Opţiunea pentru război în Mexic

12 ianuarie 2010   PE CE LUME TRĂIM

În urmă cu trei ani, preşedintele Mexicului, Felipe Calderón, îmbrăcat în uniformă militară, a declarat război pe scară largă drogurilor, scoţînd armata în stradă, pe şosele şi în localităţi. Atunci Calderón a primit o largă susţinere atît din interior cît şi din afară, pentru ceea ce părea o decizie curajoasă, restantă şi necesară. S-a prezis că rezultatele concrete vor apărea curînd. Mai mult decît atît, administraţia Bush a promis imediat sprijinul Americii – aşa-numita Iniţiativă Merida, semnată în februarie 2007 –, iar sondajele de opinie au arătat că preşedintele Calderón a avut o creştere bruscă, fiind uitată victoria sa electorală muncită, strînsă şi pusă sub semnul întrebării, el cîştigînd încrederea poporului mexican. Dar astăzi, lucrurile arată foarte diferit. La o dezbatere recentă la care au participat, printre alţii, Fareed Zakaria de la Newsweek şi CNN sau fostul şef al Agenţiei Anti-drog a Statelor Unite, Asa Hutchison, principala întrebare a fost dacă Statele Unite sînt de vină pentru războiul contra drogurilor din Mexic. Am subliniat că nici Statele Unite şi nici Mexicul n-au fost de vină pentru acest război; doar preşedintele Calderón poartă vina. La fel ca în cazul invaziei lui Bush în Irak, războiul contra drogurilor din Mexic a fost un război de opţiune. Un război pe care Calderón n-ar fi trebuit să-l declare, care nu putea fi cîştigat şi care a adus prejudicii enorme Mexicului. Astăzi, un număr tot mai mare de mexicani împărtăşesc această opinie. În timp ce războiul merge înainte, cu cîştiguri care nu se văd nicăieri, violenţa din ţară e în creştere. La data de 9 decembrie, de exemplu, potrivit ziarului Reforma, 40 de persoane au fost ucise în schimburile de focuri dintre poliţie şi armată, pe de-o parte, şi cartelurile de droguri, pe de alta. Numai în anul 2009 au fost înregistrate peste 6500 de asemenea victime, depăşindu-se totalul din 2008, care, la rîndul lui, a fost dublu faţă de 2007. Cred că preşedintele Calderón a declarat acest război pentru că a simţit nevoia să se legitimeze pe el însuşi în faţa poporului mexican, date fiind dubiile ce au înconjurat victoria sa în alegerile din 2006, dubii pe care susţinătorii săi (printre care m-am numărat) nu le-au avut niciodată. Şi cred că războiul e de necîştigat pentru că nu respectă principiile doctrinei Powell, elaborată cu 18 ani în urmă de Colin Powell pe cînd era preşedintele Statului Major Reunit al Statelor Unite, în timpul războiului din Golf. Powell a enumerat atunci patru condiţii care trebuie satisfăcute pentru a avea succes într-o operaţiune militară. Una era o desfăşurare de forţe copleşitoare, ceea ce în cazul armatei mexicane a lipsit. O a doua condiţie era victoria clară, simplu de definit (o formulă folosită pentru prima dată de Richard Nixon la sfîrşitul anilor ’60), ceea ce nu s-a petrecut niciodată în războiul contra drogurilor. A treia condiţie ar fi fost cea a stabilirii de la bun început a unei strategii de ieşire din război. Şi aceasta i-a lipsit lui Calderón pentru că el nu s-a putut nici retrage în apărare, în propria ţară, şi nici n-a putut să-şi declare victoria. Calderón se bucură încă de un sprijin popular – aceasta era cea de-a patra condiţie a lui Powell –, dar care a început la rîndu-i să se destrame. De-a lungul ultimilor trei ani, peste 15 mii de mexicani au murit în războiul contra drogurilor. Organizaţii precum Human Rights Watch, Amnesty International şi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului au avut informări mai mult sau mai puţin exacte, cu mai mult sau mai puţine probe, despre proliferarea abuzurilor şi absenţa oricărei trageri la răspundere pentru acestea. Din peste 220 de mii de persoane arestate sub acuzaţii legate de droguri, de cînd Calderón este în funcţie, trei sferturi au fost eliberate. Doar 5% din cei 60 de mii rămaşi în închisoare au fost judecaţi şi condamnaţi. În acelaşi timp, potrivit datelor furnizate de Guvernul Statelor Unite, suprafeţele agricole destinate cultivării macului şi marijuanei au crescut în Mexic la 6900 şi, respectiv, 8900 de hectare. Între timp, restricţiile la transportul cocainei pe mare, din America de Sud către Statele Unite, nu au făcut decît să adauge mai nimic la preţul din stradă, care a avut un vîrf în 2008, dar apoi, în 2009, s-a stabilizat la un nivel cu mult sub istoricele vîrfuri din anii ’90.Conform raportului agenţiei americane de control internaţional al narcoticelor, capturile de opiu, heroină şi marijuana au scăzut de cînd Calderón a început războiul său contra drogurilor, iar producţia din Mexic e în creştere. În 2008, potrivit Departamentului de Stat al SUA, potenţialul de producţie al heroinei a atins 18 tone, faţă de 13 tone în 2006, în timp ce potenţialul productiv al gumei de opiu a atins 149 de tone, de la 110 în 2006. Producţia de canabis a crescut şi ea în aceeaşi perioadă, cu 300 de tone. Cu alte cuvinte, de cînd Calderón a pornit războiul contra drogurilor, pe piaţă există mai multe, şi nu mai puţine droguri provenite din Mexic. Nu e uşor să ieşi dintr-o asemenea mlaştină. Forţele Poliţiei Naţionale pe care ultimii trei preşedinţi ai Mexicului – Ernesto Zedillo, Vicente Fox şi Felipe Calderón – au încercat să le construiască sînt încă departe de a fi în stare să înlocuiască armata în aplicarea sarcinilor de combatere a drogurilor. Din raportul Oficiului General de Contabilitate al SUA de la începutul lunii decembrie, reiese clar că ajutorul american abia ţîrîie. Din unele calcule rezultă într-adevăr că doar 2% din cele 1,3 miliarde de dolari prevăzute au fost plătite. Probabil că cea mai puţin proastă soluţie ar fi să se procedeze implicit: adică să se permită războiului anti-drog să dispară gradual de pe ecranele televizoarelor şi din paginile ziarelor şi el să fie înlocuit de alte bătălii – cu sărăcia, cu infracţionalitatea măruntă şi cu creşterea economică. N-ar fi idealul, dar ar fi mai bine decît prelungirea unei lupte care nu poate fi cîştigată. Jorge G. Castañeda, fost ministru de Externe al Mexicului (2000-2003), este Global Distinguished Professor of Politics and Latin American Studies la New York University. Copyright: Project Syndicate, 2009 www.project-syndicate.orgtraducere de Andrei MANOLESCU

Mai multe