Pensii speciale

29 ianuarie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Un cocktail Molotov aruncat prin geamul unei braserii în care președintele fusese văzut odată, în vremuri mai bune, pe vremea cînd nu era încă la Elysee. O nesfîrșită grevă a transportului public ale cărei efecte am avut ghinionul să le verific direct în gări și stații de autobuz din vreo trei orașe franceze (nu e plăcut deloc). O sumă nesfîrșită de alte proteste a căror gamă se întinde de la ridicol-amuzant pînă la periculos. Doi miniștri care au primit amenințări cu moartea. Peste toate astea o încrîncenare generală a societății franceze și consensul imposibil de găsit.

Astea sînt condițiile pe care, încăpățînat la rîndu-i, guvernul francez a decis să le ignore și să meargă înainte cu o anunțată reformă a pensiilor. Traseul legislativ e abia la început dar, dacă nu vor fi probleme în parlament, modul de calcul al pensiilor francezilor se va schimba din vară.

Asta va însemna că o sumă importantă de categorii de salariați, de la balerine la conductori de tren, vor trebui să renunțe la regimul special de care se bucură în prezent urmînd să fie transferați într-un sistem în care avantajele actuale (retragere timpurie, pensii mai mari) vor dispărea.

Sistemul public francez, în fapt 42 de case separate, e un amestec bizantin de excepții construit în mulți ani de zile în funcție de capacitatea fiecărei categorii sociale vizate de a-și crea condiții mai favorabile la un moment sau altul. Ceea ce propune guvernul e o variantă mai echitabilă în care regulile de pensionare să fie cumva similare, iar anumite zone ale societății să fie compensate mai onest. Spre exemplu, dacă legea va trece, fermierii, mamele care muncesc, liber-profesioniștii vor avea pensii mai mari. De asemenea, se instituie o pensie minimă de 1000 de euro ce va fi permanent ajustată cu inflația. Vîrsta de pensionare rămîne la 62 de ani, dar pînă în 2037 ea va crește la 65. Rămîne valabilă retragerea mai devreme din cîmpul muncii, însă pensia nu va fi la fel de mare. Altfel spus, cine va munci mai mult va primi o pensie mai mare. Propunerea guvernului rezolvă o problemă pe care o au multe alte state europene: sustenabilitatea sistemului public de pensii în condițiile în care durata de viață medie a populației e în creștere și, odată cu ea, nevoia de a găsi resurse financiare noi.

E, dintr-un punct de vedere, o reformă „de stînga“ pentru că, reducînd la maximum complexitățile, asigură o viață mai bună pentru mai mulți oameni. Cu toate acestea, nu e deloc rar să vezi vorbindu‑se despre președintele Emmanuel Macron în termeni ca „bancher fascist“, „ilegitim“, „dictator“.

Observatorii scenei politice franceze au remarcat cum Macron a fost aproape dispărut din dezbatere, deși toate sectoarele de public îl identifică ca personaj principal în tentativa de reformă promovată de guvern. A preferat să lase sarcina comunicării publice în zona guvernului și a premierului Edouard Phillipe. Cu toate astea, frustrarea prezidențială în fața rezistenței acerbe a publicului a mai ieșit uneori la suprafață. „Dictatură? Îi invit să meargă într-o dictatură adevărată să vadă cum e“, le-a spus președintele jurnaliștilor care îl însoțeau într-o călătorie în străinătate.

Sînt cumva de înțeles izbucniri de acest fel. Președintele e doar la primul mandat, iar un al doilea depinde de rezultatul performanțelor guvernării. Iar Macron nu se poate plînge că nu are condițiile necesare. A cîștigat cu o majoritate largă președinția, parlamentul e dominat de aliații săi, e liber să construiască o societate mai bună. Însă bătălia pe care și-a ales-o e grea, rezultatul imposibil de prevăzut. Sondajele nu ajută nici ele foarte mult. Președintele se menține în zona unui 30 la sută pe care își poate construi o strategie pentru a intra în turul doi, însă o majoritate a publicului francez se opune reformei pensiilor. Sigur, sînt și mulți francezi exasperați de nesfîrșitele greve ale angajaților din sectorul public însă cele două realități nu se contrazic. Poți uneori să te enervezi și pe oameni cu care ești de acord.

Foarte probabil chiar și adversarii președintelui francez îi recunosc acestuia o oarecare doză de curaj, sau dacă vreți, un profil de jucător care nu se teme să riște. Perspectiva unei crize demografice e totuși îndepărtată, sistemul de pensii nu e în colaps iminent, însă Macron preferă să o adopte și să aplice o viziune pe termen lung. Beneficiile despre care aminteam mai sus nu se vor simți decît tîrziu, dincolo de un prezumtiv mandat secund al actualului șef de stat.

Pe de altă parte, de felul în care Macron va reuși să își apere și implementeze ideea va depinde foarte mult direcția în care o vor lua multe alte guverne din Europa confruntate cu probleme similare. Urgența în state ca România, de exemplu, unde populația nu numai că îmbătrînește, dar alege într-o proporție nesănătoasă să părăsească țara, e mult mai mare. La asta se adaugă indecizia motivată de  teamă a  politicienilor care face ca subiectul reformei pensiilor să fie un cartof fierbinte de care nimeni nu vrea să se atingă.

În Franța, președintele joacă cu mandatul pe masă în numele unui viitor de pe urma căruia nu va profita politic. Victorie sau eșec, ceea ce face Macron în politica internă e un model de comportament care poate inspira. Chiar dacă nu va reuși, va putea spune la final „măcar am încercat“.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe