O situaţie atipică

16 august 2007   PE CE LUME TRĂIM

"Mircea Geoană, preşedintele PSD: Actuala relaţie cu PNL este simplă. Ei sînt la putere, noi în opoziţie. Noi avem mai multă forţă în Parlament şi ne folosim de acest avantaj pentru a impune legile noastre, pe care le considerăm de maxim interes pentru cetăţeni. Ei au obligaţia să le aplice. Logic, nu? Nu. Tocmai asta e problema, că din declaraţia asta lipseşte fix logica. Din punct de vedere politic, axioma Geoană este lovită de nulitate. Şi nici nu e deloc greu de demonstrat acest lucru. Geoană spune că PNL este un partid aflat la guvernare care trebuie să aplice legile pe care le impune PSD în Parlament. Instalarea oricărui partid în Palatul Victoria presupune aprobarea unui program de guvernare în Parlament. Pe baza acestui program, executivul îşi face agenda legislativă. Pentru a reuşi să-şi legifereze proiectele are nevoie, fireşte, de majoritate în Parlament. Acesta este şi scopul pentru care, atunci cînd nu există o formaţiune majoritară, se alcătuiesc alianţe sau coaliţii. Asta înseamnă să fii la putere: să-ţi impui în Parlament programul de guvernare, cu tot ce presupune el, şi să-l aplici în Guvern. Cabinetul Tăriceanu este într-o situaţie atipică şi din punct de vedere al programului (liberalii au preluat programul Alianţei), dar mai ales din cauza faptului că nu are susţinere în Parlament. Iar situaţia devine din ce în ce mai aberantă. PSD nu dă jos Cabinetul Tăriceanu, dar dărîmă, încet-încet, programul de guvernare. Şi impune, în schimb, un program social-democrat. Un guvern de dreapta care aplică măsuri de stînga. Asta vrea Geoană. Dacă PSD are mai multă forţă în Parlament - lucru demonstrat prin avalanşa de legi populiste impuse pe bandă rulantă în cele două Camere - de ce nu preia guvernarea?" (Ciprian Ranghel, Cotidianul, 14 august) "PSD nu poate ieşi din umbră dacă nu îşi asumă fără rezerve statutul de partid de opoziţie şi dacă nu reuşeşte să facă ordine: Ťsă separe bărbaţii de curve», după cum spunea anul trecut Ioan Rus, liderul grupului de la Cluj (citat de Gândul), pentru ca apoi să poată pune Guvernul în dificultate. Nu este foarte clar dacă separaţia despre care vorbea Rus este sau nu posibilă şi, mai ales, dacă majoritatea conducerii ar dori-o (...). Perspectiva unui Congres extraordinar în care să se discute cu cărţile pe masă despre scorul scăzut al partidului, despre meritele şi păcatele lui Iliescu, despre greşelile recente şi persistenţa parantezelor îl sperie pe Mircea Geoană. Pentru a mima dezbaterea internă, preşedintele PSD a fost însă învăţat să se întîlnească în peisaj de vacanţă cu reprezentanţii partidului din toate colţurile ţării şi astfel să înăbuşe nemulţumirile încă neexprimate şi să le treacă în plan secund pe cele trîmbiţate de social-democraţii ardeleni. Geoană şi Hrebenciuc cred că pot trage de timp şi îngroapă în conversaţii de cafenea problemele patologice ale partidului." (Sabina Fati, România liberă, 14 august) ( C. G. )

Mai multe