Operaţiunea Atalanta
De mulţi ani, navigaţia comercială sau turistică prin golful Aden a devenit o aventură. Odată cu prăbuşirea Somaliei ca stat, dar şi cu transformarea Yemen-ului într-un stat mai degrabă suspect decît sigur, tot mai mulţi piraţi pleacă de pe coastele somaleze, atacă vase în tranzit cam în dreptul Cornului Africii, iau ostatici şi cer guvernelor sau armatorilor, bani pentru eliberarea lor. Inutil să subliniem importanţa strategică a golfului Aden pentru tranzitul maritim dintre spaţiul arab şi sud-asiatic spre Mediterana. Anumite state au intervenit militar, prin acţiuni de comando, punctuale, pentru a-şi elibera concetăţenii. Italia a făcut-o, ultima dată, cu puţine luni în urmă. Piraţii capturaţi de comandoul italian au fost deferiţi justiţiei. Totuşi, fenomenul pirateriei în acest spaţiu a atins o asemenea dimensiune încît golfului Aden i se spune, printre navigatori, "Aleea Piraţilor". Uniunea Europeană a asumat rezolvarea situaţiei. Pe 8 decembrie, UE lansează una dintre cele mai ample acţiuni militare împotriva piraţilor, din ultimii 200 de ani. Analiştii par mulţumiţi. Operaţiunea a fost excelent aleasă pentru maturizarea UE ca actor strategic global. Spre deosebire de războaie controversate cu mize culturale iritabile, în care spiritul european de astăzi ezită să spună cine e "bun" şi cine e "rău", spre deosebire de operaţiuni de menţinere a păcii, în care toate taberele ascund vinovaţi şi victime, aici totul e clar. Nimeni nu-i suferă pe piraţi, aşa că reprimarea lor nu e o problemă. Ba mai mult, ţine de acel minim numitor comun care ne leagă pe toţi, oricît de diferiţi am fi, şi care se cheamă "justiţia". Iar dacă se întîmplă ca, în cursul operaţiunilor, să mai şi împuşti vreo cîţiva piraţi, chiar nimeni nu o să se supere. Ţinta, prin urmare, este excelent aleasă. O operaţiune care nu are de ce să nască controverse şi ezitări în opinia publică europeană. Unde mai pui că, numai în 2008, Consiliul de Securitate al ONU a emis cel puţin patru Rezoluţii care întemeiază fără dubii acţiunea militară a UE. Aşadar, se prefigurează o operaţiune perfect legală conform dreptului internaţional, perfect morală conform tradiţiei europene şi perfect sigură din punct de vedere politic. Iată o minunată ocazie ca să dovedim cît sîntem de puternici şi de curajoşi! Mai rar asemenea ocazii în lumea de astăzi. În esenţă, operaţiunea "Atalanta" va consta în însoţirea navelor turistice şi comerciale care străbat apele infestate de piraţi dintre Yemen şi Somalia, în patrularea coastelor somaleze şi în arestarea piraţilor, dar şi în acţiuni de descurajare. Operaţiunea este plănuită să dureze 12 luni. Divergenţele din interiorul Uniunii în materia politicii de securitate se cunosc. În principiu, Franţa vrea o puternică armată europeană ca alternativă la NATO, în vreme ce Marea Britanie vrea o cooperare transatlantică strînsă. În cazul operaţiunii "Atalanta" este de menţionat că voinţa preşedintelui Sarkozy a fost decisivă. Vorbesc despre Franţa şi despre Marea Britanie pentru că aceste două ţări deţin cele mai puternice armate din Uniune. Imediat însă, simt nevoia unei precizări: am spus că acestea sînt poziţiile "de principiu", pentru că, de pildă, în adoptarea faimoasei Strategii de Securitate Solana (2003), document esenţial pentru o politică de securitate europeană, rolul jucat de Tony Blair, premierul briantic de atunci, a fost uriaş. Se ştie, în politica internaţională e greu să emiţi o judecată cu grad mare de generalitate - ca şi în viaţa măruntă, detaliile ucid aproape orice concluzie generală. Totuşi, prezumţia că britanicii preferă o securitate europeană cu baze transatlantice, în vreme ce francezii caută formule mai autonome se regăseşte în mai toate analizele. Operaţiunea "Atalanta" va fi condusă de un vice-amiral britanic şi va fi comandată dintr-un cartier general britanic. Francezii au conces fără ezitare la această decizie politică. Este nu doar un omagiu adus celei mai puternice flote militare europene, nu doar o recunoaştere a unei mari tradiţii în combaterea pirateriei, ci şi o notă de maturitate: pînă la urmă, cei mai buni dintre noi trebuie lăsaţi să facă treaba pe care ştiu să o facă cel mai bine. Prin urmare, operaţiunea "Atalanta" se vrea un serios pas înainte în conturarea unui profil coerent al Europei strategice în lume. Ei bine, spuneam că o asemenea operaţiune are toate datele să fie lipsită de controverse. Dar nu e deloc aşa. Cîţiva euro-parlamentari au protestat deja arătînd că bugetul alocat este ridicol şi că va face din "Atalanta" un foc de paie. Alţii spun că mandatul forţelor europene nu e clar formulat. De pildă, nu se poate deduce dacă vasele militare ale Uniunii au dreptul să scufunde ambarcaţiunile piraţilor sau doar să încerce abordajul şi arestarea acestora. În plus, legislaţia internă a unor state europene, precum Germania, împiedică o acţiune în forţă asupra unor ambarcaţiuni pe care se află ostatici. A cîta oară într-o operaţiune internaţională, militarii germani sînt legaţi la mîini de propria legislaţie şi devin, astfel, inutili? În plus, euroscepticii au şi ei ceva dreptate cînd reclamă suprapunerea operaţiunii "Atalanta" cu operaţiunea NATO "Allied Provider", care se desfăşoară deja în zonă şi are exact aceleaşi obiective ca şi "Atalanta". Într-adevăr, două fregate - una grecească şi una britanică - şi un distrugător italian execută deja operaţiuni de escortare şi descurajare în forţă a piraţilor din golful Aden, sub comandă NATO. Atunci, zic euroscepticii, ce mai caută UE acolo? Cu atît mai mult cu cît pavilionul navelor militare angrenate în operaţiunea NATO este european. Constatăm, iarăşi, că nimic nu e uşor în UE. Nici măcar fugărirea piraţilor somalezi.