Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Exact acum un an, la 19 februarie 2023, Nicolaus Copernicus, părintele teoriei heliocentrice şi iniţiatorul astronomiei moderne, a fost aniversat de întreaga lume, cu ocazia a 550 de ani de la naştere. Opusul său revoluţionar, De Revolutionibus Orbium Coelestium (Despre mişcarea sferelor cereşti), a fost publicat cu doar foarte puţin timp înainte de moartea sa. Cu tot destinul său amar, astronomul a mai apucat să se bucure de cartea abia apărută. În schimb, saga post-mortem a corpului savantului, care a trăit în epoca turbulentă a Reformei protestante, este ea în sine un subiect de roman istoric detectivistic à la Umberto Eco sau Dan Brown. Mikolaj Kopernik (în limba polonă) s-a născut la Torun în 1473. După studii la Cracovia, Bologna, Padova şi Ferrara, unde a studiat medicina, dreptul canonic, astronomia matematică şi astrologia, s-a întors acasă în 1503 şi a lucrat pentru influentul său unchi din partea maternă, Lucas Watzenrode cel Tînăr, care a fost episcop al Warmiei (Ermland). La moartea sa, în 1543, la Frombork, un orăşel de pe coasta baltică a Poloniei, Copernic a fost înmormîntat în catedrala locală. Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp. Dar, în secolele următoare, locaţia exactă a mormîntului său s-a pierdut în negura istoriei.
Catedrala Frombork serveşte drept loc de odihnă pentru peste 100 de oameni, majoritatea fiind puşi în morminte fără nume. Au existat mai multe încercări nereuşite de a localiza trupul lui Copernic, tentativele datînd încă din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Cea mai inedită încercare a fost făcută de însuşi împăratul Napoleon, după bătălia de la Eylau din 8 februarie 1807. Fără succes, însă. Ceea ce se bănuia este că Copernic ar fi fost îngropat într-un anume loc din catedrala Frombork. Mai precis, ca membru al clerului catedralei (în limba greacă, kanonikos), el ar fi putut să fie înhumat lîngă altarul catedralei de care a fost responsabil în timpul diaconiei sale. Acesta este altarul Sfîntului Vaclav (Venceslau), cunoscut acum sub numele de altarul Sfintei Cruci, al patrulea de partea dreaptă a catedralei. Acolo a susţinut istoricul Jerzy Sikorski că s-ar putea afla Copernic. Un demers care aminteşte parcă de povestea, la început foarte implauzibilă, a găsirii rămăşiţelor lui Richard al III-lea într-o parcare din Leicester.
În 2005, un grup de arheologi polonezi a început cu ezitări căutarea. Jerzy Gassowski, de la Institutul de Antropologie şi Arheologie din Pultusk, a fost cel care a condus excavaţiile, şi fără prea mari speranţe. Dar, destul de repede, în apropierea acestui altar aveau să fie descoperite un număr de treisprezece schelete, inclusiv un schelet incomplet aparţinînd unui bărbat a cărui vîrstă a fost apreciată antropologic ca fiind între 60 şi 70 de ani. Scheletul respectiv, destul de deteriorat, a fost apoi identificat, cu prudenţă, ca putînd fi, cel mai probabil, al lui Copernic, iar craniul scheletului a servit drept bază pentru o reconstrucţie facială, desăvîrşită după mult patentata metodă Gherasimov. Începînd cu sfîrşitul secolului al XIX-lea, reconstrucţia facială s-a dezvoltat în cadrul anatomiei şi apoi al medicinei legale şi al criminalisticii, ca metodă de identificare prin tehnica reconstruirii fizionomiei unei persoane (în speţă dispărute), pornind de la forma şi particularităţile elementelor anatomice ale craniului. Metoda constă în refacerea feţei pe baza unui craniu preexistent sau a unui cap scheletizat care mai are ceva ţesuturi mumificate şi se foloseşte în identificarea cadavrelor pornind de la fotografia sau desenul unei persoane date dispărute. Metoda are la bază corelaţii de tip antropometric ce se stabilesc proporţional, în primul rînd între oasele craniului şi musculatura feţei. Experţii criminalişti de la Varşovia, în frunte cu Dariusz Zajdel, au dezvăluit faţa unui geniu: figura unui bătrîn cu nasul proeminent coroiat, aparent rupt la un moment dat şi cu o cicatrice deasupra sprîncenei stîngi. Caracteristici fizionomice care se potrivesc destul de bine cu detalii din portretistica foarte rară a lui Copernic din secolul al XVI-lea. De altfel, cînd savantul a murit în 1543, la 70 de ani, el nu era o celebritate şi doar cîteva urme vizuale ale chipului său au răzbit prin timpul necruţător.
Identificarea morfologică avea să fie însă completată de o cu totul neobişnuită analiză comparativă a ADN-ului. Cum găsirea rămăşiţelor pămînteşti ale unchiului său încă rămîne o provocare, cercetătorii au recurs la un material biologic absolut inedit, ascuns într-o... carte! Carte care însă a aparţinut lui Copernic însuşi!
La peste 80 de ani de la moartea lui Copernic, oraşul Frombork a fost ocupat, în iulie 1626, de armata regelui Gustav al II-lea Adolf, în timpul Războiului de 30 de ani. Suedezii au confiscat întreaga bibliotecă a catedralei ca pradă de război, iar cărţile au fost duse în Scandinavia, mai întîi la castelul Trei Coroane (în limba suedeză, Tre Kronor) din Stockholm, unde au fost catalogate de anticarul şi polimatul Johannes Bureus Agrivillensis (1568-1652). Ulterior, Gustav al II-lea a donat cărţile Universităţii din Uppsala, pe care o fondase cu cîţiva ani în urmă, în 1620. Un număr de 46 de volume care au aparţinut bibliotecii personale a lui Copernic, numită Collectia Copernicana, se află azi în posesia Muzeului Gustavianum de la Universitatea din acelaşi oraş. O comoară de o valoare inestimabilă!
S-a descoperit apoi, prin 2008, că o carte cu referinţe astronomice folosită personal de Copernic conţinea fire de păr printre paginile sale. Astfel, zece fire de păr au fost găsite într-o carte scrisă de Johannes Stöffler, Calendarium Romanum magnum (din 1518), o carte pe care marele astronom polonez a consultat-o, cu mîna lui, cu multă acribie. Aceste fire de păr au fost analizate ca material de referinţă pentru compararea genetică cu oasele recuperate din mormîntul polonez. Echipa lui Marie Allen de la Departamentul de imunologie, genetică şi patologie de la Universitatea Uppsala a stabilit că ADN-ul mitocondrial din dinţi şi schelet se potrivea matematic cu cel găsit în două fire de păr din carte.
Cercul s-a închis. După mai bine de 550 de ani, rămăşiţele lui Copernic „cel celest” au fost reînhumate la Catedrala Frombork în 2010. De data aceasta, cu o inscripţie clară. Medicina legală şi criminalistica l-au „redescoperit” pe cel care a iniţiat revoluţia copernicană. Iar reconstrucţia facială ne-a permis azi contemplarea chipului real al unuia din primii oameni care au înţeles cu adevărat cum funcţionează realitatea, care a înţeles esenţa mecanicii cereşti, care a scrutat cu ochii minţii lumina văzută şi nevăzută a universului. Dacă J.R.R. Tolkien ne-a oferit o magică lume imaginară dominată de un „Stăpîn al Inelelor”, atunci epoca Renaşterii ni l-a dăruit pe adevăratul „Stăpîn al Planetelor”: pe Nicolaus Copernicus Torunensis.
Octavian Buda, medic primar psihiatru şi istoric al medicinei, este profesor şi titularul Catedrei de Istoria Medicinei din cadrul UMF „Carol Davila“. Membru în comitetul ştiinţific şi fost preşedinte (2015-2017) al Asociaţiei Europene de Istoria Medicinei şi Sănătăţii. Conduce Societatea Română de Istoria Medicinei din 2022.