O scurtă plimbare pe faleză
Aparent este vacanță, fapt pentru care mă gîndeam să abordez un subiect mai lejer, așa, estival. În vacanță și mai cu seamă pe litoral, oamenii abordează ținute mai lejere, căldura și lipsa unor rigori sociale și profesionale permițîndu-le să scoată la iveală o garderobă păstrată special pentru aceste zile ale anului, pentru concedii și vacanțe. Începînd de la tricouri și bermude, șlapi, converși poate, sandale și pantaloni scurți, de in sau de doc, mă rog, după stil și poate chiar după educație: nu e totuna să ieși nici pe faleză în maieu și bermude, respectiv șlapi sau într-un tricou polo, pantaloni scurți de in și sandale de piele, de exemplu.
Dar, de fapt, nu e chiar vacanță, sau nu pentru toată lumea și nici măcar pentru toți profesorii, deși mitul vacanțelor de trei luni încă bîntuie mentalul colectiv. Exact în această perioadă se desfășoară două concursuri importante și destul de dificile, mai întîi examenul de definitivare în învățămînt, apoi examenul de titularizare, mai bine zis pentru obținerea unui post, căci în ciuda denumirii sale, puțini sînt cei care ajung să se și titularizeze, în absența posturilor vacante pentru perioade nedeterminate, cei mai mulți valorificînd notele de la acest examen pentru a obține un post pe un an. E mult stres, au mult de învățat acești colegi ai noștri și unii dintre ei ajung să dea acest concurs an de an sau la cîțiva ani distanță, dacă prind continuitate pe post. Am chiar un amic aflat în prag de pensie, om cu două doctorate, care este nevoit să dea în acest an concurs din nou, pentru că este suplinitor și postul pe care s-a aflat în ultimii ani nu mai are viabilitate pentru încă un an, deci nu poate să îl păstreze prin continuitate, deoarece – și aici ating în treacăt un aspect sensibil –, așadar deoarece este postul directoarei liceului, iar concursul pentru directori, anunțat pentru octombrie, generează o astfel de complicație, profesorii suplinitori nemaiputînd primi continuitate pe posturile directorilor, cîtă vreme aceștia nu mai primesc delegare pe funcție începînd cu 1 septembrie pentru un an școlar.
Revenind însă, spuneam că este perioada acestor examene, în care sînt angrenați foarte mulți profesori. Ca să dau un exemplu, la nivelul județului Cluj, la examenul pentru definitivare din această sesiune s-au înscris 479 de candidați. Examenul în sine presupune o logistică foarte complexă și se întinde pe o perioadă de cîteva săptămîni: de la proba de examen pînă la evaluare, apoi contestațiile și apoi rezultatele finale, cu multe comisii implicate și o mulțime de alți profesori care sînt mobilizați pentru a asigura buna desfășurare a tuturor etapelor, de la cei din comisii pînă la profesorii asistenți (supraveghetori) și apoi la cei care evaluează lucrările. Practic, toată istoria, dacă mă refer și la examenul de titularizare, se finalizează după 1 august, deci nici poveste cu lunile acelea multe de concediu, dar nici acesta nu este subiectul principal pe care vreau să îl ating.
M-a durut întotdeauna și mă doare stigmatul pe care opinia publică, cu concursul mass-media, îl aruncă asupra categoriei profesionale pe care o reprezint. Și am scris în repetate rînduri în apărarea acestei categorii, pe care o considerăm cu toții, chiar și cei ce o stigmatizează, o resursă decisivă națională, pentru păstrarea ființei naționale, pentru evoluție, pentru bunăstare economică și spirituală.
Trebuie să spun însă, atunci cînd observ că există și puncte slabe, că adesea noi înșine reușim să ne creăm o imagine dezavantajoasă. Și în spiritul acesta estival al finalului de lună iulie, am să mă refer la cîteva situații punctuale pe care le-am observat zilele acestea, izolate, de altfel, implicat fiind în organizarea examenelor mai sus amintite.
Mereu am crezut despre mine că am o structură mai nonconformistă, puțin rebelă, dar totuși sînt conștient de nevoia respectării unor principii deontologice, a unor principii etice, de asemenea, care să se așeze cumva firesc în conduita unui profesor.
Am rămas uimit și neplăcut surprins în momentul în care am observat printre colegii noștri, profesori asistenți, veniți la examen pentru a-și supraveghea colegii în timpul probei, cînd am observat, așadar, unii pregătiți parcă să meargă la plajă. Este adevărat, era o zi caniculară, dar nu pot să nu mă întreb cum se poate să-ți respecți atît de puțin colegii care au de susținut un examen, pe care urmează să-i supraveghezi patru ore, încît să apari în fața lor în bermude sau chiar și în pantaloni scurți? Printre candidați, mulți îmbrăcați în pantaloni de stofă, cu pantofi și cămașă, în fața unei comisii în care ne aflam, de asemenea, profesori cu experiență totuși, noi înșine îmbrăcați decent, pe măsura momentului pe care îl gestionam, cel puțin cu blugi și tricouri polo, unii dintre noi chiar cu pantaloni de stofă și cămăși. Tu să te prezinți în bermude, cu un tricou atîrnînd și cu o bască pe cap, mi se pare de un grotesc inacceptabil etic.
Apoi, să vezi cîte un profesor asistent care se răstește la candidații din sala în care supraveghează, tratîndu-i ca pe niște copii sau posibili infractori, cu o acreală sau o superioritate greu de justificat, uitînd că și tu ai fost cîndva în aceeași situație, că ai avut emoții în banca aia așteptînd subiectele, că ai fost stresat și tu și că acum doar timpul te-a adus în altă poziție, pe care nu ești capabil să o onorezi. Sau să tratezi totul cu dispreț, cu o indiferență soră cu iresponsabilitatea, nefiind atent la ce ai de făcut în calitatea aceasta de profesor asistent, să vii să predai lucrările și toată logistica avută în responsabilitate în devălmășie.
E vară, sezon estival, vorbim despre mare, soare, costume de baie și șlapi. Dar n-ar trebui, totuși, să amestecăm lucrurile. Și mă gîndesc că, poate, și între cursurile acelea de pregătire psihopedagogică pe care le parcurg profesorii în timpul studiilor universitare ar merita să fie măcar un seminar de deontologie profesională, în care să fie învățați, dacă nu știu, chiar și cum e decent să se îmbrace atunci cînd se află, ca să folosesc un clișeu, în exercițiul funcțiunii profesionale, cum să nu confunde faleza cu sala de clasă și cu școala.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.