O ştire aparent bună
Să presupunem că aţi auzi la televizor cum că s-au găsit pe undeva, pe sub Marea Neagră, cîteva catralioane de metri cubi de gaz metan de foarte bună calitate. Prima reacţie ar fi să vă bucuraţi. În fond, asta ar însemna o ţară ceva mai bogată în resurse. Prin urmare, ne-am aştepta ca o mică parte a acestei bogăţii să ni se vadă şi în propriile buzunare. De cînd cu planurile de întocmire şi consolidare a unei pieţe energetice europene comune, am căzut pe gînduri. Cine s-ar (mai) bucura dacă respectivele catralioane de metri cubi de gaz s-ar (şi) exploata? Eu, consumatorul casnic, sau el, patronul de firmă producătoare şi contribuabil important la creşterea PIB-ului? Păi, mă tem că nici unul, pe o piaţă europeană comună a energiei.
De bucurat s-ar bucura în primul rînd Ministerul de Finanţe. Redevenţele încasate ar aduce un plus de venituri. După cum ştim cu toţii, mai mulţi bani la bugetul naţional înseamnă servicii mai bune de învăţămînt sau sănătate, nu? Apoi, s-ar bucura o corporaţie multinaţională care ar primi licenţa de exploatare. Este firesc, vor face profituri frumuşele. Motiv de bucurie vor avea şi cîteva zeci de muncitori şi ingineri care vor lucra pe respectivele platforme de extracţie. De asemenea, se vor crea locuri de muncă pe lîngă capacităţile de transport şi eventual stocare. Mai multe motive naţionale de bucurie nu întrezăresc.
În condiţiile interconectării depline a pieţelor naţionale şi ale punerii în funcţiune a unei burse europene a gazului şi a energiei electrice, preţul local al combustibilului va fi relativ puţin afectat de o atare descoperire (în principiu, senzaţională). Eu, consumatorul casnic, cu un salariu prăpădit în comparaţie cu Vestul, voi plăti căldura de peste iarnă în cam aceeaşi marjă, chiar dacă gazul pe care îl va arde centrala mea de apartament va fi extras de la cîteva sute de kilometri distanţă, cu costuri de transport şi distribuţie mult mai mici. Ce să mai zică un mare producător de oţel, ciment sau îngrăşăminte chimice, cu fabrici în Romånia? Care i-ar fi avantajul? Cam nici unul. Industriaşii europeni privesc înciudaţi spre competitorii americani care beneficiază de resurse energetice de cîteva ori mai ieftine. Acestea le-au permis să îşi repună economia în mişcare, să creeze milioane de locuri de muncă şi să readucă acasă întregi industrii, pînă de curînd socotite a fi tocmai bune de relocalizat în India sau China (vezi industria petrochimică, de exemplu). Atît Comisia Europeană, cît şi Consiliul recunosc avantajul deţinut de americani pe pieţele globale şi caută soluţii cît mai eficiente pe termen lung. Grea misie, atîta vreme cît se caută împăcarea caprei cu varza, în 28 de state membre!
În primul rînd, fiecare stat european îşi stabileşte de unul singur modul de producere a energiei. „Mixul energetic“ (cum se numeşte el) este un drept suveran de care Bruxelles-ul nu trebuie să se atingă, deşi principiul „solidarităţii între statele membre“ este şi el invocat. Adică fiecare produce cum doreşte, dar numai în acord cu interesele tuturor! În plus, europenii ar trebui să producă energie în cele mai puţin „regenerabile“ moduri – ceva mai scumpe şi mai puţin eficiente. Simultan, Europa unită îşi doreşte să scadă şi emisiile de gaze cu efect de seră (adică arderea de gaze şi cărbuni), să crească independenţa energetică faţă de ruşi, avînd grijă de consumatorii vulnerabili şi urmărind creşterea competitivităţii industriei. Doar citind acest ultim paragraf (el rezuma direcţiile de dezvoltare ale politicii energetice comune), nu vă pare că europenii doresc brusc prea mult şi prea repede?
Revenind la ipoteza catralioanelor de metri cubi găsiţi sub Marea Neagră: dacă s-ar trece rapid la exploatare, s-ar furniza gaz înspre piaţa unică europeană, ceea ce ar scădea dependenţa faţă de Rusia (obiectiv bifat), ar scădea preţul european (obiectiv bifat), dar, simultan, ar strica mixul energetic romånesc pentru că ar creşte ponderea hidrocarburilor, nu? Altfel spus, ar fi o veste bună pentru UE, dar ceva mai puţin bună pentru Romånia. Mai bine îl lăsăm acolo, că nu se strică. Îl putem exploata mai tîrziu, la o adică.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.