Notiţe pentru un scenariu
Pare un fleac şi poate că aşa şi este: Putin şi Medvedev au decis recent ca persoanele care iau note în timpul convorbirilor lor să nu arunce hîrtiile deoarece, la ultimele întîlniri, au apărut unele "versiuni diferite". În Washington Post, Pilipp P. Pan publică un articol, temeinic documentat, despre posibilitatea unor poziţii diferite în cuplul de la conducerea Rusiei. Desigur, cei care se aşteaptă la toate surprizele de la politica Kremlinului nu pot să-şi refuze ipoteza unui scenariu: cei doi şi-au împărţit rolurile în aşa fel încît să poată produce modificarea itinerarului fără a schimba mecanicul trenului. Leonid Gozman, unul dintre liderii noului partid O cauză dreaptă, a declarat că nu vede nici un fel de diferenţă între Medvedev şi Putin: "Procedează la fel şi rostesc aceleaşi cuvinte". În această versiune n-ar fi vorba despre modificarea atitudinii faţă de criticii de azi ai regimului - consideraţi trădători - sau faţă de criticii perioadei staliniste, Stalin fiind considerat de Putin "cel mai eficient conducător". Modificarea priveşte politica economică a ţării în perioada de criză şi este clar formulată de Igor Iurgens, directorul unui centru de cercetare subordonat direct preşedintelui rus. Iurgens susţine că politicienii de la Kremlin nu mai pot să dea vina pe sistemul bancar occidental: haosul din legile dreptului de proprietate, ponderea excesivă a comerţului cu resursele naturale în relaţiile Rusiei cu restul lumii, slăbiciunea sistemului bancar sînt tot atîţia factori ameninţători pentru economia Rusiei. "Cînd a început criza, autorităţile din Rusia credeau că posedă mai mulţi bani decît Dumnezeu" - a spus într-un interviu telefonic Rory MacFraquhar, economist la Goldman Sachs din Moscova. Nu Dumnezeu a pierdut pariul: se preconizează că exporturile vor scădea la jumătate, piaţa acţiunilor a scăzut cu 80% şi şomajul cu 3%. Vara trecută o rublă era cotată la 23,4 dolari, iar acum face 36,1. Economiştii apreciază că aroganţa iniţială - explicabilă pînă la un punct - a durat prea mult. Viceprim-ministrul Igor Shuvalov a declarat, la un forum economic, că Guvernul nu va mai susţine industria de la buget. Culese dintr-o mare de vorbe, toate aceste declaraţii par a spune ceva, par a da semnalul unei tendinţe. Dar în politica rusă asemenea declaraţii nu angajează pe nimeni la nimic. Oricînd poate veni un superior ierarhic care să producă o analiză de sens contrar şi să impună o altă politică. Nu se ştie dacă Putin va renunţa la subsidiile oligarhilor devotaţi lui, oameni politici importanţi. În întreaga lume, toate planurile de relansare economică evoluează sub pecetea suspiciunii că îi vor favoriza pe cei apropiaţi de putere şi că preţul ultim va fi decontat de cei care îşi aşteaptă rîndul la ghişeele serviciilor de securitate socială. Suspiciunea e cu atît mai puternică în Rusia, unde serviciile de asistenţă socială distribuie nimicul şi unde politicile macro-economice sînt atît de puţin transparente, încît cetăţenii află de existenţa lor după ce şi-au produs efectele. Confruntată cu problemele societăţii moderne şi postmoderne, contînd pe inerţia şi slaba putere de reacţie a opiniei publice, Rusia încearcă să facă faţă prin politici feudale. În urmă cu an, un general rus, Vladimir Dvorkin, recunoştea că liderii de la Kremlin nu se tem de ameninţarea militară a NATO, ci de "izolarea civilizaţională": dacă se va opune în continuare democraţiei şi deschiderii faţă de vecini, Rusia va constata că e înconjurată de ţări integrate în Occidentul democratic şi este în interesul ei să colaboreze cu Vestul, şi nu să-l sfideze. Deocamdată, fleacurile par a fi mai importante decît opţiunile de sistem: în retransmisia discursului de inaugurare al preşedintelui Obama, pasajul unde spunea că nu poate fi de acord cu eforturile de reducere la tăcere a disidenţilor a dispărut în traducere. A fost înainte de decizia cu păstrarea hîrtiilor.