O bere pentru tanchistul rus
O discuție despre bere în Belgia e probabil în Top 3 discuții banale și n-ar trebui să facă obiectul vreunei analize. De data asta, însă, subiectul merită totuși un pic de atenție. Șapte berării rusești au început în ultimele luni producția de bere belgiană Leffe în urma unui acord negociat anterior războiului din Ucraina. Intrarea pe piața rusă s-a produs ca urmare a unui acord între producătorul AB InBev și turcii de la Efes.
Anterior, AB InBev anunțase că se retrage din Rusia alături de alte mii de companii occidentale, ceea ce face ca producția curentă de Leffe rusesc să fie un fel de întoarcere pe ușa din spate. Previzibil, reacția ucrainenilor este undeva la intersecția dintre dezamăgire și indignare. Soția fostului președinte Petro Poroșenko a acuzat brand-ul că „sprijină genocidul”. Previzibil, îndemnurile la boicot au început să se înmulțească.
Încercînd să se apere, belgienii au spus că ei încearcă de mai multă vreme să își vîndă partea din compania pe care au fondat-o împreună cu turcii și estimează că decizia îi va costa aproximativ un miliard de euro. Nu e clar de ce nu s-a întîmplat încă lucrul acesta, însă suspiciunea de ipocrizie e rezonabilă.
Devine evident că declarațiile sobre despre solidaritate în fața agresiunii rusești nu sînt întotdeauna foarte serioase și companiile speră că pot activa încă pe piața rusă dacă își maschează intențiile prin intermediul a tot felul de parteneriate sau schimbări de jurisdicție. La fel au făcut și ungurii de la Wizz Air care anunțau acum cîteva săptămîni că reiau zborurile spre Rusia prin intermediul subsidiarei din Emiratele Arabe Unite. Argumentul Wizz a fost că subsidiara se supune legislației din Emirate, iar respectivul stat nu a impus Rusiei nici un fel de sancțiune care să aibă legătură cu zborurile.
Ca și Leffe zilele acestea, Wizz a fost atacat cu o salvă de îndemnuri la boicot care s-au dovedit, în cele din urmă, eficiente. Temîndu-se de reacția clienților săi europeni, mulți dintre ei din estul continentului, compania a anunțat în cele din urmă că renunță la zborurile dintre Abu Dhabi și Moscova. A ținut însă să precizeze că alte companii aflate sub jurisdicția respectivă operează astfel de zboruri netulburate, sugerînd astfel că subsidiara sa nu poate concura de la egal la egal pe respectiva piață. Altfel spus, brand-ul Wizz Air simțea brusc nevoia unei dedublări și doar excesul european de indignare a făcut imposibil lucrul acesta.
Faptul că, oripilați de crimele rusești, clienții aleg să își cheltuiască banii în alte părți decît acolo unde știu că o parte din ei ajung în buzunarele Kremlinului n-ar trebui să mire pe nimeni. Iar responsabilitatea companiilor înseamnă uneori un pic mai mult decît bugete de CSR cheltuite pe tot felul de inițiative călduțe și fără impact real, dar care arată bine în raportări de final de an.
Dacă ar fi loc de mirări, atunci acestea ar trebui să se îndrepte mai degrabă către inabilitatea statelor europene de a întări sancțiunile la adresa Rusiei. Încă e foarte simplu pentru ruși să își facă concediul în sudul Franței, încă e prea ușor să își procure bunuri din Occidentul pe care îl urăsc cu atîta intensitate.
Discuția despre cum sancțiunile îi afectează și pe rușii „cei buni”, cei care se opun (în tăcere) războiului, devine pe zi ce trece tot mai ridicolă. Sînt interesant de urmărit, din punctul acesta de vedere, conversațiile între șefii de state și guverne europeni pe tema suspendării vizelor. Est-europenii, cei cărora, din păcate, istoria le-a dat dreptate cînd au avertizat asupra intențiilor Kremlinului, insistă ca rușilor să nu le mai fie permis accesul în UE. Vestul continentului, însă, pare încă pătruns de o admirație melancolică pentru o specie de rus ideal care nu numai că i se opune lui Putin, dar e și autor de mari opere de artă și, în general, un partener de conversație capabil de incursiuni spirituale profunde, aproape inaccesibile europeanului de rînd.
Realitatea e că „rușii cei buni” și cei mai puțin buni sînt mai degrabă cinici și nu suferă prea tare pentru că, în numele lor, mor civili nevinovați în Ucraina. Clasa mijlocie continuă să își bea cafelele prin Starbucks-uri cu nume schimbat, membrii ei nu sînt chemați pe cîmpurile Ucrainei pentru că Putin are grijă să trimită acolo săraci și minorități, iar cîtă vreme Europa e încă primitoare, totul poate merge aproape la fel ca înainte.
Occidentul a fost foarte clar explicînd că nu va întreprinde acțiuni directe pentru schimbarea regimului în Rusia. În același timp, de voie, de nevoie, acceptă că statul rus e condus de o clasă de criminali fără prea multe scrupule. De aceea, tărăgănarea discuției despre sancțiuni este aproape toxică pentru că ea nu face decît să demonstreze că strategia lui Putin e corectă. O înăsprire a acestora va aduce însă discuția în pragul Kremlinului. Pînă cînd tribunalele internaționale vor decide responsabilități legate de crimele de război rusești, consecințele lor trebuie să ajungă la cei care le-au făcut posibile.
Vestul trebuie să iasă din acest ciclu în care ieri citeam despre cum înarmează Ucraina și azi aflăm că oferă o bere tanchistului rus.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ