Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți

Zilele trecute, în plin Untold, pe care eu nu l-am frecventat, am mers în vizită, într-o seară, la o prietenă cu care nu m-am mai întîlnit cam de un an. Deși sîntem din același oraș, nu apucăm să ne vizităm foarte des și acum, fiind vacanță, s-a potrivit mai ușor să ne întîlnim la un pahar cu vin. Stînd la ea pe terasă și așteptînd ca grupurile gălăgioase și exuberante de prin alte balcoane sau terase ale unor apartamente închiriate, venite în Cluj cu ocazia festivalului, să ia calea acestuia, ne-am povestit care ce am mai făcut, am vorbit despre mîncare sănătoasă, despre copiii noștri, despre cunoștințe și prieteni comuni, mă rog, cam cum se face cînd te vezi cu un om pe care nu l-ai văzut de ceva timp. Mi-a povestit și despre vacanța din care tocmai s-a întors, petrecută în Italia.

Prietena mea este profesoară. Nu voi spune ce specialitate are, dar spun că este una dintre profesoarele de top din Cluj și predă într-unul dintre colegiile de top din județ și din țară. Este autoare de cărți didactice (uite că nici nu mai știu exact dacă nu cumva și de manuale), căutată pentru meditații la nivel înalt, este formatoare și și-a dezvoltat cu plăcere și competența de a preda online, cu strategii diversificate, cu instrumente și gadget-uri, fiind împătimită și de tehnologie. Are colaborări cu diverse instituții și organizații, de asemenea, susținînd cursuri pentru copii sau pentru adulți. Pe scurt, este un om care a făcut din profesia sa cam tot ce se poate face la un nivel cît mai înalt.

Din vorbă în vorbă, pornind și de la vacanța ei, două sau trei săptămîni în Italia, unde are și ceva prieteni, mi-a spus că are intenția de a renunța sau măcar de a-și suspenda activitatea profesională instituționalizată, pentru un an-doi, deși nu ar exclude ieșirea totală din sistem. Cum spuneam, este una dintre profesoarele extrem de dedicate pe care le cunosc. Iubește și copiii, are ea însăși un băiat, mare acum, care a și petrecut cu noi puțin timp, fiind venit chiar în acea seară dintr-o tabără de ciclism pe care el o organizase în Austria, un tînăr pe final de studii universitare, dar cu inițiative deja de succes în plan antreprenorial, tot în zone educaționale. Este, ca să spun așa, în gena lor, căci și bunicii băiatului fuseseră în același mediu o viață întreagă. Și le place. Cu toate acestea, iată, prietena mea îmi spunea că ar vrea să renunțe.

Dar nu să renunțe de tot. Ci să renunțe la mersul la școală în sistemul instituționalizat educațional românesc. Să-și închirieze un apartament în Italia și să continue să lucreze online, meditații (și, da, are firmă și plătește impozitele pentru acestea), formări, cursuri pentru copii sau adulți, mă rog, ceea ce oricum face alături de obligațiile profesionale școlare, la care ar vrea să renunțe. Cum spuneam, lucrează într-un liceu de top, unde se adună numai elevi cu medii spectaculoase, din familii în general sus poziționate social și financiar, dar și de fițe, adesea. Este în școala respectivă dintotdeauna, fiind unul dintre cei mai vechi, probabil, profesori din școală.

Fac o mică paranteză pentru a adăuga faptul că, nu cu mult timp în urmă, o altă profesoară mi-a mărturisit cam același gînd. O profesoară cam de aceeași vîrstă cu mine și cu prietena de la care am pornit discuția. Care dă și ea destule meditații, lucrînd preponderent online, cu adulți mai ales, specialitatea ei favorizînd munca cu aceștia. Și care mi-a spus că ar dori cam același lucru: să se mute în altă țară, Italia sau Spania sau Portugalia, undeva cu climă blîndă, mai caldă, de unde să mai lucreze online.

Iată, nu auzeam așadar prima dată această dorință și, firește, s-a ajuns să discutăm și despre motivele unei astfel de opțiuni. Dincolo de aspectele care țin de tentația unui loc mai relaxat și mai deschis, dar și mai cald – prietena mea îmi spunea că la revenirea în Cluj se simte efectiv sufocată de orașul nostru –, mi-a spus, aproape turuind, cîteva motive.

M-am săturat, Horia, de elevi obraznici, cu nasul pe sus, cu fițe din familii și cu aere de vedete. Care cred că li se cuvine orice pentru că provin din medii bogate și disprețuiesc tot ce se află în afara acestora. M-am săturat, Horia, de provincialismul sălii profesorale, de discuțiile despre ce se gătește, despre cum se pun murături și zacuscă pe iarnă, cu bîrfe ieftine și lipsite de sens. M-am săturat, Horia, ca după douăzeci de ani de muncit într-o școală, să-mi atragă atenția femeia de serviciu că mi-am lăsat cărțile nu știu unde sau că nu am făcut ordine pe catedră. M-am săturat, Horia, să vină părinții cu aerul că li se cuvine totul, să mă ia la rost pentru o notă sau pentru ce le trece lor prin cap că nu corespunde cu nivelul lor de pretenții sociale și de realizări financiare.

Mă opresc cu înșiratul motivelor, pentru că s-au mai spus și altele, poate puteți completa și voi. Dar vin cu o întrebare retorică. Avem în sistem astfel de oameni, care au ajuns la apogeul experienței și competenței lor profesionale. Oameni-resursă, care ar trebui să fie valorificați pentru a construi mai departe educația generațiilor care vin, într-o paradigmă cît mai apropiată de ceea ce putem intui că va fi viitorul. Oameni care s-au dedicat, o viață, sistemului de învățămînt și au educat deja generații multe de elevi. Cum ajungem să-i îndepărtăm și să-i facem să se simtă inconfortabil tocmai în mediul pe care-l iubesc mai mult? Sau să formulez altfel. Cum să facem să-i păstrăm? Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață? Așa cum e necesar să facem din sistemul educațional un mediu atractiv pentru debutanți, e necesar să-l facem atractiv și confortabil pentru oamenii care și-au consumat în el tinerețea. Și, dacă unii poate se gîndesc să-l părăsească, asemeni prietenei mele, alții poate nu o vor face, dar sînt și prea sictiriți pentru a mai dărui înapoi sistemului din ceea ce sînt experiențele lor profesionale. Orice sat are nevoie de bătrînii lui înțelepți. Pe care să-i protejeze, pe care să-i respecte și de la care să învețe.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.