Parpalac
Cum ar putea fi definit parpalacul? S-ar putea spune că e un obiect de îmbrăcăminte care apără de frig, care se pune peste alte haine, nu are semne distinctive clare și este tratat de vorbitori cu o indiferență glumeață, ușor disprețuitoare. Cuvîntul e un termen familiar, generic, acoperind tipuri de obiecte vestimentare destul de diferite, variabile în timp. Parpalac a fost înregistrat tîrziu în dicționarele noastre; nu exista în prima ediție din DEX (din 1975), dar este cuprins în ediția din 2009, cu o definiție prin sinonime parțiale: „pardesiu; balonzaid“. George Volceanov, în Dicționar de argou al limbii române (2007), îl echivalează cu trei categorii de piese vestimentare, ceea ce dovedește de fapt larga acoperire și instabilitatea semantică a cuvîntului cu circulație preponderent orală: „jachetă groasă; hanorac“, „palton“, „impermeabil“. Ca formă specifică limbajului colocvial, parpalac apare destul de des în presă și în diferite texte de pe Internet: „din vagon a coborît un bărbat scund, lat în umeri, cu un parpalac albastru de nylon“ (romanialibera.ro); „a renunțat la trening pentru o costumație aparte – un parpalac alb, asortat la ghete de baschet“ (sport.ro); „a sosit pe covorul roșu cu ciocate, ținte și un parpalac mai lung de genunchi“ (national.ro); „parpalacul stil sărăntoc este compus dintr-un material flauşat extrem de jegos“ (timesnewroman.ro); „o să vedem din nou parpalacul larg al anilor ’80 din filmele cu gangsteri“ (avantaje.ro) etc.
Ca și alte cuvinte din limbajul familiar, parpalac tinde să-și piardă conotația specifică de registru, apropiindu-se tot mai mult de limba standard. Trecerea se întrevede în anunțurile publicitare, în care parpalac pare a fi folosit în mod pur denotativ, fără vreo notă ironic-depreciativă: „parpalac bărbătesc din piele naturală, marca Wilsons Leather (SUA)“, „Parpalac blugi – ideal pentru rockerițe, impecabil“, „Geacă lungă piele (parpalac)“, „Geacă sport (parpalac). Este nouă. Numai la antrenorii de fotbal am văzut“, „Vînd parpalac BURBERRY stare perfectă fără nici o defecțiune nu este ars cu țigara sau pătat de băuturi etc. îl vînd că nu îl port“, „Vînd haină piele gen parpalac“ (ieftine.eu).
Adevărata surpriză este însă pătrunderea cuvîntului familiar în acte juridic-administrative militare. Ordinul 156/2019, pentru modificarea și completarea Regulamentului privind descrierea, compunerea și portul, pe timp de pace, al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naționale din 5 martie 2018, modifică un articol, introducînd termenul parpalac în locul sintagmei manta de ploaie. Astfel, paragraful „Mantaua de ploaie este prevăzută cu epoleți fixați în cusătura umărului, cu glugă și se încheie la un rînd de nasturi ascunși. În talie, mantaua de ploaie se ajustează cu un cordon din material fond“ devine „Parpalacul se confecționează din țesătură impermeabilă, în culorile prevăzute la art. 26 alin. (2), are epoleți fixați în cusătura umărului, gluga detașabilă și se încheie la un rînd de nasturi ascunși. În talie, se ajustează cu un cordon din material fond“. E dovada cea mai clară că pentru mulți vorbitori cuvîntul a devenit un termen neutru, apt să pătrundă în Monitorul Oficial.
Din păcate, originea cuvîntului nu este deloc lămurită. E drept, dicționarele noastre istorice includ forma parpalac ca variantă a altor cuvinte, cu sens total diferit. Forma parpalac apare ca variantă a interjecției pitpalac, ca denumire pentru o plantă (Salsola kali, săricică) sau ca variantă a substantivului pîrpălac (părpălac), cu sensul „frigere a cărnii pe jeratic sau în frigare“, derivat de la verbul a pîrpăli sau a perpeli (de origine slavă). G. Baronzi, în Limba română și tradițiunile ei (1872), înregistra și varianta parpalag, cu glosarea „fleică“. Nu se prea vede, însă, cum s-ar fi făcut trecerea de la aceste sensuri la denumirea unui obiect de îmbrăcăminte. O formă foarte apropiată de parpalac este parpalec, cu sensul „plăcintar, vînzător de plăcinte și covrigi“, folosit și ca termen de desemnare ironică și depreciativă a grecilor sau pur și simplu ca termen peiorativ pentru un ins oarecare; cuvîntul apare la Alecsandri („a leșinat parpalecul“) și la Creangă („Măi parpalecule, nu cumva eşti botezat de sfîntul Chirică Şchiopul, care ţine dracii de păr?“). Parpalec este cuprins în dicționare tot cu indicația „etimologie necunoscută“. E posibil – dar e o simplă ipoteză – ca împrumutul lexical modern pardesiu (din fr. pardessus) să fi provocat, prin deraiere lexicală glumeață, deci fără motivare semantică, o apropiere de cuvîntul deja existent parpalac. Poate că au contat și ideea de încălzire în grabă, caracteristică verbului a pîrpăli, și utilizările depreciative ale altor cuvinte populare și regionale cu secvențe sonore similare, cu conotații comice (parpaleț, parpalete, pîrpală, pîrpălatic, parpalic, parpeleac etc.).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).