Oameni în stradă - criza liderilor, criza mediei

11 septembrie 2013   PE CE LUME TRĂIM

Este foarte greu de spus care va fi pînă la urmă soarta Proiectului „Roşia Montană“. Dar protestele de stradă izbucnite la sfîrşitul săptămînii trecute pot prevesti schimbări importante la scara întregii societăţi.  
Manifestaţiile se încadrează într-un curent întîlnit în mai multe părţi ale Europei lovite de criză, cu precădere în zona mediteraneană şi în Balcani. Sînt zone în care suferinţele cauzate de programele de austeritate se suprapun nemulţumirilor mai vechi, mocnite, cauzate de corupţia politică. Sînt indignaţii din Spania, manifestanţii antiausteritate din Portugalia, italienii care au mers cu Beppe Grillo, bulgarii, slovenii şi macedonenii care au invadat străzile din cauza corupţiei politicienilor, grecii exasperaţi de sărăcie şi şomaj. 

În Europa şi la noi, tot mai mulţi oameni devin convinşi că problema nu se află la un partid sau altul, nu la o „familie politică“ sau alta, ci la sistem în întregul său. În marea lor majoritate tineri ai „generaţiei Facebook“, ei nu mai dau doi bani pe alternanţa la putere. O văd mai degrabă ca pe o garanţie că lucrurile nu se vor schimba. Felul în care autorităţile au gestionat spinoasa chestiune a Proiectului „Roşia Montană“ nu face decît să sădească această convingere în şi mai multe conştiinţe.  

În aceste zile, Proiectul „Roşia Montană“ a scos oamenii în stradă. Şi, atenţie, este suficientă o singură vorbă negîndită, este îndeajuns un singur gest necugetat al unui lider, fie el premierul sau preşedintele, pentru ca protestele să se amplifice, lista nemulţumirilor să se lungească, amploarea protestului să crească în proporţie geometrică. Aşa cum i s-a întîmplat preşedintelui Traian Băsescu în acel ianuarie 2012.

În realitate, mişcarea de protest este un avertisment serios pentru întreg sistemul politic, de care categorii tot mai largi de oameni se simt nereprezentate. Politicienii care se perindă seară de seară prin studiourile televiziunilor de ştiri – cam aceiaşi şi la fel de goi de idei – sînt mărturiile vii ale crizei de lideri. Pierderea legitimităţii este evidentă. O legitimitate cîştigată, e adevărat, prin alegeri, dar pierdută prin tot ceea ce se întreprinde după acestea.  

Dar dacă vorbim despre criza liderilor, atunci să vorbim şi despre cea a mediei. Să privim lucrurile în faţă: manifestanţii anti-„Roşia Montană“ sînt supăraţi pe media cam în aceeaşi măsură în care sînt supăraţi pe politicieni. Media face parte din „sistem“. Iar credibilitatea ei – ne place sau nu – merge mînă în mînă cu aceea a liderilor politici. Nu se poate altfel. Dacă liderii se exprimă şi se duelează în media, atunci, o parte din zgură rămîne în studiourile TV. Se îndepărtează media de agenda publică, reluînd, mai mult sau mai puţin conştient, agenda politicienilor? Se lasă media dusă de val? Atunci să nu se mire!

„Media a fost cumpărată de Roşia Montană Gold Corporation“, spun manifestanţii. Ei consideră că protestul lor nu este mediatizat suficient, şi asta tocmai din cauza unei presupuse relaţii subterane dintre numita companie şi întreaga media.

Sînt multe exagerări aici, evident.

În primul rînd, media în întregul ei nu a boicotat manifestaţia – dimpotrivă. Că unele instituţii au preferat să vorbească mai puţin despre asta – le priveşte. Publicul, eventual, le va sancţiona – cu condiţia ca acel public să simtă că agenda i-a fost ignorată. 

În al doilea rînd, a spune că media a fost cumpărată de RMGC este de-a dreptul o enormitate. Ar însemna că toate companiile care cumpără spaţiu publicitar în media îi cumpără, automat, şi pe jurnalişti. Deci, media e cumpărată, rînd pe rînd sau dintr-odată, de producători de maşini, de reţele de benzinării, de fabricanţi de pantofi şi pastă de dinţi, de bere, de sucuri ş.a.m.d. Absurd.  

Şi totuşi, există o problemă: în general, prea mult spaţiu acordat agendei politicienilor, prea puţin agendei publice. Prea mult pentru cancan şi prea puţin pentru teme cu adevărat importante – din economie, afaceri europene, evenimente globale, din sfera ideilor. Cînd principala preocupare devine atragerea electoratului lăsat orfan de OTV, şi nu punerea în dezbatere a unor teme cu adevărat relevante pentru societate, atunci nu e de mirare că în stradă apar asemenea reacţii. 

Da, media este o afacere. Dar – şi aici patronii şi managerii ar trebui să ia aminte – nu orice fel de afacere. Pentru că are o componentă de interes public pe care cu greu o regăsim în alte industrii. Media are nevoie de o bază financiară solidă, în primul rînd pentru a-şi păstra independenţa, şi abia în al doilea rînd (sau chiar deloc) pentru a-i îmbogăţi pe patroni sau a le livra bonusuri colosale managerilor. Pentru toate acestea există alte domenii de activitate.  

Cei care au ieşit în stradă au dreptate să fie nemulţumiţi de mercantilizarea tot mai evidentă a mediei. Chiar şi cînd exagerează!

Rămîne, desigur, întrebarea ce fel de formă politică va căpăta mişcarea de protest. Fiindcă, pînă la urmă, cu toate hibele democraţiei, tot nu s-a inventat ceva mai bun decît sistemul bazat pe separarea puterilor, alegeri libere, partide şi adunări deliberative. Şi toate acestea sub supravegherea unei prese libere, fie ea cu capital privat sau organizată ca serviciu public.  

Să nu ne facem iluzii: blogăreala şi reţelele de socializare sînt bune, dar nu pot înlocui presa profesionistă. Accesul la informaţie costă – iar manifestanţii ar trebui să ştie că reporterii care îi însoţesc în toiul nopţii şi care fac ca evenimentul să ajungă în milioane de case din România şi Europa trebuie plătiţi. Plătiţi, inevitabil, din publicitate. Fie şi din cea cumpărată de RMGC!

În sfîrşit, un risc major se ridică în faţa mişcării de protest: ieşirea în stradă urmată de neparticiparea la vot. Că doar toţi sînt la fel şi alternanţa la putere nu înseamnă nimic. Ei bine, aceasta chiar ar fi o garanţie că toate vor rămîne cum le ştim!

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Mai multe