Nu consens, ci compromis
● Acord istoric pe tema măsurilor Uniunii Europene pentru recuperarea economiei. Pachetul de salvare se ridică la 1.074 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani bugetari. Un fond special în valoare de 750 de miliarde de euro se adresează țărilor lovite de efectele pandemiei. 390 miliarde de euro urmează să fie oferite sub formă de subvenții și 360 de miliarde sub formă de credite – mai ales acest aspect a suscitat polemici printre șefii de stat și de guvern. Nu e tocmai un consens. E un compromis.
● În noaptea de sîmbătă spre duminică s-a negociat îndelung și intens. Cancelara Angela Merkel și președintele Emmanuel Macron ceruseră Comisiei, încă din luna mai, un pachet de subvenții în valoare de 500 de miliarde de euro; Comisia a extins propunerea la 750 de miliarde de euro, la care se adaugă împrumuturi de 250 de miliarde. Cinci state „austere”, respectiv Olanda, Austria, Suedia, Danemarca și Finlanda, au obiecții legate de acest pachet de salvare. Nu doar suma e în discuție, ci și modul de alocare. Adepții austerității vor ca bugetul să fie mult mai mic și ca banii să fie atribuiți sub formă de împrumuturi, nu de granturi nerambursabile. State precum Spania și Italia, puternic lovite de criza sanitară și care riscă o prăbușire economică fără precedent, cer solidaritate și, evident, bani pentru reconstrucție. Clivajul politic între Nord și Sud, între contribuitorii neți și beneficiarii neți nu e neapărat nou. În lipsa unei intervenții a Uniunii, ecartul se va accentua, iar și clivajul se va adînci.
● A fost unul dintre cele mai lungi Consilii din istoria Uniunii Europene. Summit-ul început vineri era programat să dureze două zile. Însă negocierile au fost prelungite pînă duminică, apoi, încă o dată, pînă luni. Cumva, întîlnirea la vîrf a șefilor de stat și de guvern nu reușește să genereze o concluzie. E vorba de mizele economice foarte mari ale acestei decizii. Dar e și o chestiune de format. Uniunea Europeană de azi e diferită de cea imaginată de părinții ei fondatori. Interesele politice sînt mult mai diverse. Consensul e tot mai greu de atins. E, deci, și o problemă de format al summit-ului. I s-au făcut multe reproșuri și președintelui Consiliului, Charles Michel. Prelungirea discuțiilor și suspendările negocierilor nu i se pot imputa direct, dar e clar că apelurile la calm și unitate nu sînt suficiente.
● Dominique Moisi, consilier în cadrul Institutului Francez pentru Relații Internaționale (IFRI), descrie ironic și tăios aceste interminabile tratative într-un articol din Die Zeit: „Negociază sume uriașe, în valoare de miliarde de euro, ca niște negustori de covoare”. Argumentele statelor austere din nordul Europei pot fi apărate, spune el. „Dar cu ce preț? Germania și Franța nu vor reuși să se impună. Vor fi obligate să bată în retragere, să facă compromisuri substanțiale. Mesajul politic al Europei în criză este o demonstrație de slăbiciune. Dacă aș fi chinez, rus sau american, aș zice că nici nu există Europa”, încheie Dominique Moisi.
● Salvare economică – însă doar pentru cei care respectă democrația. A fost propunerea premierului Olandei, Mark Rutte, ca acordarea fondurilor europene să fie condiționată de respectarea principiilor statului de drept. Guvernul de la Budapesta riscă să aibă doar acces limitat la aceste fonduri de ajutor. Parlamentul European a declanșat proceduri sub incidența Articolului 7 împotriva Ungariei pentru nerespectarea statului de drept. Pînă acum nu a fost luată încă nici o decizie, însă țara se află într-o situație riscantă. Dar populiștii găsesc mereu o oportunitate chiar și în cele mai mizerabile situații. Viktor Orbán a lansat la Bruxelles cîteva insinuări și diatribe împotriva premierului olandez Mark Rutte, pe care îl acuză că urăște, fără motiv, Ungaria. Pentru Mark Rutte, aflat în (pre)campanie electorală, gîlceava cu Viktor Orbán e mană cerească: Orbán e o țintă facilă, e politicianul detestabil spre care arăți cu degetul cînd vrei să vorbești despre amenințările la adresa democrației și a ordinii europene. O scuză perfectă pentru a justifica lipsa de unitate. Un alibi pentru a tăia fonduri.