Peștișorul de aur și Michael Jordan

Am 16 ani. Joc baschet și sper să fiu reîncarnarea lui Michael Jordan (MJ). Dacă m-ar trezi oricine e răspunzător cu minunile, de la Peștișorul de Aur pînă la Buddha, aș răspunde automat că vreau să fiu MJ. Din păcate, cel mai probabil e să mă trezească furtuna de mama ca să apreteze pijamaua pe care o port neregulamentar, adică șifonată, sau că nu a cîntat cocoșul și sigur cineva l-a furat, să mă duc să verific.

E drept că avem cocoș la bloc, lucru pentru care ne urăsc cu spume mai toți vecinii, dar nimeni nu ar îndrăzni să se pună cu scorpia de mama. Tot drept e că fac karate și că l-am trosnit rapid pe Gogu într‑un moment în care era frînt de beat și încerca să o lovească pe mama, dar mă îndoiesc că cineva la fel de beat ar putea să fure cocoșul.

Oricum, mama nu îndeplinește dorințe – sau cele pe care le îndeplinește ea sînt dorințele duhurilor curățeniei care o stăpînesc cu o mînă de fier.

În cazul în care scap, printr-o minune, de stihia de mama, altă posibilitate este să mă trezească tata. Beat, după schimbul de noapte, să mă car din pat rapid. Tata poate să-mi îndeplinească doar dorințe legate de pileală, că este un geniu în domeniu. Mai degrabă ajung MJ decît să supraviețuiesc mîniei mamei dacă beau, așa că nici tata nu e de nici un folos.

Mai există și posibilitatea să mă trezească miliția. Inteligentul de frate-miu a încercat să treacă granița la sîrbi pe o minge și a fost prins. Eu am continuat să zic bancuri „denigratoare la adresa tovarășului Ceaușescu“, deși mi-a fost atrasă atenția de către proful de sport, care e și șeful de la tinerii comuniști. Miliția nu prea îndeplinește dorințe, dar ținînd cont de cîtă lume e la noi în casă aproape tot timpul, nu cred că m-ar supăra grav un pic de arest.

În aceste condiții vitrege am decis să-mi iau soarta în mîini. Mai clar, în picioare, așa că țopăi peste tot încercînd să-mi măresc detenta. Sar continuu prin casă, iar mama se uită la mine cu multă milă. Noroc că învăț bine, altfel sigur s-ar lăsa cu ceva directive de folosire mai utilă a energiei.

Sînt în sala de baschet la școală și prind o săritură bună, încercînd să blochez un coleg. Mă trezesc cu mîna pe inel și mă prind de el. Sînt un schilod pe la 1,65 m, dar încep să mă gîndesc că există un Dumnezeu care compensează pentru sărăcia noastră, alcoolismul lui taică-miu și obsesia pentru curățenie a mamei. Peste cîteva zile mă duc la primul meu turneu de baschet, așa că hotărăsc să mai cresc vreo 30 de centimetri și să-l fac muci pe Jordan.

Ea are un pulover urît cu spume, cu o pisică brodată de cineva care o urăște fie pe ea, fie eleganța. E mică, cu o gură mare, păr tuns foarte scurt și niște ochi albaștri verzui. Se joacă un turneu de baschet și este în echipa școlii ei. Sîntem amîndoi cei mai mici din echipele noastre.

Am mai jucat cu ea baschet, stă pe undeva aproape de blocul meu. Tot pe aproape stă și Lia Olguța Vasilescu. E afurisită, dar aruncă bine la coș, aleargă mult și se apără super-bine. Faptul că nu poartă sutien încă nu este cel mai important lucru din lume, dar este desigur un factor important în viața mea.

Nu sînt deloc, dar deloc interesat de ea. Are o colegă care pare interesată de farmecele mele, cu niște ochi verzi, verzi și cu un nume frumos, Marina. E aproape cît mine de înaltă, citește cam aceleași cărți și arată super-sexy. Nici ea nu poartă sutien.

Mă uit la meciul lor. E rezervă, dar cînd intră, joacă bine. La sfîrșitul meciului e foarte îmbujorată și, cînd trece pe lîngă mine, îi spun că a jucat super-bine. Îmi zîmbește cu gura aia mare și îmi îngheață creierul.

Următoarele luni, zeul Jordan e înlocuit de zeița blondă. Mă trezesc total accidental la un chef unde este și ea. Încerc să vorbesc cu ea, dar e clar că m-am defectat. Totuși, stă cu mine cam toată noaptea și mă trezesc a doua zi îndrăgostit frînt. Decid că am alte priorități pentru Peștișorul de Aur. Cum nu e disponibil, mă hotărăsc să îi cer mamei să-mi facă rost de niște blugi. Mama e șocată, căci nu am cerut nicicînd nimic.

Îi explic că unul dintre doctorii cu care lucrează este sirian și că sigur, dacă îi va cere, îi va face rost. Mama nu cere nimic niciodată, dar de data asta sînt hotărît să o șantajez emoțional. Nu e nevoie, că pricepe rapid că sînt smintit.

Peste vreo trei săptămîni am blugi și geacă de blugi. Valorează cît tot ce am avut eu pînă atunci, dar nici eu și nici mama nu știm asta. Nuri, doctorul sirian, i-a făcut mamei cadou.

Nu e vreme de geacă de blugi, dar nu contează, mă duc la baschet, unde joacă zîna, îmbrăcat cu țoalele festive. Desigur, joc baschet în blugi, că doar nu mă încurc. Transpir tot și împut procopseniile, dar nu contează, am impresionat-o clar pe zînă.

Pînă pe la 24 de ani uit de MJ, așa încît cresc pînă la 1,73 m.  A avut fraierul noroc, cum ar zice unchiul Gogu.