Omul și partidul
Dacă e o problemă gravă a partidelor românești, atunci aceea nu ține de principii sau ideologie, ci de resurse umane. Primul exemplu e PSD – cu președintele trimis la pușcărie, cel-mai-mare-partid-al-României (cum le place pesediștilor să spună uneori) se întoarce spre… Adrian Năstase. Adică un dublu condamnat penal cu pedeapsa executată. Te întrebi de ce nu i-or fi conservat funcția lui Liviu Dragnea, dat fiind că și el va fi peste un an doi un dublu condamnat penal cu pedeapsa executată. Sigur, dl Năstase încă nu și-a anunțat candidatura la președinția partidului și a țării, dar, autor de pamflete reformiste și conspirații eșuate, se bucură de rolul de ideolog și figură emblematică a opoziției interne la fostul șef al Vioricăi Dăncilă.
Un alt exemplu e PNL. Proaspăt cîștigător al europarlamentarelor, partidul domnului Orban e în căutarea unui Mesia de rezervă. Și pare să îl fi găsit în persoana lui Rareș Bogdan, care nici nu și-a preluat mandatul la Bruxelles și se pregătește să reformeze/relanseze/re-orice filiala București. Adevărul e că la PNL București e un dezastru – probabil vă mai amintiți cum s-au prezentat la ultimele alegeri locale. Însă de aici pînă la a oferi pe tavă o întreagă organizație unui om care n-are nici un fel de afiliere directă sau emoțională cu orașul e distanță lungă. Puțină lume mai ține minte că începutul dominației PSD asupra Bucureștiului a fost marcat de momentul în care Vasile Blaga – candidat la Primăria Capitalei – a descoperit cu vreo lună înainte de campanie că avea buletin de Oradea. Blaga a pierdut glorios, a venit Sorin Oprescu. Restul e cunoscut și vizibil în trafic în fiecare dimineață.
Fosta Alianță 2020 (după alegeri nu mai există o colaborare formală între USR și PLUS, ci doar dorința de a continua împreună) are, la rîndu-i, mici necazuri. O criză de creștere, dacă vreți. Adevărat, ținînd de context, acolo e cumva de înțeles. Totuși, unul dintre partidele care au compus-o nu are încă structurile construite în teritoriu, iar al doilea încă încearcă să înțeleagă cum să își împartă puținii lideri cu notorietate între Bruxelles, primării, viitoarea guvernare și administrarea partidului.
Singura soluție pentru rezolvarea acestei crize rămîne deschiderea sistemului politic. Legal, formal și informal.
Recent, președintele României și diverse figuri din Opoziție au reacționat virulent împotriva unei mici ticăloșii a PSD care anunțase de la guvern că președinții de consilii județene vor fi aleși direct. E neclar de unde vin nervii ăștia și cum își închipuie cei care contestă ideea că, după un referendum cu o participare entuziastă, românii au să fie fericiți să li se refuze un vot direct pentru una din funcțiile importante la nivel local. Argumentul că modificarea legii are sensul de protejare a unor baroni locali e rizibil. Rostul Opoziției e să încerce să preia puterea la toate nivelurile, iar dacă asta se face prin vot direct, cu atît mai bine. E greu de înțeles de ce o jumătate de pas înainte nu poate fi acceptată ca atare și, pentru că ușa e întredeschisă, să facă eforturi pentru o reformă mai largă care să presupună inclusiv alegerea primarilor în două tururi. Dacă a fost vreodată în ultimii trei ani un moment prielnic pentru așa ceva, atunci acesta este. Unul din argumente e și votul politic din marile orașe, așa cum reiese el din cifrele de la europarlamentare. Dacă se menține, vechile partide vor avea probleme mari în a reține vreuna dintre primăriile pe care le ocupă acum. Condițiile sunt împlinite, ar mai fi nevoie de un pic de înverșunare.
Însă, preocupați să dea cu praștia în gardul vecinului, liderii USR-PLUS și PNL nu reușesc să se pună de acord asupra unei strategii ferme pentru localele de anul viitor.
O altă problemă ține de pragurile electorale și de condițiile pentru participare la alegeri. La europarlamentare a fost o sumă de partide care au obținut sensibil mai puține voturi decît numărul de semnături depuse. Situația asta subliniază două lucruri: ipocrizia legislației (construită cu scopul neexplicit de a conserva puterea în aceleași cercuri) și un foarte probabil uz de fals pe care, din nefericire, nu se grăbește nimeni să îl investigheze.
În privința pragurilor, dincolo de orice antipatii, e de neînțeles cum sutele de mii de voturi ale ALDE sînt redistribuite către PSD, PNL și ceilalți. E irelevant numele partidului, am ales ALDE doar pentru că cifra din dreptul lor e foarte mare, importantă e doar constatarea că foarte mulți concetățeni au pierdut controlul pe propriul vot. Dacă oamenii ăștia voiau să voteze PSD sau USR, ar fi făcut-o.
Nerecunoscută, nemărturisită și băgată sub preș, politica românească are o criză de legitimitate care, mai departe, se transfomă într-o criză de personal. Așa ajungem cu Darius Vâlcov premier de facto, cu Adrian Năstase reformist și cu Rareș Bogdan salvînd Bucureștiul.
Altfel, „oamenii noi în politică“ rămîne doar un slogan, iar codrinștefăneștii viitorului așteaptă un nou Liviu Dragnea pentru a fi folositori.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.