti. Să arăt că nu sînt eurocîrcotaş cu totul…
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.