Pe bune
Pragmatic, șansele mele de a avea succes în politică sînt minime, undeva spre zero. Nu sînt charismatic, îmi lipsește tupeul care pare a fi absolut necesar și nu sînt interesat în a face audiență pentru televiziunile de știri conduse sau controlate de oameni care îmi provoacă greață. Nu am nici o rudă influentă, nici o legătură cu fosta Securitate sau cu serviciile actuale, care mi se par la fel de repulsive, corupte și inutile. Nu sînt nici cîntăreț, nici actor, iar șansele de a deveni o vedetă se reduc la potențialul de a gafa și nu la vreun talent.
Dacă punem aici și originile mele nesănătoase din familii sărace și foarte sărace ale unui tată alcoolic și unei mame țigancă, succesul cinstit politic sau profesional în România pe o altă nișă în afara celei pe drepturile romilor este aproape imposibil. Nișă în care am scris în repetate rînduri că nu mai vreau să activez, pentru că nu vreau să fiu țiganul de serviciu. Zdrobitoarea majoritate a succesului meu profesional și financiar a fost în afara României. Pragmatic, șansele mele cele mai bune de a reuși profesional sînt în străinătate, în locurile unde nimănui nu îi pasă ce gene am.
Faptul că am ajuns să scriu în Dilema veche este un accident fericit și este motivul pentru care mă cunosc mult mai mulți oameni decît mi-aș fi imaginat sau meritat. La fel și numirea mea ca secretar de stat, tot un accident a fost. Nu numai că știu oameni mai buni profesional ca mine, care sper să se implice politic pentru ca eu să pot să ies, dar sînt catastrofal în a mă da pe lîngă oameni și urăsc cu spume autoritatea de orice fel.
Nu am nici un gînd de a ocupa funcții în partid, iar demnitățile publice mă îngrozesc din multe motive. Pe scurt, nu am nici motivația interioară și nici interes în a juca rolul politicianului tipic și nu am nici o intenție să mă schimb acum.
Sînt convins că o bună parte a electoratului consideră că șmechereala și nesimțirea sînt condiții absolut necesare pentru a deveni un politician român de succes. Din păcate, asta pune o presiune enormă pe liderii politici noi de a deveni actori în piese de teatru din ce în ce mai proaste. Și aici nu mă refer la alegătorii PSD, ci mai ales la oamenii din „bula“ mea. Un USR sau PLUS care să stimuleze instinctele populiste pentru a ajunge la putere ne va duce, pe termen lung, exact unde sîntem acum.
Atacurile asupra Oanei Bogdan sînt o formă abjectă de bullying. Oana Bogdan nu ocupă o funcție publică și nu reprezintă România nicăieri. Nu a spus niciodată că reprezintă poziția partidului. Nu numai ceea ce au făcut Antena 3 și România TV a fost abject, dar și reacția unor oameni care se consideră intelectuali liberali a fost la fel. S-a sărit peste zeci de cai în frenezia de invective oribile care s-au spart în capul ei. Declarațiile de sprijin necondiționat și pupincurism nu au ajutat nici ele.
Ce se scrie și se spune despre Dacian Cioloș, deși șocant pentru mine, ca unul care am lucrat cu el, nu este totuși neașteptat. În definitiv, și eu am scris o afurisenie despre el înainte de a-l cunoaște.
Dacian e un om bun și cu mult, mult prea mult bun-simț pentru a se potrivi așteptărilor celor obișnuiți cu liderii politici tradiționali. Departe de a fi perfect, a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă orice manager responsabil în cazul Oanei Bogdan și nu numai. A ieșit în apărarea omului care și-a pus în cui o carieră de succes pentru a ajuta la construirea unui partid. Nu a atacat poziția stridentă a altui om apropiat care a scris o chestie cel puțin la fel de discutabilă ca declarația Oanei Bogdan, ci a trimis un mesaj elegant de îndemn la calm. Dacian nu va putea fi niciodată un Dragnea pe partea binelui. Nu va avea nici charisma, nici șmecheria și nici tupeul baronului de Teleorman.
Eu sînt afurisit cu Dacian în momentele, nu foarte dese, în care ne vedem. Îmi este foarte drag, dar îmi e teamă că va simți nevoia să joace un rol pentru a satisface pe cît mai mulți. Dacian este aproape întotdeauna în mijloc și sînt convins că avem mare, mare nevoie de oameni ca el în politică.
Faptul că o mare majoritate a noastră sîntem în extreme este periculos. Tendința de a sprijini poziții extreme și nu poziții de mijloc poate avea un efect devastator. Să înlocuim niște șmecheri corupți cu o clasă de justițiari duși cu capul nu o să ajute pe nimeni. Paranoia hoților care se văd vînați de Justiție nu ar trebui să justifice extremismul ideologic al altora care, chipurile, sînt de partea binelui. Soluția stă în normalitate, bun-simț, decență, profesionalism și nu în PR sau în gargara extremistă.
Nevoia noastră este nu de actori care să joace perfect rolurile de care are „poporul“ nevoie, ci de oameni buni, capabili să-și vadă și să-și rectifice greșelile inerente.