Performanță – ce cuvînt frumos!

Prin teatrele și centrele culturale ale municipiului București trage curentul. E un aer glacial, în ciuda primăverii. E frig mai ales în birourile directoriale. Evaluările managerilor au făcut multe victime. Și asta se simte peste tot: pe scenă, în sală, în foaier...

● Au fost evaluări intermediare, care se petrec anual, și cîteva evaluări finale, care se întîmplă la finalul fiecărui mandat directorial de patru ani. Nu e nimic special în aceste demersuri. Doar rezultatele sînt, de data asta, ieșite din comun. Marinela Țepuș, managerul Teatrului Nottara, a primit un calificativ care nu îi permite să-și continue mandatul și probabil va fi demisă. Managerul Operei Comice pentru Copii, Felicia Filip, va trebui să susțină un nou concurs de post. Directorul Teatrului Excelsior, Adrian Găzdaru, e și el nevoit să mai susțină o dată concursul de post – poate în competiție cu alți candidați. George Ivașcu, director la Metropolis, a trecut cu bine prin evaluare, dar și-a dat demisia invocînd că nu poate continua în lipsa unei finanțări adecvate din partea Primăriei. Însă mulți alți manageri de instituții culturale municipale își pot continua sau își pot reînnoi mandatul de manager: George Mihăiță, la Teatrul de Comedie, Ioan Cristescu la Muzeul Literaturii Române, Adrian Majuru la Muzeul Municipiului București. Reproșurile autorităților locale – acolo unde au existat – sînt legate, în general, de costurile mari de producție, de dezechilibrul între cheltuielile de producție și cele de personal în detrimentul producției, de încasările reduse (de înțeles, totuși, pe fondul măsurilor antipandemice și al accesului redus în incinta teatrelor). Pe alocuri – acolo unde s-a lăsat cu demiteri ori cu demisii –, evaluările au provocat revoltă în rîndul artiștilor. Protestele, poziționările și solidarizările sînt parțial întemeiate. Căci criteriile evaluărilor nu sînt clare. Și nici integritatea ori competența evaluatorilor.

● Un cuvînt rostit de mai multe ori în comunicarea autorităților publice cu privire la managementul instituțiilor de cultură generează o stare de confuzie și de neliniște. Acest cuvînt e „performanță”. Sensul acestui cuvînt nu a fost explicat, dar poate fi subînțeles – de unde și revolta. Nicușor Dan se așteaptă probabil la un profit imediat și cuantificabil în urma investiției pe care Primăria o face în instituțiile de cultură. Sîntem în două paradigme diferite, aflate în confruntare. Pe de o parte, „moștenirea” instituțională de pe vremea primarului Gabriela Firea, cu teatre și centre culturale noi, cu o finanțare abundentă, acordată pe criterii netransparente, poate clientelare, cu un sistem de recompensare sau chiar de cumpărare a bunăvoinței artiștilor: bani publici în schimbul liniștii. Pe de altă parte, primarul Nicușor Dan, constrîns de împrejurările sociale și politice diferite (un buget mult mai redus, o criză economică incipientă), și-a setat alte priorități, iar în domeniul culturii, ca și în altele, cere responsabilitate, transparență (pînă aici, nimic greșit!) și performanță. Ambele paradigme sînt păguboase pentru că nu se bazează pe înțelegerea culturii ca factor de dezvoltare pentru oraș, ca element al bunăstării locuitorilor. Ca și cum cultura ar fi doar un domeniu în care poate fi obținut un profit la nivelul reputației. Sau ca și cum misiunea teatrelor ori a centrelor culturale e să fie performante, adică să cheltuiască cît mai puțini bani publici și să obțină cîștiguri, nu să „producă” cultură. E o viziune care reduce cultura la un act contabil.

● Există o „Strategie Culturală a Municipiului București” care vizează perioada 2016-2026. Documentul a fost realizat sub coordonarea ArCuB prin consultarea comunităților culturale, civice și academice și vorbește despre dezvoltarea Capitalei prin cultură. Însă strategia nu a fost niciodată asumată ca document de fundamentare pentru politicile culturale. Și, în lipsa acestei asumări, rămîn pseudo-viziunile culturale enunțate mai sus.

● La Nottara, clădirea teatrului, încadrată inițial în clasa de risc seismic I, a fost reexpertizată în 2016 și încadrată în clasa a II-a de risc seismic, cu niște recomandări de reabilitare care nu au fost însă puse în aplicare. La Bulandra, sediul de pe Schitu Măgureanu se află într-o clădire din anii ’30 care nu a fost încă expertizată, dar, dată fiind perioada construcției și regimul de înălțime, se poate lesne bănui că e nesigură. Mai sînt și altele, în situații asemănătoare. Cele mai multe teatre municipale funcționează fără aviz de la ISU. Are Primăria în vedere reabilitarea acestor clădiri? Chiar și dacă ar putea face aceste investiții, multe clădiri nici nu pot fi aduse în conformitate pentru că pur și simplu au fost proiectate într-o epocă în care exigențele erau mult mai reduse. Cît de riscant e să mergem la teatru? Închidem tot, pentru că se prăbușesc clădirile și riscăm să murim în caz de incendiu? Ce planuri sînt pentru a construi clădiri noi, moderne, adaptate, conforme?