OTV

Acum trei ani, pe cînd postul dlui Dan Diaconescu funcţiona într-o garsonieră dintr-un bloc cu bulină roşie, am publicat următorul text într-un cotidian central: „Există două feluri de telespectatori – cei care se uită la OTV şi cei care nu recunosc.”

Din punctul meu de vedere, OTV este cel mai interesant produs media de pe piaţa televizuală. Şi totuşi, despre OTV se scrie puţin şi într-un singur fel. De la bun început, s-a stabilit că OTV e o televiziune de prost gust: televiziunea-tabloid, televiziunea care spală infractori şi cadavre, televiziunea scandalurilor, televiziunea mahalalei, televiziunea puşcăriei, televiziunea conspiraţioniştilor etc. Ca atare, oricine spune că îi place sau, măcar, că se uită la OTV e un om de prost gust. Ca şi manelele – gen pe care OTV nu-l ocoleşte deloc – televiziunea dlui Dan Diaconescu a ajuns ceva ce multă lume respinge la nivel discursiv, dar degustă în ascuns.

OTV are mare succes. După raportul cost-rezultat, cred că e de departe cea mai eficientă televiziune din România. Afişînd sărăcia de mijloace şi modestia integrală, OTV a atins cote de audienţă cu mult peste televiziuni cu pretenţii şi ştaif, punînd împreună toate trăsăturile mahalalei amărîte.

OTV e un produs dionisiac. Se consumă noaptea, eventual cu lumina stinsă, cînd omul e în cea mai intimă stare cu putinţă înainte de a se deda somnului în propriile aşternuturi. Pe ecran, sufletul României profunde de azi se exhibă extatic. Astfel, OTV se adresează unui cotlon neatins de nimeni altcineva. Nu mi-e clar dacă totul e rezultatul unui calcul cinic, dar briliant de marketing sau pur şi simplu cei care fac OTV aşa sînt şi nu pot face altfel. OTV comunică direct cu visceralul noroios, cu nivelul cel mai de jos al omului dar care, mă grăbesc să o spun, e la fel de legitim în ordine umană precum este şi cel mai înalt şi nobil palier. OTV satisface acel adînc întunecos de unde vine, de pildă, impulsul care te face să vrei să arunci o privire în coşciug cînd trece cortegiul pe stradă. OTV confirmă această zonă a umanului. OTV e televiziunea unde se simt bine dnii Vadim Tudor şi Gigi Becali, unde străluceşte Oana Zăvoranu, dar unde am putut vedea, în timp, şi pe dnii Băsescu şi Năstase. OTV e conştiinţa ascunsă – poate din pudoare, poate dintr-o ipocrită decenţă – a acestei naţii. Iar dl Dan Diaconescu are meritul de a fi intuit această nişă şi de a fi avut curajul să o exploreze. Preţul pe care îl plăteşte se vede bine: dezgustul celor din breaslă, al mediilor intelectuale etc. Am văzut numere halucinante la OTV. L-am văzut pe dl Dan Diaconescu citind sub degetul arătător al dlui Becali ore în şir, pagini după pagini, din Războinicul luminii de Coelho. Am văzut-o pe Oana Zăvoranu certîndu-se la telefon cu toată lumea, absolut cu toată lumea, adesea simultan. Şi Oana Zăvoranu ştie să se certe! Am văzut transformarea personajului Luis Lazarus în detectiv. Am văzut epopeea Prigoană-Bahmuţanu. I-am văzut pe dnii Vadim Tudor şi Becali porcăindu-se ca la uşa cortului. Sincer, unde mai poţi vedea aşa ceva?Totuşi, a te uita la OTV nu presupune că aderi la valorile acestui post. Ştiu oameni pentru care OTV e tot ce poate fi mai dezgustător şi care, totuşi, se uită, aproape hipnotizaţi, cu orele, la televiziunea dlui Dan Diaconescu. Spectacolul uman pe care îl oferă OTV, adesea mizerabil, cu revărsări de vanităţi şi deversări de ignoranţă, cu momente care frizează demenţa, dar şi cu toropeli îndelungi, e irezistibil pentru oricine e fascinat de oameni.

OTV este o voluptate de tirania căreia numai cultura te salvează. Cu cît devii o fiinţă culturală, cu atît te îndepărtezi de această plăcere. Dar sînt foarte puţini cei care administrează cu graţie discretă subsolul umbros şi umed al propriei fiinţe. Iar cei mulţi au dreptul la televiziunea lor. Asta e OTV!“

Între timp, multe s-au schimbat. Sau, mai precis, multe s-au adăugat chipului pestriţ al OTV. S-a mutat într-un studio mare, a dezvoltat show-uri ample, dl Dan Diaconescu a început să joace un rol politic şi, accidental sau nu, a trecut prin arest în ceea ce a fost, cred, cea mai urmărită poveste de televiziune a anului 2010. În fond, nimic din acel OTV nu s-a pierdut. Substanţa sa originală s-a extins şi către subiecte care nu păreau, atunci, că alcătuiesc specialitatea postului. Dl Dan Diaconescu însuşi arată aspiraţii politice serioase şi încearcă să convertească un capital uriaş de credibilitate pe care l-a dobîndit ca realizator TV în intenţie de vot. La o primă şi superficială vedere contextul îi este favorabil. Fără dubii, dl Dan Diaconescu are şi capacitatea de a comunica lesne cu marea masă electorală. Dar aici, la porţile Orientului, nimic nu e simplu. Va deveni jurnalistul Dan Diaconescu lider politic? Îmi voi spune părerea săptămîna viitoare.