O adaptare suedeză

„Terminarea cotelor de lapte şi embargoul rusesc nu au nici o legătură între ele, dar s-au produs simultan şi au avut acelaşi impact: au pus o imensă presiune pe noi.“ Fraza, logică şi filozofică în acelaşi timp, nu iese din gura vreunui tehnocrat de la Bruxelles sau a vreunui analist economic din

Este rostită de un fermier din sudul Suediei.  Skottorps Säteri, o fermă de creştere a vacilor din Laholm, la o oră de Malmö, la cîteva sute de metri (doar) de un castel care a adăpostit o nuntă regală, Skottorps Slott. Castelul, care produce şi o mare varietate de brînză, este astăzi proprietatea cuplului Ingmarie şi Thomas Müller-Uri, iar ferma este a lui Lars-Inge Gunnarson. Ca fermier, Lars surprinde: salopeta îmbracă un om foarte îngrijit, cu un mers elegant şi un limbaj profesional, termeni tehnici care ţin evident mai mult de lumea finanţelor decît de limbajul agriculturii. Însă Lars-Inge Gunnarson este fermier doar jumătate din timp, cealaltă jumătate şi-o petrece în consiliul de administraţie al mai multor bănci. 

Nu este singurul suedez care a decis să-şi consacre o parte din timp unei activităţi agricole, şi nici singurul suedez care a decis să-şi schimbe viaţa la un moment dat. Spre mijlocul anilor ’80, a preluat de la tatăl său ferma cu doar 90 de vaci, iniţial ca un hobby, dar acest hobby va deveni curînd o meserie aparte. Astăzi are 9 corpuri de fermă şi 700 de vaci, cu toate curiozităţile şi modernitatea ei, un amestec, de fapt, al tradiţionalismului bio suedez cu mentalitatea protestant-capitalistă: Lars îşi produce singur energia electrică de care are nevoie, datorită morii eoliene care tronează chiar în mijlocul corpurilor de ferme, dar respectă cu sfinţenie principiul consfinţit prin legea suedeză: pentru ca o vacă să fie sănătoasă, iar laptele ei gustos, ea trebuie să trăiască afară, pe păşuni, patru luni pe an, minimum şase ore pe zi. Nici vorbă ca vreun fermier să treacă peste regulă, de fapt peste sărbătoare, căci momentul în care turma de vaci iese din ferme în libertate este un moment festiv, asimilabil coridelor spaniole. Mii de persoane care vin să asiste şi care fac din gest o sărbătoare în aer liber! Cît despre „sănătatea“ fizică şi psihică a animalelor dintr-o fermă, a trebuit să ajung în această îndepărtată ţară a Nordului european pentru a afla că există la fiecare doi ani un congres mondial dedicat şchiopătatului vacilor, o problemă mondială deci. Că la Alnarp University, singura universitate suedeză dedicată cercetării agricole, cu o vechime de 40 de ani, studenţi doctoranzi sînt preocupaţi de infecţii, traume, bacterii, reducerea antibioticelor… La prima vedere par discuţii sterile sau destinate unui public specializat, şi totuşi, într-un fel extrem de delicat, dar şi definitiv oarecum, aceste discuţii sînt doar răspunsuri la efecte şi evenimente din sfera economicului şi a geopoliticului. 

În primul rînd, evenimentul clar, care afectează direct cotidianul personal şi profesional al unei categorii de agricultori – aceeaşi, că este vorba de Suedia sau de România, de Franţa sau Letonia, Spania sau Germania: sfîrşitul cotelor de lapte în statele-membre ale Uniunii Europene, o decizie care a devenit efectivă în aprilie 2015. Concret, este vorba de o politică europeană care a fost implementată în 1984, deci cu 31 de ani în urmă, ca un răspuns comunitar la excedentul de lapte de pe piaţa europeană, cu scopul de a preveni cumva prăbuşirea preţurilor laptelui, brînzei şi untului, al produselor care provin din lapte în general. Pentru economişti este vorba doar despre o măsură care reuşeşte stăpînirea economică în cadrul unor limite stabilite ale unor producţii care, nestăvilite, au putut duce cîndva la gesturi extreme, gen vărsarea excedentului de lapte direct pe cîmpie… Pentru agricultori, ca orice măsură comunitară, brutală, a fost dintotdeauna un moment de revoltă. În acei ani, agricultorii, mai ales cei francezi, s-au opus introducerii ei; acum tot ei sînt cei care cer menţinerea sa! 

În al doilea rînd, evenimentul indirect, evenimentul cu „efect de fluture“, care se produce într-un loc, dar afectează durabil şi sensibil state foarte îndepărtate, este conflictul armat din Ucraina. Început în urmă cu mai mult de doi ani, continuat latent, dar sigur, manifestat prin mici conflicte armate care au culminat finalmente cu morţi, teritorii ocupate şi chiar desprinse de corpul statal ucrainean, cu doborîrea unui avion din Malaezia, el a culminat cu impunearea şi contraimpunerea de embargouri: Bruxelles contra Moscovei, dar şi Moscova contra Bruxelles.  Embargoul economic a lovit, cert, Rusia, în inima deja slăbitei sale creşteri economice, dar şi Europa, indirect. Asemeni tuturor gesturilor belicoase, orice gest îndreptat împotriva unui inamic loveşte indirect, dar evident, şi inima celui care îl propagă. Dacă Rusia a ales, mai mult sau mai puţin rănită în orgoliul său propriu, să se reorienteze spre alte pieţe, îndeosebi cele asiatice, Europa a reacţionat greu, nu s-a reorientat şi, chiar mai mult, este departe de a recunoşte că are o problemă datorată impunerii acestui embargou. Aceasta nu din orbire, ci din două motive cît se poate de fireşti: ar fi extrem de greu ca mastodontul de la Bruxelles să recunoască în faţa opiniei europene, care deja îi condamnă lipsa de fermitate şi dublul joc faţă de Vladimir Putin, pagubele colaterale şi, în al doilea rînd, aceste pagube s-au produs la nivel microeconomic. Valul va ajunge la un moment dat să ia amploare, dar încă nu este cazul, iar numărul celor care o spun cu voce tare, asemeni fermierului-bancher din necunoscuta localitate suedeză, este foarte-foarte mic. 

Ce se ştie este ce se vede: politica de cote de lapte a fost decisă cu mult timp înainte, acest sfîrşit programat fusese anunţat de vreo zece ani, pe cînd Rusia şi tendinţele ei expansioniste erau considerate de vestici ca fiind expresii ale unor perturbări psihologice ţinînd de paranoia omului din Est. Coincidenţa şi incidenţa au ţinut de hazard, care, din nefericire, face astfel ca o nenorocire să nu vină singură, cum ar spune românul. Exact acelaşi român care, asemeni colegului agricultor francez, irlandez, maghiar, spaniol, suferă, ca mic agricultor, din cauza acestei decizii. 

Nu este cazul agricultorului nordic, suedez, norvegian, finlandez, chiar german: logica ce decurge din spiritul lor protestant, tributar imaginarului propagat şi asimilat de Weber, cu a sa

, au indus în cotidianul acestor europeni un alt tip de răspuns la incidenţa unor fenomene de acest gen, brutale, impredictibile, dar şi de neocolit. Acest răspuns se cheamă Adaptare. Mai puţin semănînd a plîngere de milă, cît a constatare şi răspuns uman la un fenomen geopolitic. Plus un fenomen economic european programat, deci aşteptat. 

Lars-Inge s-a adaptat. Produce mai puţin lapte, deci mai puţină brînză, şi-a diversificat cumpărătorii, vînzînd direct restaurantelor şi asociaţiilor de producători de lapte, cum ar fi ARLA (cea mai mare cooperativă de producere a laptelui din Suedia, cu filiale în toate statele scandinave, şi care nu e la prima ei „aventură“ pe motive geopolitice; în 2006, filiala daneză a fost boicotată în Orientul Mijlociu din cauza publicării, în Danemarca, a caricaturilor cu Mahomed): cantitatea de lapte reunită fiind mai mare, capacitatea de a face faţă concurenţei exercitate de marii producători şi distribuitori de lapte este mai importantă. 

Asemeni lui, micro-ferma de brînzeturi a lui Carlos şi Maria, Hyby Soldattorpsmejeri, din Klagerup. Maria a fost mulţi ani angajată a unor mari societăţi, lucrînd în domeniul comercial şi străbătînd practic toată Europa. A cumpărat împreună cu soţul ei o mică fermă care pe vremuri fusese garnizoana unor soldaţi, a transformat-o într-o primitoare casă fidelă tuturor principiilor Ikea – funcţionalitate, confort, simplitate – şi a căutat ulterior soluţii pentru a munci în apropierea casei…  „Practic, muncesc, foarte sincer, doar două zile pe săptămînă – cîte 45 de kilograme de fiecare dată“ – ne spune Maria. „Am învăţat să fac brînza franţuzească, blue cheese, aici, cu laptele pe care îl cumpăr de la fermieri situaţi nu mai departe de doi kilometri. Am învăţat simplu, urmînd cursurile predate de o expertă din Franţa, de la Marsilia, la Ostesund. Cam 14.000 de kilograme de brînză anual. Am micul meu magazin, aici, dar vînd şi direct unor restaurante sau producători care vin să se aprovizioneze ei la mine, în pieţele de Crăciun. Ca să-mi diversific afacerea, am deschis un mic restaurant în grădină, pentru vizitatorii care fac drumul pînă aici şi pentru grupurile şcolare, unde servesc tartine de pîine neagră proaspătă unse cu brînză şi gem, cafea, mere… Toate acestea cu doar şase feluri de brînză. Şi pornind de la cele 1,5 milioane de coroane pe care le-am investit în lăptărie, la început.“ O întreb dacă reuşeşte să reinvestească. Zîmbeşte şi-mi spune, femeia transformată, şi datorită cosiţei împletite, în Pipi Lundgren, eroina poveştilor suedeze pentru copii: „Prin ce fac eu nu eşti bogat, dar duci o viaţă bogată“. 

În fine, cuplul Carina şi Alvar Sonesson, de la Gunnaröds gørd, o fermă familială situată în localitatea Stockamöllan. Ferma a fost preluată de acest cuplu în 2010, de la părinţii lui Alvar, şi aproape imediat au decis să o transforme într-o fermă organică. 140 de vaci, 30 de capre. Principiul, pentru cuplul care are trei copii, este simplu: produc cît au nevoie pentru a se întreţine pe ei, ferma lor, plus un mic excedent pe care îl comercializează în magazinul deschis în urmă cu un an. „Copiii ne calcă pe urme“, zîmbeşte mulţumită Carina. „Întîi se distrau, apoi au început să ceară să cumpărăm şi alte vaci decît Holstein, de exemplu una foarte roşie. Sîntem fericiţi…“ Se opreşte pentru a-i zîmbi soţului, cu care împarte nu doar tricoul verde de aceeaşi culoare. Parcă simţind întrebarea din aer: „Secretul nostru este… vacanţa. Orice ar fi, oricît de greu sau de imposibil, o dată pe an plecăm cu toţii în vacanţă undeva foarte departe. Nu în Suedia. Şi nu cu telefoanele pe care le avem. Ele rămîn închise într-un dulap, acasă. Vecinii, care au şi ei ferme organice, vin să se ocupe de vacile noastre. De aparatul electric de muls, de tot. Chiar dacă ar putea cădea în pană, ei cheamă tehnicianul. Noi facem la fel pentru ei“. 

Suedia nu încetează să surprindă, spune orice alt european care întîlneşte această cultură protestantă. Cu toate curiozităţile ei, da, dar cu curiozităţi care într-o lume ideală poate că ar folosi ca exemplu comunitar: fidelitatea faţă de mărcile naţionale, respingerea laptelui congelat pentru lungă durată şi preferinţa pentru laptele proaspăt, produsele bio, respingerea OMG-ului…  

Reportaj realizat în cadrul voiajului de presă sprijinit de Comisia Europeană şi DG-Agri, cu Asociaţia jurnaliştilor europeni specializaţi în agricultură, iunie 2015.  

Courrier International

Foto: I. Badea-Guerité