O soluţie pentru PNL şi răspunsuri criticilor
Am lansat la începutul acestei săptămîni, împreună cu colegul meu de generaţie, Ciprian Ciucu, o propunere publică pentru ca PNL să-şi rezolve criza internă prin organizarea unor alegeri preliminare. Am să expun ideea succint aici, întreaga argumentaţie găsindu-se acolo unde am lansat propunerea, pe site-ul HotNews.ro. Pe scurt, propunem PNL să organizeze ceea ce în America se cheamă open primaries (alegeri preliminare deschise), adică acel procedeu prin care un partid cheamă publicul interesat să aleagă candidaţii cu care se va prezenta ulterior în alegerile oficiale. Am susţinut că alegerea preşedintelui PNL prin această modalitate ar putea rezolva şi criza actuală, deschizînd în plus partidul către public. În propunerea noastră plecam de la exemplul exerciţiului prin care, în 1996, partidele de dreapta din Bulgaria, incapabile să se pună de acord pentru un candidat unic la preşedinţie, au lăsat publicul să decidă. De la lansarea ideii am primit o mulţime de opinii şi critici, şi de la cititorii site-ului, şi privat, de la colegi şi politicieni. Multe opinii pozitive, multe critici legitime şi multe mesaje vitriolant negative. Am să răspund aici cîtorva dintre critici, şi anume acelora care nu îşi găsesc răspunsuri în chiar documentul lansat de noi. Prima critică: un partid este un organism privat şi nu ar trebui să ne amestecăm noi, cei de pe margine. Răspuns: partidele sînt organisme private de interes public, măcar pentru că le dăm bani de la buget. Sînt organisme de interes public pentru că acţiunile lor au efecte asupra întregii populaţii, mai ales cînd ajung la putere. Mai mult chiar, există un interes public în democratizarea partidelor din România, care tind să concentreze decizia la vîrf, să emane lideri pe criterii mai degrabă conspirative şi să pună publicul în faţa faptului împlinit: ăştia sîntem, ai de ales între faliţii noştri şi faliţii altora. Demersul nostru era motivat tocmai de nevoia de democratizare a partidelor şi am făcut acelaşi lucru în 2004, cînd cu alegerile preliminare din PSD. Critica numărul doi: alegerile preliminare nu sînt compatibile cu statutul PNL. Răspuns: evident că nu, dar discuţia are relevanţă marginală pentru subiect. Criza actuală a intervenit în limitele actualului statut şi nu poate fi rezolvată decît lărgind perspectiva, adică raportîndu-ne la mişcarea liberală din România, nu atît la PNL, din care o aripă e deja pe afară. Lideri curajoşi pot modifica statutul, dacă vor să rezolve criza. Dacă nu vor, se agaţă de statut. Critica numărul trei: dacă lăsăm tot publicul să decidă, atunci vor veni la vot pedişti sau pesedişti cu scopul de a alege cel mai prost candidat liberal, în ideea de a slăbi partidul la viitoarele alegeri. Această critică are două variante, de sensuri opuse. Una spune că ar veni prea mulţi votanţi. Un cititor găseşte că propunerea e "o inepţie fără limite, deoarece nici un partid politic nu are peste 50%, deci rămîn mai bine de 50% alegători ce sînt împotriva oricărui partid politic, deci prin astfel de alegeri deschise toate partidele ar fi distruse alegîndu-se ce este mai bine pentru adversari". Un alt cititor spune, dimpotrivă, că: "va eşua din cauza culturii participative foarte slab dezvoltate în România. Mai simplu, nu va veni nimeni la urne, sau vor veni cei aduşi cu autobuzele". Răspunsul simplu ar fi: orice alegeri pot fi manipulate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la alegeri ca modalitate de desemnare a liderilor. Răspunsul complicat este următorul. Există trei moduri de selectare a liderilor. Primul, modelul clasic: organizaţiile îşi aleg reprezentanţi în congres, congresul alege conducerea. Al doilea, modelul alegerilor interne închise: pe principiul un membru = un vot, membrii sînt chemaţi să aleagă direct. Al treilea, modelul alegerilor deschise, propus de noi. Putem cîntări riscurile pentru fiecare model. Modelul clasic este cel mai puţin democratic în practică. Mai ales acolo unde partidele au puţini membri, care tind să depindă de şefi (distribuirea de funcţii), cum este la noi. Putem conchide că liderii sînt slab controlaţi de membrii simpli ai partidului şi deloc controlaţi de simpatizanţii-votanţi. Al doilea model reprezintă un progres faţă de primul. Trebuie spus că se răspîndeşte tot mai mult în Europa (Spania, Germania, Anglia), iar recent socialiştii din Franţa şi-au ales candidatul la prezidenţiale prin această metodă. Totuşi, din cauza numărului limitat de membri şi a dependenţei de şefi, şi în acest caz riscul "controlării" rezultatelor e semnificativ. Cel mai bun exemplu: chiar alegerile interne din PSD în 2004, cînd liderii locali au controlat destul de strict ce s-a întîmplat la urne. În cazul românesc mai intervine şi factorul lipsei de informaţii. Partidele noastre nu prea ştiu de fapt cîţi membri au. Participarea politică fiind restrînsă, comunicarea cu oamenii care au trecut la un moment dat pe la sediu şi au depus o adeziune este firavă. PSD a descoperit cu surpriză prin 2005, cînd a făcut un fel de recensămînt intern, că are mult mai puţini membri decît se lăuda pînă atunci. De remarcat că recensămîntul se făcea la mai mult de un an după ce îi chemaseră pe respectivii membri să voteze la alegerile interne. Ajung astfel la răspunsul meu. Pot exista fraude la alegerile deschise publicului? Da, ca la toate alegerile. Dar cu cît participă mai mulţi oameni, cu atît riscul scade şi costurile fraudatorilor cresc. În plus, alegerile deschise prezintă alte avantaje pe care nu le au celelalte: posibilitatea publicului de a se implica de la bun început în decizie şi motivarea de a susţine partidul la alegerile oficiale. Există posibilitatea ca PSD, PD sau PRM să-şi trimită oamenii ca să aleagă cel mai prost candidat al PNL? Evident că da. Se va întîmpla asta în practică şi dacă da, poate influenţa semnificativ rezultatul? S-ar putea întîmpla, dar impactul ar fi neglijabil. În primul rînd, de unde este atît de evident care candidat e cel prost pentru PNL, astfel încît celelalte partide să saboteze atît de inteligent concurenţa? În al doilea rînd, este un calcul atît de complicat (votezi cu Gigel, pentru că ăsta are şanse mici ulterior) încît nu cred că o asemenea strategie ar implica un număr important de cetăţeni, altfel destul de apatici, cum remarca cititorul de mai sus. Cel mai probabil ar răspunde apelului la vot mai ales simpatizanţii liberali sau cei cu simpatii de dreapta. PNL ar cîştiga în dezbaterea sa internă un public important, pregătit să voteze mai tîrziu cu partidul. Am mai fost întrebaţi cum se organizează campania electorală internă, unde sînt urnele, cine plăteşte costurile. Nu am amintit nimic de toate acestea, pentru că noi încercăm să "vindem" un instrument. Cum folosesc partidele acest instrument este chiar problema lui "privată".