Pentru o zi președinte
Întrebat de Sean Hannity de la Fox News dacă intenționează să abuzeze de puterea pe care ar putea-o redobîndi după alegerile de anul viitor, Donald Trump a răspuns că „doar în prima zi”. Acest răspuns, în parte glumă, în parte sarcasm și parțial serios, a ultragiat încă o dată cercurile liberale din America și de dincolo de granițele ei pentru că Trump rămîne favoritul detașat al republicanilor pentru confruntarea cu președintele Joe Biden toamna viitoare.
Trump și-a petrecut ultimul ani navigînd printre diverse acuzații, pornind de la fraudă și terminînd cu hărțuire sexuală. Cînd nu s-a plîns că e vînat de Justiție, a avut cuvinte de laudă pentru tot felul de dictatori și dictatori-în-așteptare care privesc cu multă speranță întoarcerea sa la Casa Albă.
Cum va arăta un eventual nou mandat Trump? Cu siguranță, mai puțin ezitant decît primul. Și asta nu e o veste bună dacă nu ești un republican american îndrăgostit de Putin ca o adolescentă, ferm convins că imigranții vor să-ți fure cheeseburger-ul, iar soluția pentru schimbările climatice e să forezi după și mai mult petrol.
Însă Trump nu e singura amenințare la adresa lumii așa-cum-o-știm în 2024. Vor fi alegeri în 78 de țări și, dată fiind confuzia actuală, oricare dintre acestea are capacitatea de a crea necazuri mult dincolo de propriile granițe. Naționalismul aproape fascist al lui Narendra Modi în India, fascismul fără perdea al lui Putin, genunchii moi ai lui Volodimir Zelenski, toate acestea vor fi testate în 2024 și poza de anul viitor de pe vremea asta ar putea arăta radical diferit. Nu pentru că antenumiții dispar din ea, ci pentru că măcar unii dintre ei se vor simți confirmați în toate cele bune și rele pe care le vor fi comis pînă în seara alegerilor. Alegeri care, cel puțin în cazul unora dintre ei, sînt mai degrabă o formalitate plicticoasă. Jocurile sînt deja făcute. În Rusia, spre exemplu, Aleksei Navalnîi, liderul Opoziției, a dispărut în gulag zilele astea și nimeni nu știe dacă va mai apărea vreodată viu. Despre libertate n-are rost să vorbim.
Alegeri vor fi și în România și, dacă e să urmărim un singur lucru, atunci acela ar trebui să fie votul tinerilor. Sociologul Barbu Mateescu observa într-un episod de podcast că în 2024, după patru ani de secetă electorală, vom avea cel mai mare număr de tineri care votează prima oară post-1989. E vorba de o generație care a deschis ochii în Uniunea Europeană și n-a avut contact cu regimuri autoritare decît cu ocazia unor concedii cu părinții prin Egipt. Ca orice altă generație, și aceasta se ridică contestînd starea de fapt. Întrebarea la care nu avem răspuns acum este cine e inamicul acestor oameni și cum au de gînd să schimbe lucrurile. Pentru că, în egală măsură, „disruptive” sînt și Diana Șoșoacă, și puzderia de partide excentrice de stînga care se încălzesc în afara gardului Parlamentului.
Sigur, există întotdeauna varianta absenței de la vot. Și asta e, în opinia mea, o formă de exprimare politică. Un vot, dacă vreți. Dar semnificația lui e mai degrabă că actuala stare de fapt e mulțumitoare. Nu cred că trebuie ignorată varianta asta pentru că, citind sondaje comandate de partide, riscăm să credem în posibilitatea unei revoluții fără revoluționari. Amintitele sondaje ne spun că 70% din români sînt nemulțumiți de direcția în care merge țara, dar nu-s foarte siguri care ar fi direcția corectă. 2024 va fi anul în care partidele vor trebui să facă o echilibristică foarte complicată între promisiunea de mai bine și amenințarea că vor strica o jucărie care mai poate fi încă folosită.
România nu trăiește într-o bulă independentă și, poate mai mult decît niciodată, rundele de alegeri din 2024 vor fi sensibile la evenimentele externe. O eventuală prăbușire a Ucrainei (lucrurile nu arată bine pe front) va avea un efect seismic asupra climatului politic intern, iar partidele românești de aproape orice culoare par să funcționeze pe modelul „gînduri bune și rugăciuni”. Nu există nici un fel de pregătire a publicului pentru un astfel de scenariu sau pentru scenariul în care prima zi a președintelui Trump nu va fi doar despre imigranți, ci și despre retragerea Statelor Unite din NATO. O fi sunînd alarmist în decembrie 2023, dar nu implauzibil.
Noul președinte american va fi instalat oficial în ianuarie 2025, dar anul viitor pe vremea asta o să îi știm nu numai numele, ci și intențiile. Și tot anul viitor pe vremea asta vom avea și noi un nou președinte. După zece ani de placiditate țîfnoasă, România va trebui să se obișnuiască cu un alt om la Palatul Cotroceni și e cumva frustrant că încă nu știm numele nici unui candidat. Ce e sigur e că vom asista în a doua jumătate a lui 2024 la momentul acela de derivă în care aproape toți cunoscuții noștri vor abandona nuanțele și se vor situa ferm de partea vreunuia dintre candidați, ignorînd 90% din informațiile disponibile despre respectivul.
Ne așteaptă un montagne-russe emoțional și momente de abandon colectiv al rațiunii. Donald Trump nu știe, dar la fiecare declarație a sa românii fredonează inconștient clasicul Paraziții „Dac-aș fi pentru o zi președinte”. Un imn pentru sănătatea mintală care la lansare părea să aibă semnificații locale. Acum e global.