Pentru puțin, cu plăcere, cu drag...

Răspunsul verbal la o formulă de mulțumire este un act de limbaj de rutină, important pentru coeziunea socială, realizat printr-un număr limitat de formule fixe, clișeizate. Acestea sînt în general scurte (ar fi nefiresc ca la un simplu Mulțumesc! sau Mersi! să se răspundă în fraze complexe și ceremonioase) și au rolul de închidere a unei secvențe conversaționale. Actul răspunsului la mulțumiri a fost studiat în multe limbi, din perspectivă pragmatică și sociolingvistică, mai ales observîndu-se numeroasele sale variante de realizare. În româna actuală cel mai folosit răspuns este, foarte probabil, Cu plăcere, urmat de Pentru puțin, Pentru nimic, N-ai/N-aveți pentru ce; toate sânt puternic concurate, astăzi, de formula Cu drag, aflată în vizibilă ascensiune.

Tiparele pragmatice ale actului se regăsesc în limbi diferite și se bazează pe cîteva strategii fundamentale: vorbitorul minimalizează sau chiar neagă efortul său și importanța lucrului pentru care i se mulțumește (pentru puțin, pentru nimic, în franceză de rien, il n’y a pas de quoi, în italiană di nulla, di niente, în engleză no problem), accentuează atitudinea sa pozitivă, exprimînd plăcere (cu plăcere, fr. avec plaisir, engl. my pleasure) și apreciere (engl. you’re welcome), invită (fr. je t’en prie, it. prego, germ. bitte etc.), mulțumește la rîndul său ori își exprimă acordul cu mulțumirile interlocutorului. Prezența unor formule similare în limbi diferite se datorează universalității strategiilor, dar poate fi și efectul unor influențe directe, al unor calcuri. E posibil ca unele dintre formulele din română să fi fost imitate (mai ales după franceză).

O istorie a formulelor de acest tip – tipice pentru dialogul real – este din păcate greu de făcut. Dialogul epistolar nu oferă date utile, pentru că scrisul favorizează alte dezvoltări ale mulțumirilor și ale răspunsului la ele. Nici măcar teatrul nu e o sursă consistentă: rutina conversațională, formulele de salut și alte forme de menținere a contactului verbal sînt lipsite de relevanță narativă și sînt în genere eliminate din text și din spectacol. Mai multe informații putem obține din vechile ghiduri de conversație, publicate separat sau la sfîrșitul gramaticilor destinate străinilor. În prima gramatică tipărită a limbii române – Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, a lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai (Viena, 1780) –, răspunsul la mulțumire este consemnat de două ori: în urma unei invitații la masă și a oferirii unor indicații de orientare în spațiu. Ghidul oferă un tipar de răspuns prin negarea efortului și a îndatorării interlocutorului: „Foarte îți mulțămim de prînzul bun. – Nu este pentru ce să-mi mulțămești” (p. 93); „Foarte mulțămesc Domniei tale. Nu este pentru ce să mulțămești” (p. 99). După mai bine de două secole, manualul Lianei Pop, Româna cu sau fără profesor (Cluj, 1991), primul instrument modern, comunicativ, de învățare a limbii curente, introducea chiar din prima lecție răspunsul la mulțumiri, într-un dialog minimal: „Un bilet, vă rog. – Poftiți. – Mulțumesc. – Cu plăcere”. Textul (care avea alături imaginea unor persoane vorbind la un ghișeu) îi impresiona întotdeauna pe studenții care începeau să învețe limba română, creîndu-le însă așteptări oarecum disproporționate față de politețea din spațiul public românesc.

La Caragiale, în comedia O noapte furtunoasă, răspunsul pentru puțin apare de cîteva ori, de fiecare dată cu rol stilistic clar. Formula este folosită de Veta atunci cînd poartă cu Chiriac un dialog voit rece, formal, contrastînd cu relația amoroasă dintre cei doi și indicînd o stare de tensiune mocnită: „Chiriac: Mersi. Veta: Pentru puțin”. Inadecvat, deci generator de efect comic, e schimbul de politețuri banale într-o situație importantă și profund emoțională, atunci cînd șeful familiei își dă acordul pentru căsătoria tinerilor: „Zița: Mersi, nene. Jupîn Dumitrache: Pentru puțin”. Un contrast comic și mai puternic produce relatarea schimburilor banale de politețuri, ca răspuns la așteptările emoționale ale Ziței: „Zița: Ei! l-ai găsit? i-ai vorbit? i-ai dat? i-ai spus? Spiridon: Da, cocoană. Zița: Ce-a zis? Spiridon: «Mersi». Zița: Și tu ce i-ai spus? Spiridon: «Pentru puțin»”.   

Istoria formulelor și a competiției dintre diversele tipare e cu siguranță complicată. Există o tendință firească de a înlocui formulele clișeizate ale politeții cu variante noi, care să transmită mai multă emoție, să dea un conținut afectiv convențiilor sociale. Probabil că formulele mai vechi, bazate pe minimalizare (pentru puțin), nu i-au mai atras pe vorbitori. Deși convenționalizate, aceste formule pot fi oricînd resemantizate, iar minimalizarea poate părea insuficientă, chiar meschină, pentru că admite un oarecare grad de îndatorare. În momentul de față, formula Cu drag are mult succes în comunicarea informală. Formula aproape generală de închidere epistolară a pătruns în oralitate, în stilul colocvial, ca mijloc de închidere a unei interacțiuni conversaționale. Răspîndirea ei a fost probabil înlesnită de apropierea, prin prepoziția inițială, de formula Cu plăcere. Răspunsul Cu drag are avantajul noutății, dar și pe acela de a pune accentul pe apreciere și pe relația umană, nu doar pe minimalizarea efortului și a îndatorării.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).