Pericolul unei Europei slăbite

13 ianuarie 2016 PE CE LUME TRĂIM

După o perioadă de preocupare americană față de Vietnam și China, Henry Kissinger, secretarul de stat al SUA, a declarat 1973 „anul Europei“. De curînd, după ce președintele Barack Obama a anunțat o pivotare strategică sau o reorientare către Asia, mulți europeni s-au temut că vor fi uitați de America. Acum – pe fondul crizei refugiaților, al ocupării Ucrainei de Est și al anexării ilegale a Crimeei de către Rusia, și al amenințării retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană –, anul 2016 ar putea deveni, de voie, de nevoie, un alt „an al Europei“ pentru diplomația americană.

Lăsînd deoparte sloganurile, Europa deține resurse semnificative de putere și este de interes vital pentru SUA. Deși economia SUA este de patru ori mai mare decît cea germană, economia însumată a celor 28 de state membre ale UE este egală cu cea a SUA, iar populația de 510 milioane a UE este considerabil mai mare decît cea de 320 de milioane a Statelor Unite.

Venitul SUA per capita este, într-adevăr, mai mare, dar în termeni de capital uman, tehnologie și export, UE este, fără îndoială, un partener redutabil. Pînă la criza din 2010, cînd problemele bugetare din Grecia și din alte părți au stîrnit panică pe piețele financiare, unii economiști au presupus că euro ar putea înlocui curînd dolarul, ca principală rezervă valutară mondială.

În termeni de resurse militare, Europa cheltuiește mai puțin de jumătate din bugetul pentru apărare al SUA, dar are un personal militar mai numeros. Anglia și Franța au arme nucleare și o capacitate limitată pentru intervenții externe în Africa și în Orientul Mijlociu. Cu toții sînt parteneri activi în atacurile aeriene împotriva Statului Islamic.

În ceea ce privește resursele soft-power, Europa beneficiază de o străveche putere de seducție, cu europeni care au jucat un rol central în instituțiile internaționale. Potrivit unui studiu recent al Grupului Portland, 14 țări din topul 20 mondial sînt state europene. Percepția potrivit căreia unitatea Europei se coagulează în jurul instituțiilor comune o face foarte atractivă pentru vecinii săi, chiar dacă această percepție s-a mai erodat în urma crizei financiare.

Întrebarea-cheie în evaluarea resurselor de putere ale Europei este dacă UE va obține un grad suficient de coeziune pentru a se exprima univoc în privința unui spectru larg de probleme internaționale sau dacă va rămîne o grupare restrînsă, definită de diferitele identități naționale, culturi politice și politici externe ale membrilor săi.

Răspunsul variază în funcție de problemă. În materie de comerț, bunăoară, Europa este egală cu SUA și este capabilă să contrabalanseze puterea americană. Importanța rolului Europei în cadrul FMI este depășită doar de SUA (deși criza financiară a slăbit încrederea în euro).

Cît despre legea antimonopol, dimensiunea și atractivitatea pieței europene au făcut ca firmele americane care doresc să fuzioneze să solicite acordul atît al Comisiei Europene, cît și al Ministerului Justiției al SUA. În domeniul Internetului, UE stabilește standardele globale pentru protecția sferei private, pe care companiile americane și alte companii multinaționale nu le pot ignora.

Unitatea europeană se confruntă însă cu limitări semnificative. Identitățile naționale rămîn mai puternice decît identitatea europeană comună. Iar partidele populiste de extremă dreaptă au ales ca ținte ale xenofobiei chiar instituțiile UE.

Integrarea juridică progresează, în interiorul UE, dar integrarea politicilor externe și de apărare rămîne limitată. Premierul britanic David Cameron a promis să restrîngă puterile instituțiilor UE și să supună rezultatele negocierilor sale cu liderii UE unui referendum popular, la finele lui 2017. Dacă Marea Britanie votează „nu“ și iese din UE, impactul asupra moralului european va fi drastic – un rezultat care ar trebui evitat, avertizează SUA, chiar dacă nu dispune de resurse pentru a-l preveni.

Pe termen lung, Europa se confruntă cu probleme demografice serioase, datorate ratelor scăzute ale natalității și indisponibilității de a accepta imigrația în masă. În 1900, Europa reprezenta un sfert din populația globului. La jumătatea secolului al XXI-lea s-ar putea să nu mai reprezinte decît 6% – din care aproape o treime va avea peste 65 de ani.

Chiar dacă valul de imigrație actual ar putea fi răspunsul la problema demografică pe termen lung a Europei, el amenință unitatea europeană, în pofida conducerii excepționale a cancelarului german Angela Merkel. Datorită creșterii vertiginoase a afluxului de imigranți (mai mult de un milion de persoane numai anul trecut) și apartenenței la mahomedanism a multora dintre ei, majoritatea țărilor europene au avut o reacție politică de respingere vehementă. Din nou, pentru diplomația americană e în joc o miză importantă, dar SUA au și aici o marjă limitată de acțiune.

Șansele ca Europa să devină, pe termen lung, o amenințare pentru SUA sînt reduse – și nu numai datorită investițiilor militare scăzute ale acesteia. Chiar dacă Europa dispune de cea mai mare piață europeană, îi lipsește coeziunea. Și, deși producțiile sale culturale sînt impresionante, în termeni de învățămînt universitar, universitățile din SUA ocupă 52 de poziții în topul 100 mondial, în vreme ce Europa doar 27. Dacă Europa ar depăși diferendele interne și ar încerca să devină un rival al SUA la nivel global, atuurile ei ar putea contrabalansa parțial puterea americană, dar nu ar egala-o.

În orice caz, pentru diplomații SUA, pericolul nu îl reprezintă o Europă devenită prea puternică, ci una slăbită peste măsură. Cîtă vreme Europa și America rămîn aliate, resursele lor se vor amplifica reciproc.

În ciuda inevitabilelor fricțiuni care încetinesc negocierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), o separare economică e puțin probabilă; Obama va vizita în aprilie Europa pentru a-l promova. Investițiile directe bidirecționale între SUA și UE depășesc volumul comerțului cu Asia și contribuie astfel la sudarea celor două economii. Și, chiar dacă americanii și europenii s-au săgetat secole de-a rîndul, ei împărtășesc valorile democrației și ale drepturilor omului mai mult decît oricare alte regiuni ale lumii.

O Americă puternică sau o Europă puternică nu își periclitează reciproc interesele importante, vitale. Dar o Europă slăbită, în 2016, ar putea dăuna ambelor părți.

Joseph S. Nye, Jr. este profesor la Harvard şi autor al cărţii Is the American Century Over?.

traducere din limba engleză de Matei PLEŞU