Poate Rusia să fie măreaţă?

30 septembrie 2010 PE CE LUME TRĂIM

În anii ’50, mulţi americani se temeau că Uniunea Sovietică va depăşi Statele Unite cîştigînd întîietatea în conducerea lumii. Uniunea Sovietică avea cel mai mare teritoriu din lume, era pe locul al treilea în privinţa numărului de locuitori, era pe locul doi din punct de vedere al mărimii economiei şi producea mai mult petrol şi mai multe gaze naturale decît Arabia Saudită.

În plus, URSS deţinea aproape jumătate din arsenalul nuclear mondial, avea mai mulţi militari înrolaţi decît Statele Unite şi cei mai mulţi oameni angajaţi în cercetare şi dezvoltare. Detonase experimental o bombă cu hidrogen în 1952, la numai un an după ce Statele Unite făcuseră acelaşi lucru, şi în 1957 a fost prima ţară care a lansat un satelit în spaţiu.

În termeni de putere soft, ideologia comunistă era atractivă imediat după Al Doilea Război Mondial din cauza creditului pe care-l avea în lupta contra fascismului, iar în Lumea a Treia era populară pentru că se identifica cu mişcările de obţinere a independenţelor naţionale. Propaganda sovietică promova mitul unui triumf inevitabil al comunismului.

Nikita Hruşciov s-a lăudat în 1959 că Uniunea Sovietică ar putea depăşi SUA pînă în 1970 sau pînă cel tîrziu în 1980. În 1976, Leonid Brejnev i-a spus preşedintelui Franţei că sistemul comunist va domina lumea pînă în 1995. Asemenea predicţii erau întărite de raportările anuale ale unor rate de creştere economică de 5-6% şi ale unei creşteri a cotei URSS în producţia globală de la 11% pînă la 12,3%, între anii 1950 şi 1970. După asta, oricum creşterea economiei sovietice şi cota din producţia globală au intrat într-o lungă perioadă de declin. În 1986, Mihail Gorbaciov a descris economia sovietică drept foarte dezordonată. „Avem decalaje la toţi indicii“ – a spus el. Un an mai tîrziu, ministrul de Externe Eduard Şevardnadze le-a spus diplomaţilor săi: „Voi reprezentaţi o ţară mare, care în ultimii 15 ani a tot pierdut din poziţia sa conducătoare între naţiunile dezvoltate industrial“.

Privind acum în urmă, surprinzătoare este mărimea erorii de estimare a Occidentului asupra puterii Uniunii Sovietice. La sfîrşitul anilor ’70, un „Comitet privind Pericolele Actuale“ a susţinut că puterea sovietică ar fi depăşit Statele Unite şi că alegerile din SUA din 1980 au şi reflectat această temere. Totuşi, în 1990, Uniunea Sovietică s-a prăbuşit.

Sfîrşitul Uniunii Sovietice a lăsat Rusia mai stafidită teritorial (76% din fosta URSS), demografic (50% din populaţia fostei Uniuni), economic (45% din producţia URSS) şi în termeni de personal militar (33% din forţele armate ale URSS). În plus, puterea de atracţie a comunismului practic a dispărut.

Cu toate acestea, Rusia are desfăşurate aproape 5000 de arme nucleare şi peste un milion de militari, deşi cheltuielile sale militare însumează doar 4% din totalul mondial (faţă de 40% cît au Statele Unite), iar capacitatea sa de a proiecta putere la nivel global a scăzut foarte mult. Ca resurse economice, PIB-ul de 2,3 trilioane de dolari al Rusiei, la prăbuşirea URSS, reprezenta 14% din cel al SUA, iar venitul pe cap de locuitor era de o treime din cel american. Economia ei era serios dependentă de veniturile din petrol şi gaze naturale, şi cu doar 7% produse înalt tehnologice la export (faţă de 28% pentru SUA). În termeni de putere soft, în ciuda atractivităţii culturii tradiţionale a Rusiei, ţara contează puţin pe plan internaţional.

Rusia nu mai este împiedicată de o ideologie comunistă şi de un sistem de planificare centralizat şi greoi, iar probabilitatea fragmentării etnice, deşi e încă o ameninţare, s-a mai diminuat. Dacă etnicii ruşi erau doar 50% din populaţia URSS, acum ei constituie 81% din populaţia Rusiei. Instituţiile politice necesare unei economii de piaţă eficiente lipsesc în mare măsură, şi corupţia este de-a dreptul extravagantă. Rusia capitalismului baronilor-jefuitori nu are nici un fel de reglementări efective care să creeze încredere în relaţiile de pe piaţă. Sistemul public de sănătate este haotic, rata mortalităţii a crescut iar natalitatea e în declin. Speranţa medie de viaţă la bărbaţii din Rusia este de 59 de ani – foarte scăzută pentru o ţară cu economie avansată. Estimările demografice ale ONU sugerează că, pînă la jumătatea acestui secol, populaţia Rusiei va scădea de la 145 de milioane la 121 de milioane.

Sînt multe căi posibile pentru Rusia în viitor. Unii văd o extremă în care Rusia arată ca o republică bananieră industrializată, unde corupţia şi problemele demografice şi de sănătate duc la un declin inevitabil. Alţii spun că reformele şi modernizarea vor face Rusia să-şi poată surmonta problemele şi că această direcţie e urmărită de conducătorii ţării. La sfîrşitul anului 2009, preşedintele Dimitri Medvedev a lansat un apel la modernizarea economiei Rusiei, la dezvăţarea de umilitoarea dependenţă de resursele naturale şi pentru renunţarea la atitudinile de tip sovietic care – după spusele lui – împiedică eforturile de a menţine ţara în rîndul puterilor lumii.

Dar, aşa cum susţine Katinka Bariş de la Centrul pentru Reformă Europeană, concepţia liderilor ruşi despre modernizare este excesiv de etatistă.

Guvernul disfuncţional şi corupţia omniprezentă fac dificilă modernizarea. Peter Aven, preşedinte la Alfa Bank, susţine că „din punct de vedere economic, ţara se aseamănă tot mai mult cu Uniunea Sovietică. E o enormă dependenţă de petrol şi o nevoie de capital şi de reforme serioase, în timp ce povara socială e foarte mare. Ameninţarea principală e stagnarea“. Un economist rus afirmă categoric că „nu există nici un fel de consens în favoarea modernizării“.

Oricare ar fi rezultatul, luînd în calcul forţa arsenalului nuclear remanent, marele capital uman, capacităţile din tehnologia cibernetică şi amplasamentul în Europa şi Asia deopotrivă, Rusia are posibilitatea de a provoca probleme majore sau de a-şi aduce o contribuţie importantă într-o lume globalizată. Cu toţii avem interesul ca în Rusia să se facă reforme.

Joseph S. Nye, fost secretar adjunct în probleme de Apărare al SUA, este profesor la Universitatea Harvard şi autor al cărţii în curs de apariţie: The Future of Power.

traducere de Andrei MANOLESCU