Odesa – avanpostul Occidentului în Răsărit

24 decembrie 2014   PE CE LUME TRĂIM

Odată sfîrşită experienţa de la Izmail, ajungem la Cetatea Albă, după ce înfruntăm iarăşi infernul şoselelor din regiune. Cel puţin, de data asta, fuseserăm preveniţi, la o staţie de benzină din Izmail. „Odesa? Road-dizastăr“, ne atenţionează un tînăr cuplu, cu o maşină de teren, curios să afle unde mergem, după ce ne-a văzut maşina cu numere româneşti.

Nu căutaţi Cetatea Albă pe hărţile contemporane. Veţi găsi micul oraş sub denumirea de Bilhorod-Dnestrovskii.

Cetatea, veche de pe vremea grecilor antici, întărită şi extinsă de domnitorii moldoveni Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, înainte de a fi cucerită de otomani, este bine întreţinută. Autorităţile locale încearcă să o exploateze turistic. Se plătesc bilete de intrare (echivalentul a circa 5 lei româneşti) iar în interior sînt cîteva chioşcuri de suvenire, pe care le găsim deschise.

Este duminică şi nu sîntem singurii vizitatori, cu tot vîntul tăios de pe malul lagunei Nistrului. Întîlnim cîţiva turişti individuali şi un grup destul de mare de elevi. Oaspeţii străini sînt însă puţini, din cauza izolării şi a şoselelor în stare foare proastă. Şi mai este, evident, situaţia geopolitică.

Un subiect de care localnicii preferă să discute cu foarte multă prudenţă. „Oamenii de aici vor doar să fie pace. Nimic altceva decît pace“, sînt cuvintele pe care reuşim să i le smulgem viceprimarului Vladimir Mezelinţev. Vitaliy Penkovskiy, preşedinte al „Societăţii Române naţional-culturale“ din Belgorod-Dnestrovskii (nevorbitor de română), ne spune, la rîndul său, că nu crede că un scenariu de tip Crimeea ar fi bine primit în această regiune. El spune că Ucraina este o ţară puternică şi mare, care ar vrea un parteneriat cu Uniunea Europeană, dar şi cu celelalte state vecine, Rusia şi Republica Moldova.

România nu e chiar absentă aici. Un protocol de colaborare între primăria din Cetatea Albă şi primăria oraşului băcăuan Tîrgu Ocna este aproape oficial. Locuitori ai oraşului Cetatea Albă şi din împrejurimi ar putea ajunge la Slănic Moldova şi Tîrgu Ocna, urmînd a fi ajutaţi şi în obţinerea vizelor. Pînă acum, ei obişnuiau să meargă în staţiuni din Crimeea. Dar din primăvara anului 2014, regiunea a ajuns teritoriu interzis.

Poate aşa se va schimba puţin şi imaginea pe care România o are aici. Sau, cel puţin, cea pe care muzeul local de istorie o prezintă vizitatorilor. Perioada românească, dintre 1918 şi 1940, este redată printr-un tablou cu un jandarm român care bate un ţăran şi cu cîteva perechi de cătuşe. Tatiana Bielaia, directoarea muzeului, ne face însă o favoare şi ne arată cîteva obiecte din perioada administraţiei româneşti care nu sînt expuse: titluri de proprietate cu simbolurile regale şi alte acte oficiale, plus o plăcuţă indicatoare a vechii chesturi de poliţie.

Ajungem la Odesa odată cu lăsarea serii şi avem impresia că ne-am întors în Europa. Pare a fi o mică Vienă – în realitate, un oraş nou după standardele europene. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, cînd regiunea a fost cucerită de la otomani, împărăteasa Ecaterina cea Mare a poruncit să se ridice un oraş european pe acest promontoriu calcaros, unde nu se găseau decît vreo cîteva sate de turci şi tătari. Au fost aduşi arhitecţi şi administratori urbani din Franţa, din Austria, din Italia.

Ei au transformat Odesa în fereastra Rusiei către Europa de Sud, aşa cum Petersburgul este fereastra Rusiei către Nordul Europei. Hotelul în care am locuit, Frapolli, poartă numele unuia dintre arhitecţii italieni care şi-au lăsat amprenta asupra oraşului. Hotelul e pe strada Deribasivka, al cărei nume vine de la generalul spaniol de Ribas, care a luptat aici sub steagul Ecaterinei cea Mare. La cîţiva paşi, chiar la capătul celebrelor scări Potemkin, este statuia ducelui De Richelieu, guvernator al oraşului la începutul secolului al XIX-lea.

Declarat porto franco, Odesa a atras o lume pestriţă din Rusia şi chiar din afara graniţelor. A rămas în legendă districtul Moldovanka. Aici, contrabandiştii aduceau marfa din portul liber, prin tuneluri săpate sub oraş. Oraşul pe care Ostap Bender, banditul din cărţile lui Ilf şi Petrov, îl socotea drept tărîmul tuturor posibilităţilor.

Vadim Bacinschi, scriitor şi jurnalist, unul dintre puţinii etnici români existenţi astăzi în Odesa, ne este ghid pe străzile oraşului. Vedem palatul (azi, club de noapte) lui Alexandru Scarlat Sturdza, diplomat strălucit, mare filantrop, autor al primului statut al Basarabiei de după 1812, văr al domnitorului moldovean Mihail Sturdza. Sau palatul contelui Voronţov, primul guvernator al Basarabiei şi Novorusiei – concept care agită şi azi imaginaţia strategilor Kremlinului.

Vadim Bacinschi ne vorbeşte despre spiritul comercial, liber şi pragmatic al Odesei. „La Kiev sau în vestul Ucrainei, poţi fi ori pro, ori contra. Iar aceste opinii sînt susţinute foarte puternic. Aici, oamenii nu sînt nici pro, nici contra. Ei vor să facă bani, chiar dacă unii reuşesc mai mult, alţii mai puţin. De aceea, aici nu au fost mari mişcări, în ultima perioadă. Cu excepţia evenimentelor din luna mai“, afirmă Vadim Bacinschi.

El se referă la cei 40 de activişti proruşi, arşi de vii în sediul Camerei de Comerţ, unde se baricadaseră după ciocniri de stradă cu susţinătorii puterii de la Kiev. Petrecut chiar în perioada anexării Peninsulei Crimeea, acest episod i-a arătat Rusiei că nu este bine primită în Odesa, oraşul fondat de împărăteasa Rusiei.

Hanna Shelest, cercetător la filiala locală a Institutului Naţional de Studii Strategice, spune că agresiunea rusă din Crimeea şi episodul din luna mai au avut un efect invers faţă de cel scontat la Kremlin: „Pînă în 2014, analişti de securitate şi responsabili ai serviciilor speciale susţineau ideea unei posibile agresiuni din partea României în Bugeac. Se făceau chiar estimări în cît timp ar putea ajunge tancurile trimise de Bucureşti. Evenimentele care au urmat Maidanului au schimbat această percepţie şi au încurajat dezvoltarea unui spirit naţional ucrainean.“

Un naţionalism ucrainean pe care şi Vadim Bacinschi îl vede tot mai prezent în viaţa oraşului. „Locuiesc de 27 de ani aici şi pînă acum nu am văzut atîtea manifestări ale naţionalismului ucrainean. Aşa ceva nu era ceva obişnuit în Odesa“, spune el.

Şi totuşi, de la Maidan încoace, cursul monedei naţionale, grivna, aproape că s-a dublat în raport cu moneda euro, de la 12 grivne pentru un euro, în toamna lui 2013, la 20 la sfîrşitul lui 2014. Sentimentul marginalizării şi al lipsei de perspective predomină în regiunea Bugeacului. O regiune prea izolată şi prea săracă pentru a se putea descurca singură, precum trufaşa şi pragmatica Odesă, avanpostul Occidentului în Răsărit. 

Deplasarea a fost susţinută de Fundaţia „Black Sea Trust for Regional Cooperation“.  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Foto: O. Nahoi

Mai multe