Parapolitica

Dacă judecăm strict după primele reacții, strategia curioasă a premierului Dacian Cioloș de a propune un program de guvernare (limitat la principii, și, totuși, un program de guvernare) a fost bine primită. Cel puțin pe rețelele sociale, anunțul de luni seară al premierului – disponibil pe ro100.ro – s-a propagat cu o viteză care, de obicei, este rezervată știrilor despre atentate în Europa sau decesului vreunui cîntăreț celebru. Apărut după luni întregi de speculații privind viitorul politic al șefului Guvernului și al unora dintre colegii săi de cabinet, anunțul domnului Cioloș a avut mai multe efecte. Primul și, probabil, cel mai important este că a schimbat sensul dezbaterii publice și a oferit PSD „a run for its money“, un adversar cel puțin dificil. Scorul uriaș pe care PSD se pregătea să îl obțină pe 11 decembrie devine acum nu imposibil, dar mai puțin probabil.

O altă consecință este energizarea PNL care, disperat și confuz, avea nevoie ca de aer de o soluție pentru a ieși din bezna în care singur s-a scufundat în ultimul an cu o sumă de decizii care mai de care mai excentrice. PNL se pune acum sub umbrela proiectului Cioloș nu pentru că ar crede în el – sprijinul leneș-neconvins pe care Guvernul l-a avut în acest an e dovada –, ci pentru că nu are altă variantă. Deriva PNL devine astfel mai puțin vizibilă, dar nu își încetează cursul. Pentru PNL, Dacian Cioloș e o amînare, nu o salvare.

Al treilea și, poate, cel mai interesant efect este consacrarea unui tip de politică în afara politicii formale. Parapolitica domnului Cioloș e, în fapt, o operațiune complexă de imagine care urmărește limitarea influenței PSD. Atributele sale sînt destul de clare și vin în siajul mișcării antipartide care a alimentat parțial demonstrațiile de la finalul anului trecut și care a făcut posibilă ascensiunea USR.

Aș remarca aceste paragrafe din textul cu care șeful Guvernului și-a însoțit lansarea platformei „România 100“.

„Mandatul de premier pe care l-am preluat în noiembrie 2015 a avut obiectivul de a asigura stabilitatea politică și economică a țării. Totodată, a avut rostul de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recîștige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult spre societate.

Unele partide nu par să fi mers pe a­ceas­tă cale. Acest an de guvernare excepțională, independentă politic, a fost pentru ele doar o formă de a trage de timp, pentru a lăsa să se domolească energiile descătușate de #Colectiv. În esență, modul lor de a se raporta la oameni, la alegători, a rămas același.“

„Unele partide“ – pretenția de autonomie a domnului Cioloș apune. E firesc să presupunem că, dacă unele partide n-au fost bune, altele au fost. Sau măcar încearcă. Și nici nu e greu de înțeles care dintre ele. Tehnocratul lasă loc unui politician abil, a cărui principală însușire e aceea că reușește să dea, atît adversarilor, cît și prietenilor de conjunctură, senzația că nu își dorește neapărat să continue, dar, dacă cineva insistă suficient, o va face.

Pe de altă parte, dl Cioloș e aproape prezidențial în refuzul său de a pronunța nume de partide și, nu tocmai subtil, alimentează tocmai acel mesaj antipolitic pe care mandatul său ar fi trebuit să îl treacă în istorie. Sigur, nu e sub nici o formă vina premierului că PNL și PSD nu reușesc să iasă din mlaștina în care s-au acomodat atît de mult încît au ajuns să nu mai cunoască alt stil de viață. Explicațiile, acolo, țin mai degrabă de cultura organizațională și repartizarea rentelor de stat decît de orice dorință de reformă venită din partea publicului.

Însă atunci cînd propui soluții fără să spui clar, de la bun început, cu cine anume intenționezi să le aplici, dacă vei avea ocazia, nu faci decît să transmiți un oarecare dispreț pentru viitorii colaboratori. Și mă refer aici la PNL și USR, suspecții de serviciu în ipotetica guvernare Cioloș II. Asta în condițiile în care nu cred că e nimeni atît de naiv încît să creadă că premierul nu a avut și nu are în continuare consultări cu cele două partide. Le-a avut și, probabil, le va mai avea. Așa cum a avut, de altfel, consultări și cu actori economici, dintre care cel puțin unul și-a văzut un proiect menționat favorabil în mesajul Platformei „România 100“.

În fine, foarte interesantă e situația în care e pus electoratul centrist anti-PSD (nu i-aș spune de dreapta pentru că nu e tocmai o definiție precisă). Acești oameni vor trebui să se decidă dacă le place mai mult Cioloș decît le displace PNL și dacă USR e mai important ca instrument pentru inaugurarea unui Guvern Cioloș sau ca vehicul pentru noua politică cerută insistent de stradă. În cazul celei de-a doua alegeri, răspunsul este esențial pentru supraviețuirea formațiunii lui Nicușor Dan. Transformarea USR într-o anexă a PNL face existența sa cumva inutilă sau, cel mult, justificată temporar și dezamăgitoare. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Foto: Adevarul.ro