O lume a reluărilor nedorite
Urmăriți orice emisiune sportivă din ziua de azi și veți avea parte de reluări instantanee (replay-uri), care vă vor oferi în detaliu – adesea cu încetinitorul – momentele importante ale jocului. Uitați-vă la știri și s-ar putea să aveți senzația că și trecutul e redat în acest mod. Dar aceste „reluări” – inflația mare, creșterea datoriei publice, război terestru brutal din Europa, noul Război Rece și creșterea tehnologiilor potențial distructive – sînt departe de a fi instantanee, iar mizele sînt, aici, mult mai mari.
Cititorii își amintesc poate că am prezis creșterea inflației și încetinirea creșterii economice deja în primăvara lui 2021; fostul ministru de Finanțe american Larry Summers a făcut-o chiar mai devreme. Și totuși, inflația de azi – cea mai severă de la începutul anilor 1980 încoace – i-a luat pe cei mai mulți prin surprindere.
Lanțurile de aprovizionare care scîrțîie și perturbările pieței energetice și ale sistemului alimentar cauzate de războiul rusesc din Ucraina au contribuit, într-o primă instanță, la creșterea prețurilor. Dar principalul motiv al inflației de azi au fost politicile fiscale și monetare risipitoare, menținute în pofida unei redresări economice în urma pandemiei mai rapide decît se estima.
De exemplu, Planul de Salvare American al președintelui SUA Joe Biden, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, implementat în martie 2021, a fost de aproape trei ori mai mare decît valoarea decalajului PIB estimată de Biroul pentru Buget al Congresului SUA, decalaj care trebuie încă recuperat, pentru ca economia să-și atingă potențialul deplin. Nu putem să nu observăm asemănarea cu politica de îndatorare practicată de președintele Lyndon B. Johnson pentru finanțarea războiului din Vietnam și a „războiului împotriva sărăciei” („war on poverty”) de la sfîrșitul anilor 1960.
Între timp, Rezerva Federală SUA (The Fed) a menținut rata țintă a dobînzii aproape de zero pentru prea multă vreme și a început să-și reducă bilanțul prea tîrziu – o abordare care amintește de erorile de politică monetară făcute de The Fed sub conducerea lui Arthur Burns, în anii 1970. Bancherii centrali au crezut că nu ar strica să lase inflația să crească pentru scurt timp peste ținta de 2%, înainte să o readucă la o valoare scăzută – asta fiindcă în trecut nu au reușit să urce pînă la ținta propusă.
Există beneficii pe termen scurt în practicarea unei economii „la cald”. Cu puțin timp înainte de pandemie, șomajul în SUA era redus, grupurile minoritare au avut parte de cel mai scăzut prag al sărăciei din istorie și salariile creșteau cel mai rapid la baza piramidei de distribuție. Inegalitatea era în scădere pentru prima oară după decenii întregi.
Dar nota de plată economică și politică a ajuns la scadență. Inflația de bază (care exclude prețurile alimentelor și ale energiei) din SUA a atins o medie de 5,6% în ultimele 12 luni. Și, chiar dacă acum a scăzut ușor sub valoarea de vîrf, ea a pivotat spre prețuri mai rigide ale serviciilor și rămîne la o valoare de aproape trei ori mai mare decît ținta The Fed.Credoul băncii centrale e că rata dobînzii pe termen scurt trebuie să se situeze, pentru o vreme, deasupra inflației, mai înainte ca inflația să revină – cu „un decalaj lung și fluctuant” – spre rata ei țintă.
Salariile nu au ținut pasul cu inflația și cele mai multe gospodării – mai ales acelea pe care politicile expansioniste erau menite să le ajute – au avut parte, doi ani, de o scădere a venitului real. Chiar dacă șomajul rămîne la cote foarte scăzute și economia SUA a depășit multe dintre economiile lumii, aproape jumătate din populația SUA crede că se află deja în recesiune, iar cei mai mulți americani se așteaptă ca nepoții și copiii lor să trăiască mai prost ca ei. Această moarte resimțită a „visului american” a lăsat în urmă o națiune – și o lume politică – profund tulburate.
O altă „reluare” care i-a luat pe cei mai mulți prin surprindere e cumplitul război terestru din Europa. Retragerea dezastruoasă a Americii din Afganistan în 2021 a șubrezit descurajarea. Dar președintele rus Vladimir Putin a transmis cu claritate planurile sale în privința Ucrainei. După ce s-a lamentat, în 2005, că dezmembrarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare tragedie a secolului XX – mai mare, pare-se, ca al Doilea Război Mondial, în care au murit 20 de milioane de ruși –, el a anexat o parte din Georgia în 2008 și peninsula Crimeea în 2014.
În al treilea rînd, în pofida ultimelor cîteva decenii de integrare economică globală, lumea pare că se află în pragul unui nou Război Rece. Combativitatea economică, diplomatică și militară în creștere a Chinei și legăturile ei tot mai strînse cu Rusia ridică temeri cu privire la o realiniere a relațiilor internaționale și chiar la o nouă confruntare a sistemelor politico-economice.
Adevăratul Război Rece a întărîtat regimurile totalitare cu economii central-planificate împotriva democrațiilor mixt-capitaliste conduse de o Americă dominantă economic și militar. Acum, conflictul e între capitalismul de stat autocrat și democrațiile sociale, iar fermitatea și capacitățile Americii sînt incerte.
Faptul cel mai îngrijorător e că actorii „nealiniați” joacă la mai multe capete – și SUA par să fi adormit la timonă. Concilierea mediată de China între Arabia Saudită și Iran – un stat sponsor al terorismului, care furnizează Rusiei drone militare avansate – iese în evidență. Marchează oare această realitate o revenire la geopolitica tradițională a echilibrului puterilor sau e vorba de preludiul unui conflict între SUA și China în privința Taiwanului?
În sfîrșit, progresele tehnologice perturbă economiile și răstoarnă așteptările cu privire la viitor. Tehnologia a transformat economiile și a înlocuit muncitorii cu mult înainte să avem un termen – „distrugere creativă schumpeteriană” – pentru acest fenomen. Dar, în general, economiile s-au adaptat: calculatoarele, bunăoară, nu au ajuns să provoace un șomaj structural masiv, deoarece forța de muncă a fost redirecționată spre alte prestații. În orice caz, nivelul de trai a crescut.
Se va petrece oare același lucru și cu Inteligența Artificială (IA)? Un grup de lideri din domeniul tehnologiei, printre care și Elon Musk, nu sînt siguri de asta. Într-o scrisoare deschisă recentă, ei au cerut o pauză de șase luni (sau mai lungă) în dezvoltarea sistemelor IA avansate, pentru a ajunge la o mai bună înțelegere a riscurilor presupuse de tehnologie și pentru a concepe modalități de a le atenua. Musk crede că printre aceste riscuri se numără însăși distrugerea civilizației umane și pretinde că Larry Page, cofondatorul Google, l-a numit odată „specisist” fiindcă vrea să protejeze umanitatea de IA.
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune – bunăoară, pentru dezvoltarea de noi medicamente și tehnici de diagnosticare –, dar și într-un mod foarte nociv, cum ar fi pentru eficientizarea represiunii în China. Rămîn precaut-optimist în credința mea că vom putea surmonta – sau gestiona măcar în suficientă măsură – această provocare și pe celelalte menționate aici. Dar, în contextul proliferării nucleare pe scară largă, costurile unui eșec ar putea aduce cea mai nedorită reluare dintre toate.
Michael J. Boskin, profesor de Economie la Universitatea Stanford și Senior Fellow la Hoover Institution, a fost președinte al George H.W. Bush Council of Economic Advisers între 1989 și 1993.
Copyright: Project Syndicate, 2023
traducere de Matei PLEŞU