Noua politică de centru

16 octombrie 2018   PE CE LUME TRĂIM

Un sondaj IMAS dat publicității zilele trecute fixa potențialul partidelor noi undeva în zona unui solid 20% din totalul populației care merge la vot. Cifra pare uriașă, mai ales că sub umbrela noii politici sînt, în acest moment, doar două partide, dintre care unul nenăscut încă oficial: Uniunea Salvați România și Mișcarea România Împreună.

Foamea de schimbare e încă foarte mare și, dacă luăm cele două partide împreună (forma e mai puțin importantă acum), vedem că se conturează un redutabil bloc politic cu șanse reale de a ocupa locul doi în orice rundă de alegeri naționale. E o naivitate în momentul ăsta să presupui că PSD, cu toate necazurile lui, ar obține altceva decît locul întîi. Nu e imposibil, însă foarte puțin probabil dintr-o mie de motive.

Obsevația de mai sus nu e valabilă decît din punct de vedere al potențialului. Pînă la alegeri, cele două partide au de rezolvat o sumă serioasă de chestiuni care, în momentul acesta, sînt fie amînate, fie fără rezolvare.

Prima și cea mai importantă e aceea a relației bilaterale. Fostul premier Dacian Cioloș rămîne un soi de monument viu al curentului anti-mainstream, ceea ce îl pune într-o poziție cumva stînjenitoare. Dinspre USR nu se aud niciodată critici la adresa lui în public, ceea ce nu înseamnă că ele nu există. Din contra. Istoria recentă a USR, cînd partidul a fost în prag de sciziune și dispariție, are, într-un punct central, figura fostului premier. Pe de altă parte, șirul de ezitări care tinde să devină un soi de trăsătură de caracter politic pentru dl Cioloș, face ca, în momentul acesta, MRÎ să nu fie decît un dosar cu șină la tribunal și o listă de e-mail pe un server.

În timp ce Cioloș ezita, USR se extindea. Diferența dintre fapte și intenții s-a văzut cel mai bine la recentul referendum pentru definirea căsătoriei. USR a reușit să adune în jurul său un număr uriaș (pentru puterile sale) de delegați în secțiile de vot, în timp ce MRÎ a fost doar un actor marginal pe care numai simpatia, greu de negat, din unele medii de presă l-a ținut vag vizibil în cea mai importantă dintre dezbaterile de anul acesta.

Dacă mergem mai departe și admitem că MRÎ va deveni partid la timp pentru alegerile europene din primăvara anului viitor, avem din nou o problemă. Vor colabora cele două pentru o listă comună? Dacă o vor face, după ce algoritm se va face lista? Și dacă nu, nu există riscul canibalizării și confuziei?

O problemă asemănătoare apare și la locale. Păcătosul sistem de alegeri într-un singur tur face ca actualul strat de administratori publici locali să aibă șanse majore de conservare. Or asta obligă Opoziția la alianțe punctuale și candidați comuni. Aici, USR punctează major în negativ, dat fiind că a fost la origini o organizație cu interese locale, concentrată pe București. Acum, fără candidat și cu o organizație municipală inertă, USR pare să fi abandonat cu totul orașul într-un moment în care ar fi fost mai mare nevoie de o opoziție viguroasă. USR e obligat să navigheze cu delicatețe și să facă compromisuri rezonabile, dacă nu vrea ca la locale amintirea aceasta să îl trimită în irelevanță în principala lor piață de voturi.

Și pentru că am ajuns la alegeri, putem presupune că, la fel ca pînă acum, orice scrutin va fi cîștigat la firul ierbii, de către organizațiile locale. Or, la capitolul acesta, ambele partide sînt căprioare în lumina farurilor. Iar în spatele farurilor sînt autobuzele PSD și PNL. Sigur, și aici e o diferență. Activismul parlamentar al USR a produs efecte cuantificabile (din nou, delegații din secțiile de votare), iar strategia de extindere a dat roade, partidul fiind mult mai prezent la nivel local decît în urmă cu un an. Rămîne totuși subreprezentat, în timp ce MRÎ încălzește server-ul cu mail-uri scrise de cititori de literatura aspirațională. E totuși puțin, dat fiind că vin patru runde de alegeri în doi ani.

Adaug aici și o oarecare lipsă de strategie pe termen mediu și lung. Activistul civic Cătălin Teniță remarca zilele trecute absența unui astfel de document. Teniță propune cîteva predicate clare, însă rămîne, pînă la urmă, doar un activist din afara politicii formale. Nici un fel de feedback vizibil nu a venit în urma propunerilor sale.

Ocupate cu reacții și contrareacții la evenimentele zilei, cele două partide au uitat să planifice pe termen lung.

Cel mai greu de gestionat aspect va fi, însă, relația cu PNL. Frustrarea peneliștilor față de cele două partide noi izbucnește în aproape orice conversație. PNL trece printr-o perioadă dificilă în care, indiferent de ce spun sondajele, își joacă viitorul. Deciziile pe care conducerea PNL trebuie să le ia sînt teribil de dificile în condițiile în care o nouă alianță cu PSD îl va condamna definitiv la uitare, iar una cu partidele noi are caracterul unei boli cronice. Cele două punctează deja pe terenul PNL și nu e nici o îndoială că vor face la fel și la guvernare. Nu e greu de închipuit că PNL va alege, dacă scorul i-o va permite, doar unul dintre cele două pentru a forma o majoritate parlamentară. De partea lor, USR și MRÎ sînt obligate să se obișnuiască cu ideea unei colaborări cu un partid pe care, cînd nu îl disprețuiesc, îl invidiază. Și nu e vorba numai de PNL. Aproape orice combinație e posibilă, inclusiv una cu, să zicem, ALDE. Ăsta e genul de pastilă amară cu care atît USR, cît și MRÎ trebuie să se obișnuiască.

Ceea ce au în comun USR și MRÎ e un atașament pro-occidental clar, și acesta e punctul de plecare. Setul de valori e evident chiar dacă unele dintre ele (solidaritatea) sînt mai puțin discutate sau analizate. De aici pleacă definițiile principale pentru scopuri, adversari și strategii. Orice altă tactică îi va împinge înapoi în politica mică din care încă nu au scăpat cu totul.

Altfel spus, noua politică de centru românească are potențial. Oamenii o cer. Așteptarea există. Nu e obligatoriu ca ea să și livreze.

Pentru eșec n-au să poată da vina pe Liviu Dragnea. Din contra, PSD și Dragnea sînt, pentru noile partide, binecuvîntarea deghizată în dezastru pe care nimeni n-a cerut-o, însă nimeni nu o poate ignora. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe