O vizită la doctor

Amicul Georgescu mi-a povestit o pățanie cum n-a mai pățit, după vorbele lui. După o lungă așteptare în fața cabinetului unui medic, împreună cu soția și fiul său, ușa s-a deschis și a ieșit un pacient cam buimac, care dădea din cap ca și cum nu i-ar fi venit să creadă ce i se întîmplase. În locul lui au intrat soția lui Georgescu și copilul. „E și tata aici?“, a întrebat dinăuntru doctorul. „Să intre și tata, neapărat, să nu stea pe hol.“ A intrat și Georgescu. 

„Întîi vreau să vă întreb dacă aveți simțul umorului”, a început doctorul. „Cred că da”, a răspuns tatăl. „Crezi? Păi, nu știi sigur?” „Ba, da.” „Și ce căutați aici, de ce ați intrat, care-i problema?” „Pe copil îl doare spatele“, a început mama, „a crescut repede și nu mai stă…” „Las’ că asta văd și eu.” „Dar, domnu’ doctor, să știți că…”, a încercat ea să continue. „Sssst, mamo! Ești avocata lui? Vezi că acuși te bag în mă-ta.” Părinții rămîn fără grai. „Cum te cheamă, băiete? Așa? Ce sport faci? Scrimă? E un sport greșit. E unilateral. Ai chiloți? Da? Ia arată-mi-i!” Băiatul ezita. „Dezbracă-te, bă, deșteptule, păi, de ce-ai venit la doctor? Ia vino, tată, să vezi ceva. Acum, tată, ești chiuvetă… adică stai aici unde-i chiuveta ca să vezi. Pune, dom’le, curu’ aici. Așa. Uită-te în oglindă. Ce vezi la copil? Nu vezi nimic? Ești prost? Uite V-ul asta de aici. E simetric? Nu. Păi, vezi? Copilul ăsta are șoldul sărit din naștere.” „Din naștere?”, a exclamat mama. „Din naștere, deșteapto! Dar voi știați ceva, nu-i așa? La cine ați mai fost?” Georgescu i-a spus în două vorbe pe unde mai fuseseră. „Aaa, păi dacă nu nimerești gaura care trebuie nu poți nici copii să faci. N-ați fost la gaura care trebuie. Nu acolo trebuia mers.” Georgescu cică abia s-a abținut să-i răspundă că n-a știut de gaura doctorului unde tocmai intraseră. „Bine că ați ajuns la mine“, a conchis doctorul. „Ia dă jos ciorapii, băiete! Ce-ai aici? Ia uite, tată! A avut două entorse la glezna asta și una la astălaltă.” „Mai demult.” „Acum cîțiva ani, sigur, dar nereparate. Ia fii atent, vezi că n-are șanț aici? Uite așa, apăs pe ele… Stai, bă, deșteptule, că nu doare nimic. Uite acuma șanțul. Vezi? S-a reparat. Și dincoace… la fel. Ia calcă acum. Simți diferența? Așa trebuie să stea glezna.” „Domnu’ doctor, credeți că…”, a început mama din nou. „Taci, că pe urmă iar te bag acolo. Nu poți să-ți ții gura? Fii atent, băiete. V-ul ăsta e strîmb și deci baza crucii corpului e în neregulă. Temelia. Dacă ai temelia puțin strîmbă la casă, acoperișul stă complet aiurea. Și apar problemele. Ia să punem noi șoldul la loc. Stai, că nu doare nimic. Tată, pune mîna aici. Da, ești bărbat sau cîrpă? Ține, dracu’, mîna bine. Nu apăsa. Fii atentă, mamo, că eu cred că tu ești bărbatul din casă. Ăsta-i cîrlig de rufe.” 

Doctorul a apucat bine piciorul și s-a opintit o secundă. „Ai simțit? Cum să nu simți? Ia treci acum la ușă cu spatele. Pune mîinile pe ușă. Mă, ești prost? Pune ambele mîini pe ușă. Ia uitați-vă acum la spatele copilului. Ce vedeți ?” Părinții au privit uimiți cum scolioza dispăruse. Coloana era perfect dreaptă. Totul părea să se fi reparat cu ceva mai mult de o atingere. 

„Tată, acum ești coș de gunoi.” „Adică“, a întrebat tatăl timid, „nu mai sînt cîrlig?” „Nu, acum stai aici, în dreptul coșului de gunoi, și vezi ce-ar vedea el. Vezi V-ul bazinului? Mai e strîmb? Nu. Dar să știi că e foarte greu să faci asta fără radiografii, analize și alte drăcii. Foarte rar se poate așa ceva, fiindcă e nevoie de știință, iar știința asta…” „Dar dacă se strîmbă la loc?” „Mă, tată, tu nu înțelegi, eu mi-am făcut treaba, acum trebuie și el să-și facă datoria față de corpul lui. Să facă exerciții, îi spun eu de care.” „Mai venim din nou după o vreme la dvs.?”, a încercat și mama. „Mă, tu chiar ești proastă. I-am dat omului un pește și pe urmă i-am dat și undiță să pescuiască, trebuie să se descurce. La mine nu se vine de mai multe ori. Dar, evident, nu știu ce o să se întîmple în viitor. Stai acum, că și pe la gît mai e ceva de lucru.” Și-a apucat pacientul de un braț și i l-a mișcat într-un anume fel. Tot așa și pe celălalt. Georgescu a privit uluit cum poziția gîtului s-a remediat și ea, ca prin minune. „Respiră acum. Ce simți? Nimic. Ești prost. Respiri mai bine? Păi, să-ți spun eu: după mișcarea asta ți-a crescut capacitatea toracică cu 35 la sută. O să obosești mai greu la scrimă. Iar cu gleznele noi și cu șoldul reparat o să poți merge mult mai mult fără să obosești și fără să-ți mai strici pantofii. Pune-ți acum tricoul pe tine. Ia uite cum stă. E de căpătat sau e al tău?” Cică, tricoul stătea nefiresc în partea de jos a spatelui, făcea o burtă. „I-a căzut cocoașa acolo”, a observat tatăl. „Da, cocoașa lui e la mine în buzunar“, a replicat doctorul. „Acum“, a continuat el, „bagă mîinile în pantaloni, la spate. Strînge pumnii. Vezi că poți ? Păi, ce pantaloni sînt ăștia de pe tine? I-ai primit de pomană? Nu-mi spune că sînt ai tăi…”

Pantalonii veneau altfel și păreau foarte largi. Întreaga arhitectură a corpului se schimbase. „Ia încalță-te! Cum îți vin bocancii? Sînt largi. Păi, nici ăștia nu-s ai tăi. Trebuie să-ți schimbi toate hainele. Ia așază-te pe burtă aici. Tată, vino să-l ții de glezne pe idiotul ăsta. Așa. Trage de spate, invers decît la abdomene. Așa să faci.” „Noi ne-am gîndit că…”, a început iar mama. „Tu taci, că nu v-ați gîndit la nimic. Ai fost vreodată la biserică?” „Da.” „Te-ai uitat bine la icoane?” „Cred că da.” „Și atunci de ce stai picior peste picior? Ai văzut vreodată un sfînt să stea picior peste picior? Cînd o să vezi, atunci să stai și tu. Crezi că ei nu știau de ce nu stăteau așa? Și dacă vă vedeți fiul că stă așa, dați-i una peste ceafă. Și nici cu piciorul sub tine să nu stai, și nici cu mîinile încrucișate. E și o chestie de fluxuri energetice. Cele negative trebuie să se scurgă în jos, ca la burlane, nu să se învîrtă în cerc. Și acum spuneți-mi toți trei, pe rînd: ce nu v-a convenit la vizita asta? Vreau să-mi spuneți.” Fiecare a bălmăjit cîte ceva. Doctorul a zîmbit pentru prima oară, discret, dar cald. Ei au părăsit cabinetul uluiți, cu copilul reparat.