Parcă ieri...

Parcă ieri eram în şedinţă de sumar, la Ştiri, cu Radu Coşarcă (el nu ştia că o să fie membru în CNA, apoi şef la Tele 7 abc, apoi la Antena1 şi că apoi se va retrage în PR), cu Anca Toader (care nu ştia că o să ajungă să lucreze la BBC, la Londra), cu Tudor Barbu (care nu ştia că o să fie senator Dan Diaconescu), cu Mişu Predescu (încă nu era mahăr mare în trustul PRO). Şi eram supăraţi rău. Iar sunaseră de mama focului, de pe la toate ministerele. „Hai, fiţi băieţi buni, băgaţi ştirea aia cu…“ Am luat hotărîrea cea mai curajoasă posibil. Eram, nu-i aşa, redactor-şef la Ştirile singurei televiziuni din România. Coşarcă era adjunct, dar el era şi crainic. A fost mai mult decît de acord, a fost de-a dreptul entuziasmat.

„Doamnelor şi domnilor, vă prezentăm următorul reportaj ca urmare a intervenţiilor repetate şi a presiunilor venite din partea domnului ministru X.“ Aşa a citit, pe post, Radu Coşarcă. A trecut Jurnalul, eram încîntaţi de vitejia prestată. „Să te ţii reacţii mîine prin România liberă şi prin Caţavencu. E imposibil să nu-i plesnească pe-ăştia, să ne lase naibii în pace…“ A doua zi, nimic! Am luat la rînd toate ziarele: ni-mic! „Eh, o fi fost după închiderea ediţiei, nu au apucat să scrie… băgăm şi în seara asta.“ Şi am băgat. Trei ştiri, cu „blancheta“ (adică prezentarea ştirii, citită de crainic) de rigoare, indicînd sursa presiunii pentru reportajele respective. Şi tot nimic! Nu băgase nimeni de seamă! Nici măcar Răzvan Theodorescu, preşedintele nostru de atunci, nu ne-a chemat să ne certe. Pur şi simplu, era firesc să fim sunaţi, pentru a băga o ştire sau alta. Aşa gîndea România de atunci. Cred că aşa gîndeşte şi azi. Ne-am lămurit, repede, cîte parale fac învăţăturile americanilor despre „libertatea presei“ şi „presa independentă“ (eram aproape toţi şcoliţi prin burse americane). America nu-i România, făcusem o mare descoperire!

Parcă ieri ne-au demis pe toţi (pe Radu, pe Anca şi pe mine – că noi aveam funcţii de conducere), pentru că noi hotărîserăm că formularea corectă ar fi „Regele Mihai, fostul suveran al României“, nu „Mihai, fostul rege al României“. În locul meu a venit Cornel Roşiianu (de la care, de altfel, preluasem funcţia). Parcă ieri era cînd s-a angajat acolo şi Gabi Vrânceanu (care nu ştia, pe atunci, că va fi purtător de cuvînt al Guvernului, vedetă la o televiziune particulară şi, apoi, ditai parlamentarul, colegă cu fostul ei coleg de redacţie, Tudor Barbu). Venea de la PD, din Modrogan, unde lucrase cu Alexandru Sassu (care nu ştia că va deveni preşedinte al TVR, înainte de a duce de rîpă un proiect TV al lui Dinu Patriciu) şi învăţa tainele jurnalismului de la Cornel (Roşiianu).

Parcă ieri, retras spre redacţia „de origine“ (Economic-Agrar-Ştiinţă), coleg de birou cu Alexandru Mironov (care bănuia că va deveni consilier prezidenţial, apoi şef birou UNESCO în România) şi cu Cornelia Rădulescu (de la care am învăţat cum se respectă limba română, mai mult decît în toţi anii de şcoală), mi-a venit ideea de a face un talk-show în care moderatorul să nu mai fie în centrul cadrului, să lase invitaţii să fie atracţia emisiunii. Nu-i vorbă, nu era chiar ideea mea. Cu puţină vreme în urmă, făcusem un stagiu la CNN, la Larry King (care nu ştia că se va retrage din meserie pentru că totul va deveni mult prea vulgar, mult prea orientat după audienţă şi că va lăsa locul unui editor de tabloid britanic). De la el aflasem că în centrul cadrului pui invitatul, că el aduce plusvaloare unei emisiuni, nu moderatorul.

Parcă ieri, împreună cu Carmen Bendovschi (care nu ştia că va deveni şefa ICR la Viena), am pornit un talk-show cu doi moderatori şi doi invitaţi: La puterea a doua. Am avut şi telefon în direct, a fost primul din istoria televiziunilor româneşti. După ce Carmen a plecat, am lucrat cu Lia Trandafir (care nu ştia că va deveni avocata Habsburgilor) şi cu Virginia Gheorghiu (care nu ştia că va fi şefă la Tofan Grup, apoi ditai directoarea la BERD).

Parcă ieri, încercam să ne facem parteneri media cu o publicaţie nouă. Un săptămînal. Îi zicea Dilema (care nu ştia, pe atunci, că va deveni şi veche, la un moment dat). Parcă ieri era acum 20 de ani.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.