Pledoarii imposibile
Zice-aşa: cererea nu este morală sau imorală. Oamenii sînt imperfecţi, de aceea ei vor şi ţigări, şi băutură, şi droguri, şi prostituate. Oferta, la rîndul său, vine în întîmpinarea cererii, de aceea nu poate fi morală sau imorală. Concluzia ar fi că piaţa, adică inevitabila combinaţie dintre cerere şi ofertă, nu poate fi judecată cu argumentele moralei. Piaţa ar fi, pur şi simplu, amorală. Acesta este enunţul cu care Walter Block (Pledoarii imposibile, Editura Nemira) îşi prefaţează cartea în care, împingînd la extrem argumentaţia libertariană clasică, încearcă să ne dovedească faptul că proxenetul, poliţistul corupt, şantajistul sau cămătarul sînt, de fapt, îngeri, şi nu demoni. Ei sînt pe nedrept condamnaţi de morala comună. O lectură de esenţă tare.
Unul din capitole zice aşa: consumul de droguri nu produce daune în mod direct. Există cazuri celebre de neurochirurgi care au admis că au tras cocaină. Marea muzică a anilor ’60-’70 nu ar fi existat fără „iarbă“ sau LSD. Mulţi actori ai Hollywood-ului au făcut roluri uriaşe după ce au tras un pic de cocaină sau măcar marijuana. De fapt, consumul de droguri ne deranjează din cauza criminalităţii asociate. E nevoie de mulţi bani pentru respectivul viciu. Adolescentele ajung să se prostitueze, puştii fură din magazine. Drogurile sînt scumpe, de aceea îi împing pe consumatorii săraci spre gesturi ilegale şi, adeseori, violente. În fond – zice Block – coca şi macul sînt plante care se cultivă relativ simplu, aşa că drogurile ar trebui să coste cît mălaiul sau făina, dacă nu ar fi ilegale. Faptul că statul (opresor, ca la orice libertarian care se respectă) a scos cocaina în afara legii, a dus preţul în sus pentru că a adăugat costurile cu şpaga. Block merge şi mai departe: cine face un bine societăţii – poliţistul corupt sau cel onest? Păi, cel cinstit îi arestează pe traficanţi. Dispare o parte din ofertă, preţul creşte. Mai multe adolescente se vor prostitua, mai mulţi tineri vor fura banii din benzinării. Poliţistul corupt, pe de altă parte, permite creşterea ofertei dintr-un cartier, astfel încît preţul drogului va scădea.
Proporţional, încep să dispară micile jafuri comise de dependenţi. Sună logic, deşi concluzia este paradoxală: poliţiştii buni fac un rău societăţii. Traficanţii de droguri aduc liniştea pe străzi iar poliţiştii corupţi sînt aliaţii lor naturali. Concluzia nu poate fi decît una singură: legalizarea comerţului cu droguri, îndepărtarea statului opresor din mecanismul cerere-ofertă (şi) pe această nişă de consum. Rezoluţia este comună mai tuturor libertarienilor zilei. În ultimii ani, Jeffrey Miron a cerut răspicat acelaşi lucru, în numeroase talk-show-uri televizate. Simt nevoia să subliniez, de dragul cititorului mai puţin atent: aceşti intelectuali nu iubesc drogul, ci principiul logicii economice.
La această pledoarie imposibilă mă gîndeam zilele trecute, văzînd un reportaj excelent despre etnobotanice (Ochiul Magic, TVR1). Etno-rahaturile astea sînt un fel de 10% mărar tocat peste care se toarnă o tonă de benzodiametaacetatdefîso-chimicale de sinteză, produse la preţ de dumping pe un vapor în largul Mării Chinei. Sînt legale pentru că statul nu ţine pasul cu chimiştii asiatici. Cum se interzice o formulă, cum se inventează alta. Sînt extraordinar de periculoase. În şase-opt luni, un consumator regulat se curăţă. Adică moare. Bătrînii drogaţi au ajuns să facă propagandă pentru cocaină în cartiere ca Rahova sau Ferentari, să îi avertizeze pe adolescenţi că tot marfa naturală e mai bună. Necazul este că aceea este ilegală, pe cînd o pastilă de etno o cumperi ca pe pîine sau ulei, de la colţ. Conform lui Walter Block, acum ar trebui ca traficanţii de cocaină să se alieze cu poliţiştii corupţi (ambele categorii pierd bani serioşi din cauza etnobotanicelor) şi cu primăriile (care trebuie să reacţioneze la presiunea cetăţenilor) şi să promoveze interzicerea tuturor „magazinelor de vise“.
Dacă nu se întîmplă aşa înseamnă că libertarienii sînt la fel de utili ca motanul meu: îmi oferă oarecare confort cînd îmi toarce-n poală. În rest, nici un folos, pentru că, în viaţa reală, în Bucureşti, nu am şoareci în casă.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: M. Chivu