Optimism moderat
Oamenii bine informaţi susţin că anunţul istoric al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), conform căruia urmează să procedeze la o adevărată dezarmare, a fost amînat ca să nu se suprapună cu ştirile despre campania violentă a terorismului Jihad pe teritoriul Marii Britanii. Se poate imagina cum stau teroriştii la coadă pe la şefii jurnalelor de actualităţi ca să poată obţine o poziţie cît mai favorabilă în lumina reflectoarelor. Unii anunţă că vor duce războiul lor sfînt pînă la capăt, ceilalţi, că l-au terminat şi că sînt dispuşi să depună armele. Se pare că tocmai declanşarea la Londra a terorismului islamic a determinat IRA să se retragă din competiţia ucigaşă. De data aceasta declaraţia a fost clară, aparent nu lăsa loc nici unei ambiguităţi: începînd cu ora 16 a zilei de 28 iulie, tuturor unităţilor IRA li s-a dat ordin să depună armele, iar "voluntarii" au fost chemaţi să participe la viaţa politică şi să contribuie la desfăşurarea procesului democratic prin mijloace paşnice. "IRA crede că există şi modalităţi alternative pentru a-şi atinge scopul înlăturării conducerii britanice în Irlanda de Nord." IRA va continua să existe mai curînd ca o asociaţie a veteranilor, decît ca o forţă de luptă activă. Acest anunţ de bun-simţ vine după 90 de ani de conflict şi după două armistiţii temporare (1994, 1997), 3.600 de morţi violente de la începutul anilor '70, tratative de pace marcate de conflicte şi declaraţii nesincere. Sinn Fein, aripa politică a Armatei, a fost mereu bănuită că face un joc dublu: în timp ce participa la negocieri, aproba tacit derivele violente ale aripii militare. De data aceasta, mecanismul de verificare a dezarmării de către o comisie internaţională prezidată de un general canadian va fi controlat şi de doi clerici, unul catolic, celălalt protestant, şi se speră că acum dispozitivele cu explozibil Semtex şi armele vor fi într-adevăr colectate. Guvernul britanic a promis că la toamnă va propune o legislaţie permiţînd refugiaţilor IRA din străinătate să se întoarcă în ţară fără a se teme de sancţiuni. E greu de spus de ce acum şi de ce nu mai devreme s-a decis încetarea unei lupte care nu era pierdută, dar nici nu putea fi cîştigată. Unul dintre argumente pare a fi pierderea suportului popular, deşi la alegerile din 5 mai Sinn Fein a avut mai multe voturi decît rivalii săi, partidul catolicilor moderaţi. Mai multe, dar nu destule pentru a se simţi sigur de viitor. Şi au existat totuşi evenimente mai puţin importante ale vieţii publice care au demolat ceva din prestigiul "marii organizaţii revoluţionare". Pe 20 decembrie 2004, s-a produs cel mai mare jaf de lichidităţi din istoria criminală a Europei: 38 de milioane de euro au ajuns în mîinile IRA. Apoi au fost surorile McCartney, irlandeze catolice. Fratele lor a fost ucis într-o ceartă de local. A existat un martor, dar el n-a depus mărturie împotriva criminalilor, a refuzat să vină la tribunal, intimidat de membrii Armatei Republicane. Aceştia s-au întîlnit cu surorile în doliu şi s-au oferit să-i lichideze ei pe criminali, fără intervenţia justiţiei. Cele cinci femei au refuzat, dovedind că între ceea ce IRA consideră a fi înfăptuirea dreptăţii şi ceea ce aşteaptă oamenii ca pedeapsă e o diferenţă. Faptul divers a căpătat o semnificaţie politică în Statele Unite, cînd la sărbătoarea zilei Sfîntului Patrick de la Casa Albă au fost invitate surorile McCartney şi nu Gerry Adams, liderul Sinn Fein, oaspete tradiţional. Anunţul de pace a fost întîmpinat cu optimism moderat. IRA nu a abandonat visul unei Irlande unite şi e puţin probabil ca procesul democratic să ducă la împlinirea acestui ideal. Însă dacă puterea politică s-ar împărţi în mod echitabil între protestanţi şi catolici, în aşa fel încît nimeni să nu se simtă persecutat şi să dispară prezumţia privilegiilor, s-ar putea instala ceea ce politologul irlandez Adrian Guelke numeşte "o pace rece". În absenţa ei, "Adevărata IRA", o disidenţă momentan tăcută, ar deveni vizibilă şi vizibilitatea ei înseamnă violenţă. Nu se ştie de ce, adevărul e mai întotdeauna legat de violenţă.