O formă de fericire: Donald Trump
„Politics is amazing!“ – Donald Trump
Nu știu dacă am mai spus-o, dar interviurile lui Donald Trump mi se par captivante. Mă refer, mai ales, la interviurile audio-video. Te uiți la ele și nu mai pleci, ca și cum ai privi un film bun. Și orice film bun este, în același timp, comedie și dramă. Nu vreau să spun că la interviurile lui Trump rîzi și plîngi, dar măcar că te amuzi și te enervezi, în același timp. În orice caz, am ajuns să caut interviurile cu președintele american așa cum cauți episoadele unui serial de care nu te poți desprinde.
Donald Trump are un fel al lui, aparte, de a răspunde întrebărilor. Pe moment, nu aș putea să-l caracterizez bine – încă îl studiez –, dar cîteva trăsături ale felului său de a vorbi se impun imediat. Are un vocabular relativ limitat, judecăți radicale (toate adjectivele sale sînt la superlativ, fie în sens superior, fie în sens inferior – nu există nimic între „cel mai bun“ și „cel mai rău“), o expresie facială specifică mimilor (frapează, mai ales, mobilitatea gurii în rostire). Se simte imediat o inteligență vie, casantă, cumva bombastică. Stilul, se știe, este întotdeauna legat de conținut. Cu o asemenea interpretare, nu merge deloc discursul politicianului obișnuit, voit echilibrat, care caută formula de unire a politeții cu fermitatea, care vrea să spună multe fără să spună mare lucru. Trump urăște răspunsurile evazive, atent coregrafiate. Cum spunea unui reporter recent, mai bine nu răspunde la întrebare decît să „o aburească“.
Personajul Trump este în atenția presei americane de decenii. Sute de interviuri, mii de ore petrecute în studiourile de televiziune, unde a fost și invitat, și realizator, l-au construit ca personaj mediatic. Trump a învățat să atragă atenția asupra sa. Cînd tot arsenalul de răspunsuri, atitudini și comportamente care a creat în ochii opiniei publice personajul monden-miliardar Donald Trump s-a mutat la Casa Albă, situația a devenit stranie, de nu cumva stresantă. Președintele Americii atrage atenția tuturor prin simplul fapt că există. Planeta întreagă stă cu ochii pe el tot timpul datorită funcției sale. Președintele Americii nu are nevoie de trucuri, exhibiții și stridențe ca să se facă văzut. Iar acum, a devenit președinte un om anume construit ca să atragă atenția, să se facă văzut. Ei bine, din suprapunerea personajului Donald Trump, cu toate reflexele sale de showman mediatic, peste conturul prezidențial american, cu toate constrîngerile mediatice pe care le implică, rezultă un tablou straniu.
În publicistica sa, dl Andrei Pleșu vorbește adesea, cu ironică invidie, despre naturile fericite: oamenii care sînt indestructibil încîntați de ceea ce văd în oglindă, convinși că știu mereu cum stau treburile, încrezători în infailibilitatea proprie, plini de succes, care n-au regrete, n-au ce să-și reproșeze și, în general, admit că unele defecte pe care le ar putea avea sînt, de fapt, calități în exces („defectul meu e că sînt prea sincer“, de pildă). Acești oameni au convingerea că, secundă de secundă, le merge din plin anume pentru că ei sînt buni în toate sensurile. Donald Trump este un asemenea om. A ajuns la 70 de ani și toate i-au mers din plin – este o natură fericită. El trăiește cu sine însuși sub cer mereu senin, într-o lume imposibilă pentru noi, cei mai mulți pămînteni. Și acolo fiind, Donald Trump nu se lasă: el împinge fericirea de sine un pas mai sus. De pildă, în acest interviu, acordat nu cu multe zile în urmă televiziunii FoxNews.
Reporter: V-am văzut în ziua inaugurării alături de Barack Obama. Părea că vă înțelegeți bine.
Trump: În privința asta se petrece ceva foarte straniu. Ne înțelegem bine. Nu știu dacă el va admite asta vreodată, dar lui îi place de mine. Și mie îmi place de el.
Reporter: De unde știți că îi place de dumneavoastră?
Trump: Pentru că așa simt. Așa funcționez eu în viață, îi înțeleg pe oameni. Am avut o campanie electorală dură. El a luptat foarte mult pentru Hillary, a luptat mai bine decît ea – el a luptat pentru Hillary mai bine decît ea însăși. În timpul campaniei electorale, el a fost foarte rău cu mine și eu am fost rău cu el. Am spus amîndoi lucruri oribile unul despre celălalt. Și apoi, dintr-odată, ne-am urcat împreună în mașină și am mers împreună pe Pennsylvania Avenue (în cadrul ceremoniei de inaugurare a noului președinte – n.m.) și nu am mai scos o vorbă despre ce se întîmplase în campanie. Politica este uimitoare!
Reporter: Despre ce ați vorbit?
Trump: Am vorbit despre țară, despre viitor, l-am întrebat care crede el că este cea mai mare problemă a țării și el mi a spus. Nu vă pot spune despre ce era vorba, dar era o problemă de natură militară… Ceea ce m-a mirat puțin, dar l-am înțeles…
Reporter: China? Ne puteți spune care era acea problemă?
Trump: Nu, nu China… Nu vă pot spune, chiar dacă nu cred că Obama s ar supăra dacă aș spune, dar nu vreau ca acel loc din lume să afle ce crede Obama și ce cred eu despre ei. Dar am avut o excelentă zi a inaugurării, eu m-am simțit foarte bine, tuturor le-a plăcut, și oamenii au fost destul de surprinși să vadă că ne înțelegeam bine, eu zîmbeam, el zîmbea, ne-am strîns mîinile…
Reporter: A fost fascinant, dar hai să vă spun ce a fost încă și mai fascinant. Imediat după ce v-ați strîns mîinile, v ați îmbrățișat și toate celelalte, dumneavoastră ați ținut o cuvîntare în care l-ați făcut praf. Pur și simplu ați distrus întreaga lui administrație. Și el stătea la trei metri de dumneavoastră. Nu v-ați gîndit cum se simțea el în această situație?
Trump: Eu sînt un om onest. Țara are probleme foarte serioase de care trebuie să ne ocupăm. Și, dacă ați observat, cînd am terminat această cuvîntare, m-am întors către el, i-am strîns mîna, iar el a fost foarte amabil, zîmbea…
Reporter: Nu știu dacă chiar i-a plăcut acea cuvîntare…
Trump: Nici eu nu știu, dar părea că i-a plăcut…
Acest fragment de interviu spune multe despre Donald Trump. Ne arată că o natură cu adevărat fericită cu sine nu este doar un narcisist, ci este un om convins că toată lumea îl iubește așa cum se iubește el pe sine – pînă și dușmanii, în realitate, îl iubesc. Trump este, să recunoaștem, o specie nouă de lider politic. În general, oamenii politici, de la cei mai democrați la cei mai cumpliți dictatori, își întemeiază acțiunile pe convingerea că au de învins adversari. Natural, adversitatea politică derapează în ură. Este nevoie de capacități nenaturale, precum cultura și buna creștere, pentru ca acest derapaj natural să nu se producă. Puțini oameni politici pot să nu-și urască adversarii și să rămînă la stadiul unei antipatii personale, pentru că puțini sînt cultivați și bine crescuți. Însă Trump scapă complet acestei situații generale. El nu are nevoie nici de cultură (nu prea are, oricum) și nici de bună creștere (nu mă pronunț asupra acestui aspect pentru că nu-l cunosc suficient de bine pe Trump). El reușește să nu-și urască adversarii pentru că e convins că adversarii nu-l urăsc, de fapt. Dimpotrivă, adversarii îl iubesc și trăiesc tensiunea interioară generată de faptul că nu vor să admită că-l iubesc. Problema nu mai este la el, seducătorul, ci la ceilalți care, seduși fiind, nu se împacă cu asta. Iată o natură cu adevărat fericită! Mai fericit de-atît nu cred că se poate!
Pe de altă parte, nu pot să nu zîmbesc cînd îl văd pe Trump fermecat de capacitatea politicii de a face uitate rapid cele mai oribile jigniri. Nu doar în America, oamenii politici au această înzestrare de a arunca și de a încasa vorbe îngrozitoare, după care, la un moment dat, cu o stupefiantă ușurință (inexplicabilă pentru noi, ceilalți) fac o piruetă și se îmbrățișează exact cu cei cu care se părea că-și rup capetele. Pentru cineva ca Trump, politica este, și din acest motiv, cel mai potrivit mediu de viață. Cum totul este un gigantic show de televiziune pentru el, replicile nu trebuie niciodată luate ca atare, dar trebuie jucate bine – ceea ce, precizez imediat, nu înseamnă că ce se spune în politică, precum și ce se spune la TV, este o minciună. Nici vorbă! Înseamnă doar că, pentru cei care le rostesc și cei care le încasează, aceste cuvinte nu contează. Pentru spectatori, însă, da – contează foarte mult.
Cît despre Donald Trump, acest straniu președinte american, încep să cred că politica îi este, în fond, alături de toate celelalte ale vieții sale, doar un alt exercițiu de fericire.
Foto: adevarul.ro