Noul Acord Schengen, bun pentru România?

5 iunie 2013   PE CE LUME TRĂIM

Vestea bună: Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord în ceea ce priveşte noul pachet legislativ al spaţiului Schengen. Întotdeauna este bun un compromis. Noua guvernare a spaţiului fără frontiere interne are, aşadar, undă verde, după ce procesul fusese blocat timp de un an şi jumătate, din cauza viziunilor diferite ale Parlamentului şi Consiliului. Întrebarea este, însă, dacă noua guvernare înseamnă un progres sau un pas înapoi. Depinde de unde priveşti, dar, în mai mare măsură, depinde de cum vor înţelege guvernele recentul compromis.

Lucrurile au stat cam aşa: în 1985, şapte state ale – pe atunci – Comunităţii Europene semnau, în mica localitate Schengen, din Luxemburg, un acord prin care urmau să desfiinţeze graniţele interne. Graniţele s-au deschis efectiv zece ani mai tîrziu şi, de atunci, numărul statelor care au aderat s-a tot mărit, inclusiv cu nonmembri ai Uniunii, precum Norvegia, Islanda, Elveţia sau Lichtenstein, astfel că numărul participanţilor a ajuns la 30, dintre care 27 aplică efectiv acordul, restul fiind în proces de tranziţie.

Toate au fost bune pînă cînd, în anii din urmă, prezenţa unui mare număr de imigranţi a început să fie deranjantă pentru o parte a localnicilor, iar politicienii nu puteau rămîne indiferenţi. Situaţia s-a agravat, bineînţeles, odată cu criza, astfel că introducerea noilor reguli în spaţiul Schengen a devenit o urgenţă.

Lasă că, şi fără aceste noi reguli, unele state membre au suspendat acordul unilateral. Franţa şi Italia, de exemplu, în primăvara lui 2011, invocînd presiunea cîtorva mii de imigranţi din Africa de Nord. Sau Danemarca, în acelaşi an, din considerente mai degrabă electorale. Urmau alegeri în toamna aceluiaşi an, pe care guvernul de centru-dreapta tot le-a pierdut, cu toată lovitura de imagine dată prin suspendarea acordului. Bineînţeles, nici Franţa, nici Italia, nici Danemarca nu au fost sancţionate – Comisia s-a limitat la unele critici şi cam atît.

Ei bine, în jurul noului sistem de guvernare a spaţiului Schengen s-au confruntat două direcţii. Una – a guvernelor (Consiliul), care doreau mai multă libertate pentru state, pentru a reintroduce controale la frontiere, oricînd vor considera necesar. Şi alta – dinspre Parlament, care dorea impunerea unor condiţii stricte pentru suspendarea unilaterală a acordului, pentru a apăra dreptul de liberă circulaţie a cetăţenilor europeni.

Normal, Consiliul şi Parlamentul au găsit, pînă la urmă, o cale de mijloc. Statele membre vor putea reintroduce controale la frontiere pentru cel mult doi ani, în momentul în care se vor considera ameninţate de un val masiv de imigraţie. Formalităţile de intrare în spaţiul Schengen pentru cetăţenii din afara Uniunii (chiar şi pentru cei care nu au nevoie de vize) vor fi înăsprite, călătorii urmînd a se înscrie online, după modelul aplicat deja în Statele Unite. Comisia Europeană va supraveghea modul de aplicare a măsurilor de reintroducere a controalelor, pentru a nu exista abuzuri. Noua guvernanţă va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014.

Europarlamentarul român Renate Weber, care a condus negocierile din partea Parlamentului European în domeniul Codului Frontierelor Schengen, spune că acordul are meritul de a fixa norme comune de reintroducere a controalelor şi aceasta numai în situaţii excepţionale.

Dar, pînă la urmă, cine va decide asupra situaţiei excepţionale? Guvernele, cel puţin în primă instanţă. Şi aici există riscul ca decizia să nu aibă la bază întotdeauna considerente de ordin tehnic, ci şi politic. Cu alte cuvinte, ameninţările pot fi „exagerate“, să spunem, din considerente electorale, cum a fost cazul „invaziei românilor“ în Marea Britanie (care nu este, totuşi, în Schengen) sau „asaltului ciorilor“ cu care şi-au făcut campanie adversarii intrării Elveţiei în spaţiul Schengen.

În această primăvară, Asociaţia Oraşelor Germane s-a plîns guvernului federal de faptul că imigranţii – mai ales cei din România – pun presiune pe sistemele de protecţie socială şi obligă municipalităţile la cheltuieli prea mari. Poate fi aceasta considerată o situaţie excepţională, cu atît mai mult într-un context electoral? Tot ce se poate.

Oricum, potrivit comisarului pentru energie Günther Oettinger, România este, alături de Bulgaria şi Italia, o ţară „aproape neguvernabilă“ – afirmaţie exagerată, desigur (putem fi doar o ţară prost guvernată), dar pe care guvernul de la Berlin nu s-a grăbit să o dezmintă. Iar o ţară „aproape neguvernabilă“ produce – nu-i aşa? – instabilitate regională, inclusiv un flux de emigranţi...

Sîntem, bineînţeles, pe domeniul speculaţiilor, dar şi acest exerciţiu de imaginaţie ne arată că recentul compromis privind noul mod de funcţionare a spaţiului Schenhgen poate fi un pas înainte – sau unul înapoi, în funcţie de buna-credinţă a guvernelor statelor membre.

Europarlamentarul social-democrat român Ioan Enciu, care a participat la negocieri, spune că acordul prevede în mod explicit faptul că România şi Bulgaria nu sînt tratate ca state candidate la spaţiul Schengen, întrucît ele au atins deja acquis-ul. Pe de altă parte, noul mecanism de evaluare nu mai face referinţă la criterii precum corupţia şi crima organizată, invocate adesea de unele ţări ca pretexte pentru a bloca accesul în spaţiul Schengen al României şi Bulgariei. Aderarea României şi Bulgariei ar putea fi, aşadar, uşurată în urma acestui compromis – putem considera că, avînd la dispoziţie un mecanism de reintroducere a controalelor, statele membre vor fi mai relaxate în privinţa celor două ţări dunărene.

Dar şi aceasta depinde tot de calculelele politice din capitalele ţărilor membre ale Acordului – şi într-o măsură mică spre deloc de Comisie sau de Parlamentul European.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Mai multe