Nu te joci cu legea în România!

„Iartă-mă că put a dizolvant, am avut un pro bono pentru un prieten.“ M-a derutat complet. Îl ştiam avocat, nu zugrav. Amicul este un tip sofisticat, de bună-creştere, plin de bani, pentru că s-a specializat în numitul „drept comercial“. Adică se angajează, pe onorarii de sute de euro pe oră, să asiste marile corporaţii întru întocmirea de contracte sau achiziţii. Un yuppie român autentic. Ştiam că mai face şi pro bono, a ajutat o mulţime de oameni la ananghie, fără onorariile astronomice pe care le percepe multinaţionalelor. Dar… dizolvant? 

„Păi, da, am un prieten care a făcut la dreapta pe un «interzis», i-au luat carnetul şi acum vin de la locul faptei, am şters cu dizolvant semnul, pentru ca mîine, la reconstituire, să arăt clar că respectivul indicator era ilizibil, să-i dea carnetul înapoi.“ Vă daţi seama ce rîs m-a pufnit. Mi-am amintit de filmele americane în care avocaţii aleargă după ambulanţe, poate le pică vreun caz de malpraxis. Mi-am amintit (e drept) şi de nefericitul accident în care a murit Teo Peter. Avocaţii puşcaşului marin (tot americani) au dovedit că indicatorul de „cedează“ nu este vizibil din cauza crengilor şi a frunzelor. Trec zilnic prin intersecţia de tristă amintire (Polonă cu Dacia). Indicatorul este tot acolo, tot greu de observat. 

Tot din America îmi vine exemplul lui Rudy Giuliani, fostul primar al New York-ului. Prima oară cînd am ajuns în Marele Măr, a fost prin ’95. Jale! Pe strada 42 (relativ centrală, oareşicîtuşidepuţin!), curvele, peştii şi traficanţii de droguri erau din zece în zece metri (sau yarzi). Hotelul în care stăteam, pe numita stradă, era un loc relativ decent. Cu toate astea, la micul dejun, ne-am trezit în plin restaurant cu un nenea care încerca să ne vîndă Rolex-uri de aur (hehehe!) cu doar 10 dolari. Am revenit în măreaţa metropolă şapte ani mai tîrziu, după reformele lui Giuliani. Aceeaşi stradă 42 era de nerecunoscut. Devenise curată, dispăruseră şi traficanţii, şi curvele, şi „asistenţii“ lor (adică peştii). Am avut curaj chiar să folosesc o toaletă publică (e drept, era pe timp de zi). Am aflat, la ceva timp după aceea, de celebra „Geamuri sparte“ – strategia impusă de Bill Bratton, omul adus de Giuliani ca şef al poliţiei (şi inspirată de lucrările profesorului James Q. Wilson). Conform noii linii de conduită, poliţia şi-a reorientat efortul, dinspre investigarea Marii Crime (mafie, corupţie la nivel înalt, cazuri „vizibile“), înspre delincvenţii „de zi cu zi“: mîzgălitorii de grafitti (ştiu, e artă de nişă…), blatiştii la metrou, deţinătorii de canabis, puştanii care sparg cîte un geam din teribilism. Adică, toleranţă zero pentru infracţiunile minore. Noua abordare a avut succes. A transmis un mesaj clar: poliţia este peste tot, atmosfera de pe străzi trebuie să fie sigură, autorităţile (oraşul New York, în acest caz) îşi primesc banii pe merit („to protect and to serve“). Încetul cu încetul, fără arestări spectaculoase la televizor, fără procese îndelungate şi NUP-uri scoase de avocaţi celebri, oraşul s-a curăţat, atitudinea cetăţenească s-a schimbat vizibil. 

Aşadar, îmi zic eu: Ce ne enervează pe noi, bucureştenii, cel mai tare? Care este cel mai deranjant aspect al vieţii noastre zilnice? De unde ni se trage senzaţia că oraşul este corupt, ca toată România, de altfel? Din multe discuţii cu liderii naturali de opinie, adică taximetriştii, mi-am dat seama că prima ţintă ar trebui să fie… traficul! Lege nerespectată, şmecheraşi în maşini sfidătoare mergînd pe contrasens, poliţişti depăşiţi în intersecţii blocate, senzaţia de impunitate, dacă „ştii pe cine trebuie“. De aici trebuie început – îmi zic – şi propun un format de emisiune: noi, TVR, filmăm o intersecţie o zi întreagă. Apoi, cu proba video la dispoziţie (în care se pot vedea infracţiunea şi numărul maşinii care a comis-o), invităm în studio un ofiţer „de la rutieră“ (că aşa se zice acum) şi îl punem să taie puncte, în direct. Să te ţii audienţă, să te ţii educaţie rutieră live! 

„Neee, nu se poate“, îmi zice amicul meu, avocatul. „Proba voastră, filmarea, este lovită de nulitate. Camerele TVR-ului nu sînt omologate conform legii.“ Rămîn perplex. „Păi, nu te joci cu legea în România!“ încheie el. 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.