Pierduţi în traducere
„Limbile creează punţi între oameni.“ Aşa scrie pe afişul semnat de Comisia Europeană, prin Direcţia sa generală de specialitate (cum care? – cea de traduceri). Prin aprilie, în fiecare an, se serbează şi Ziua Europeană a Limbilor, ocazie cu care, probabil, punţile se creează mai uşor. Am evocat cele două stîngăcii de traducere (aşa mi se par mie a fi) şi, cu acest gen de răutăţi, m-am prezentat să lucrez (cît oi putea şi eu) într-un grup organizat de traducătorii români de pe lîngă instituţiile europene (cu Comisia în frunte, cum îi şade bine). Eram, adică, aproape 50 de oameni, într-o sală normală din Brochette, într-o zi anormal de însorită pentru apucăturile meteo ale Bruxelles-ului.
În primul rînd, am aflat că există două specii de inşi în breasla lor: traductologii şi terminologii. Lămurit prea puţin de situaţie, dar defel interesat de diferenţele între cele două categorii, pe cînd mă pregăteam să mă plictisesc a apărut Sfînta Polemică. Salvatoarea celor plictisiţi de duhul cel rău al Armoniei, cea care joacă rolul de somnifer la atîtea şi atîtea seminarii, congrese şi conferinţe pline de dulcege împreună-lucrări care, de obicei, nu duc nicăieri şi nu au alt scop în afara perierii diverşilor „Excelenţa Sa“, care îşi donează, ritualic, unul-altuia, the floor (adică microfonul).
Aşadar, apăru în discuţiune cuvîntul should. Tema este de intensă dezbatere între traducătorii (probabil şi terminologii) de la Comisie, Parlament şi/sau Consiliu, într-o relativ amuzantă simetrie cu echilibrul de puteri stabilit în Tratatul de la Lisabona. Adică: Greece should pay its debt se traduce „Grecia ar trebui să-şi plătească datoriile“ sau „Grecia trebuie să-şi plătească datoriile“? Orice vorbitor decent de engleză va opta pentru prima variantă. Necazul este că toate textele de directive, norme sau reglementări abundă în „should“-uri şi legea nu poate fi lege dacă nu foloseşte cuvîntul forte „trebuie“. De ce nu se scrie must? Simplu. Comisia Europeană nu îşi poate permite să arunce acest cuvînt înspre statele membre. Nu are cum pentru că nu are voie.
De aici încolo, sincer, nu m-a mai trecut nici măcar o umbră de plictis. Am aruncat şi eu, într-o doară, cîteva subiecte spre dezbatere, iar rezultatele mi-au părut încurajatoare. De exemplu, am întrebat de ce scriem Comisia Europeană ca englezii, şi nu Comisia europeană ca francezii, italienii şi alţi veri întru latinitate. Răspunsul care m-a convins cel mai tare a fost acela că aşa s-a pornit prin anii ’90, după un val intens de traduceri din engleză şi că, probabil, aşa va rămîne.
Apoi, dacă tot este aşa, am întrebat de ce am luat noi denumirea „comisari europeni“ (termen de rit francez) şi nu adoptăm (cu riscurile de rigoare) pe cel din engleză, cel de „comisionari europeni“ (commisioners). În fond, un comisar european nu are nicidecum poziţia de forţă, indusă de termenul „comisar“, ci este un funcţionar căruia i s-a „comisionat“ (încredinţat) parte a unor puteri strict administrative, din partea statelor membre. Argumentul care mi s-a adus a fost cronologic. Într-adevăr, commisioners este o traducere a lui commissaires, şi nu invers, din moment ce Marea Britanie a intrat în Piaţa Comună după Franţa. Originalul este, deci, „commissaires“. Admit şi eu că termenul „comisionar european“ ar suna (puţin spus) ciudat în limba română.
Oricum, lansez spre cititori o provocare: cum să traduci cît mai corect european affairs, deoarece „afaceri europene“ nu este defel potrivit. Ele sînt affairs, nu businesses. Am mai făcut propunerea să nu-i mai zicem PAC (politicii agricole comune), ci CAP-ul european (de la Common Agricultural Policy). Glumeam, dar era cît p-aci să fiu luat în serios.
Veţi spune că astea sînt mofturi, treabă de pierde-vară, tocmai potrivită pentru nişte funcţionari pierduţi prin organigramele prea-europenelor instituţii. Nici poveste. Întrebaţi un manager de firmă din domeniul X, căruia Directiva-nu-ştiu-care i-a comunicat că el should să asigure un anumit standard tehnic (conform legendarelor norme europene), omul a cheltuit o grămadă de bani pe investiţii, iar asta l-a băgat în faliment.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.