Negocieri hard pentru Brexit soft

Vinerea trecută, Theresa May anunța triumfător că a ajuns la o „poziție comună“ pe tema Brexit cu miniștrii ei. Textul-program apărut în urma unei întruniri de douăsprezece ore cu cei douăzeci și nouă de miniștri ai cabinetului urmează să fie dezvoltat și să se transforme într-o „Carte albă“ a Brexitului, „o lucrare de 120 de pagini“ care va fi publicată săptămîna viitoare. Pe scurt, planul prevede crearea unei zone de liber-schimb între Marea Britanie și UE, cu un set de norme comune care reglementează bunurile industriale și produsele agricole. Un „deal“ (o afacere) UK – UE menit să asigure un acces limitat la piață comună, dar din care sînt excluse libertatea de circulație și serviciile. A fost o negociere dură pentru un Brexit „soft“.

Pentru Theresa May, consensul în jurul acestor principii e un succes important. În interiorul Partidului Conservator a reușit să-i satisfacă atît pe euroscepticii radicali, cît și pe cei din aripa așa-zis liberală, care se temeau că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea avea urmări nefaste asupra economiei, cum ar fi, de pildă, pierderea a zeci de mii de locuri de muncă sau o scădere a investițiilor directe. În plus, May a promis și păstrarea principiului de liberă circulație între cele două Irlande – o chestiune politică spinoasă.

E drept, această foaie de parcurs a ieșirii din Uniunea Europeană nu mulțumește pe toată lumea. La scurt timp după încheierea discuțiilor din interiorul guvernului, David Davis, ministrul însărcinat cu negocierile pentru Brexit, apoi Boris Johnson, ministrul de Externe, și-au prezentat demisiile. Nu a fost un șoc pentru nimeni. Demisiile celor doi susținători ai unui Brexit „dur“ la mai puțin de nouă luni pînă la momentul programat al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (martie 2019) arată cît de acute sînt neînțelegerile din interiorul partidului aflat la putere. Însă Theresa May a ieșit întărită: încetul cu încetul, partidul se aliniază.

Mai rămîne ca formula convenită de guvernul de la Londra să fie agreată și de Uniunea Europeană. Negociatorul UE-UK, Michel Barnier, nu e cel mai flexibil partener de discuție. Pînă acum, negocierile purtate cu Boris Johnson au bătut pasul pe loc. Va putea noul negociator britanic, Dominic Raab, un susținător al Brexitului dur pus acum să pledeze pentru un divorț soft, în termenii propuși de Theresa May, să obțină, de la omologul său european, un acord în legătură cu comerțul liber între UE și Marea Britanie? E puțin probabil: Michel Barnier a anunțat deja, încă înaintea publicării Cărții Albe, că nu agreează ideea…

Însă ce-ar fi dacă, odată cu demisia din guvern a celor doi brexiteri radicali, ar dispărea chiar și ideea Brexitului? E ceea ce sugera, amar-ironic, și președintele Consiliului European, Donald Tusk. Chiar așa: se (mai) poate renunța la Brexit? O întrebare pe care și-o pun, deja de multă vreme, și unii britanici, și europeni idealiști. Întrebarea nu e lipsită de sens. Logica referendară e, uneori, lipsită de… logică. Pe o temă care polarizează masiv, cum este Brexit, opinia publică poate fi influențată cu ușurință, în ambele direcții; majoritățile se schimbă rapid, în funcție de conjuncturi, în funcție de situația economiei, în funcție de evenimente politice conexe sau în funcție de starea de spirit generală. „Dacă se schimbă circumstanțele, se poate schimba și voința poporului“ – a spus-o și fostul premier Tony Blair. În Parlamentul britanic, euroscepticii se regăsesc în ambele partide, la fel cum și susținători ai rămînerii în Uniunea Europeană pot fi deopotrivă laburișit ori conservatori. Sigur e că o largă majoritate a britanicilor susține ideea unui nou referendum pe tema Brexitului. Însă nu există consens cu privire la forma pe care ar trebui s-o aibă această consultare populară. Pentru că totul depinde de cum e formulată întrebarea. Dar chiar și așa: să presupunem că, la un eventual nou referendum, majoritatea votează rămînerea Marii Britanii în UE; să presupunem și că la nivelul UE există un consens, o unanimitate chiar, pentru păstrarea Marii Britanii; să presupunem, în fine, că toate negocierile de pînă acum legate de termenii divorțului sînt anulate și uitate – ar rămîne chestiunea definitiv tranșată?