Oboseala pandemică
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (o agenție cu sediul la Solna, în Suedia) a avertizat, încă de anul trecut, că oboseala pandemică afectează un procent din ce în ce mai ridicat din populațiile țărilor membre ale Uniunii. Cea mai recentă informare, publicată pe pagina de Internet a organizației, luni, 15 februarie 2021, trage un nou semnal de alarmă, în termeni foarte clari, asupra mai multor riscuri legate de evoluția pandemiei. Comunicatul se referă, pe de o parte, la nivelul de pericol pe care îl reprezintă apariția unor noi mutații și variante ale virusului. Pe de altă parte, se recomandă abordarea cu cît mai multă fermitate a gestionării măsurilor de intervenție non-farmaceutică: folosirea măștii, evitarea oricărui tip de aglomerare umană, organizarea minuțioasă a măsurilor de siguranță în desfășurarea activităților din domenii esențiale, a cursurilor din cadrul instituțiilor de educație, și limitarea la situații de absolută necesitate a călătoriilor dintr-o țară în alta. Toate astea sună cît se poate de „lemnos”. Dar termenii în care este redactată informarea nu lasă loc de interpretări. E cît se poate de limpede că agenția europeană vorbește despre riscurile sporite ale unui nou val al pandemiei.
Ultima parte a evaluării de risc pe care o face ECDC se referă la faptul că nivelul de oboseală pandemică în rîndurile populației trebuie considerat ca fiind o problemă de natură urgentă. Agenția europeană recomandă o atenție deosebită față de felul în care se comunică faptul că pandemia e departe de a da semne de stingere. „Așteptările publicului referitoare la posibilitatea unor măsuri de relaxare a restricțiilor au nevoie de o gestionare prudentă. Pentru a înlesni acest lucru, autoritățile ar trebui să facă eforturi sistematice în a se asigura că au o bună înțelegere a felului în care comunitățile percep pandemia…” E nevoie de studii serioase ale stării de spirit și ale comportamentului uman, pe fondul acumulării unui nivel crescut al oboselii pandemice, un fenomen care duce la nemulțumire, neliniște și proteste publice la adresa măsurilor de restricție. Oricît de funcționăresc și birocratic ar suna toate astea, e evident că îngrijorarea crește simțitor peste tot. Iar asta se întîmplă atît la nivelul populației, care cere socoteală autorităților, cît și la nivelul guvernelor și administrațiilor, care trebuie să răspundă la întrebări și să gestioneze o situație extrem de complicată.
A trecut deja aproape un an de cînd molima a început să bîntuie în toată lumea. Trăim într-o civilizație în care ne-am obișnuit că totul se rezolvă foarte repede. Ei bine, de data asta nu s-a rezolvat. Dimpotrivă, îngrijorarea și nemulțumirea cresc. Pandemia a fost profund politizată peste tot, instrumentată economic în cele mai sofisticate și copleșitoare dimensiuni, transformată într-un fenomen atît de complex încît a devenit însăși viața noastră. Un fel de a fi. Încă acceptăm cu greu lucrul ăsta. Și e absolut firesc să fie așa. E o prăbușire a ceea ce mai rămăsese dintr-un mod de viață, o surpare a unor noțiuni și valori pe care mulți încă le mai percepeau ca avînd un nivel rezonabil de stabilitate. Încrederea în politicieni era, oricum, la cote foarte scăzute și înainte de pandemie. Un fond „minunat”, pe care să se ridice personaje sinistre, regimuri autoritare, specii noi de oportuniști crescuți la căldura naționalismelor radicale și a fundamentalismelor de toate felurile. Ca în orice moment de criză, cei care știu „să se orienteze repede” și să facă profit n-au ezitat să-și fructifice talentele. Dacă în vremuri normale numim acest fenomen „mecanism de piață”, acum îl vedem ca pe o ticăloșie. Dacă pe timp de calm social unii percep noțiunea de stat ca pe un factor de oarecare stabilitate și echilibru, acum mulți îl văd ca pe un element opresiv care limitează libertăți în mod ocult. Lumea era dezvrăjită de cuvinte mari și înaintea pandemiei. Acum face urticarie la auzul oricărui discurs, fie el și unul bine intenționat și echilibrat.
E vremea ideală pentru orice regim cu adevărat opresiv să arate cu degetul spre lumea liberă. Să „demonstreze” ce „nocivă” și „ineficientă” e democrația. Rachetele balistice cu încărcături nucleare ruginesc în silozuri. Asta e partea bună a lucrurilor. Poate singura. În schimb, cerul lumii e brăzdat de alt soi de rachete. Exact ca într-un război clasic, cu lovituri și contramăsuri, ne găsim în plin conflict planetar de narațiuni și contranarațiuni. Efectele obținute nu sînt de neglijat. Destabilizare, neliniște socială, absența încrederii în instituții democratice, lipsă de toleranță față de orice gest mai puțin inspirat al unei administrații, iritare extremă, creșterea nivelului de agresivitate în interacțiuni umane fără miză conflictuală, vulnerabilitate mare în fața dezinformării și, mai ales, îndepărtarea de idealurile lumii libere. Totuși, cele mai recente sondaje încă arată un nivel oarecum dătător de speranță al rezistenței cetățenilor Uniunii Europene în fața acestui fel complex de oboseală. Încă mai există oameni care fac diferența între oboseala pandemică și cea indusă de ofensiva dezinformării și a stîrnirii fricilor și stărilor de panică.
La noi, războiul politic s-ar putea să depășească atît „performanțele” pandemiei, cît și pe cele ale dezinformării. E drept, nici alții nu stau grozav. Dar ăsta nu e un motiv să-ți permiți să fii idiot și lipsit de scrupule. Așa cum e clar că, de anul trecut încoace, nu s-au făcut doar gafe în gestionarea pandemiei. Cu toate astea, există un risc enorm. Unul cu care noi aproape că ne-am obișnuit. Întîi răfuiala politică și abia apoi, dacă mai rămîne timp, interesul național. Spunem, deja, mult prea des: „Noroc cu ăștia de la Uniunea Europeană!”. N-o să ne meargă la nesfîrșit.
Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.