Negociere cu piticii toxici

Recenta decizie a Curții Consti­tu­ționale privind clarificarea noțiunii de abuz în serviciu în Codul Penal a dat prilejul apariției unor mesaje apocaliptice privind viitorul luptei anticorupție. Au fost voci multe și puternice care au avertizat, chiar și în absența unei motivări din partea Curții, că foarte mulți dintre funcționarii și demnitarii cu dosare penale vor scăpa nepedepsiți, anulîndu-se toate progresele făcute în ultimii ani. Mult mai puțin au fost discutate și analizate negocierile pe care partidele le poartă zilele acestea pentru formarea de majorități în consiliile locale și posibile alianțe pentru parlamentare. Sigur, s-ar putea spune că e prea devreme pentru a discuta despre combinațiile de x luate cîte y pe care le vom regăsi pe buletinele de vot la următorul exercițiu electoral. Însă nu e tocmai așa, iar cele două subiecte sînt foarte strîns legate.

Nu e nici un fel de secret că există un curent din ce în ce mai puternic împotriva luptei anticorupție. Vestea bună e că opoziția politică în fața marșului DNA spune cîte ceva despre eficiența demersului procurorilor. Vestea mai puțin bună este că, avînd voturile cetățenilor în spate, adversarii an­ti­corupției vor căpăta, în viitorul Parlament, o platformă deschisă și legitimă de pe care să conteste aceste evoluții.

Pînă nu demult era aproape inimaginabil ca un partid întreg să promită schimbări drastice, legale mai ales, în zona în care procurorii își desfășoară activitatea. Dar iată că îl avem sub forma ALDE. Bariera retorică a fost spartă. ALDE promite, cu subiect și predicat, că, odată ajuns în poziția de a lua decizii, va opera schimbări majore în zona Justiției. Mai subtil, UNPR, un soi de partid-căpușă pe care îl vedem zilele acestea încercînd să își prezerve poziția de kingmaker, pretinde că sprijină Justiția, însă politica de cadre arată cu totul altceva.

De altfel, una dintre trăsăturile comune ale ALDE și UNPR este caracterul de partid-refugiu pentru foști membri PNL sau PSD respinși de partidele lor din motive care merg de la antipatii personale pînă la biografii atît de pătate încît oamenii ăștia devin poveri prea scumpe pentru a fi tolerate. O a doua caracteristică este că UNPR și ALDE dispun de o influență mult mai mare în comparație cu rezultatele electorale. În fapt, e aproape sigur că ambele ar avea dificultăți majore de atingere a pragului electoral dacă ar candida singure. Asta face ca UNPR și ALDE să fie aproape disperate după obținerea unei foi de parcurs către viitorul Parlament. Iar singura cale este aceea a PSD sau PNL sub forma unei alianțe, a unui pact electoral sau chiar fuziuni.

Din păcate, speriate unul de altul, nici PSD, nici PNL nu se feresc să fie văzute negociind. Iar negocierea înseamnă pre­lungirea vieții ALDE și UNPR. Și aici apare discuția despre responsabilitate. Sau despre absența ei. Indiferent de declarațiile publice, încurajarea existenței unor partide cu agendă clară anti-anticorupție, controlate de grupuri a căror singură misiune este păstrarea accesului la bugetele publice, e un gest cel puțin nefericit care anulează orice alt demers care urmărește curățarea vieții politice.

Sigur că atît PNL, cît și PSD au o­bli­ga­ția să își ia măsuri care să le ajute la constituirea unei majorități după alegeri, însă felul în care o fac indică o majoritate ce nu va ezita să repete celebra „marți neagră“ atunci cînd va socoti de cuviință. O majoritate care, probabil, va abandona mîndră și ultimele pretenții privind o guvernare onestă și transparentă. De asta este relativ irelevant cum va motiva Curtea Constituțională clarificările aduse noțiunii de abuz în serviciu. Acolo unde nu există voință politică, subtilitățile juridice sînt doar materie de studiu, nu de practică. Nu CCR este marele pericol la adresa luptei anticorupție, ci calculele meschine din zona politică.

Cu fiecare întîlnire sau privire cu subînțeles aruncată în direcția piticilor toxici ai politicii românești, cele două partide mari își dărîmă cîte un pic din soclu, contribuind la umplerea de conținut a sloganurilor care apar inevitabil la orice manifestație de stradă din București. Unul dintre ele, poate cel mai celebru, zice că toate partidele sînt „aceeași mizerie“. Eu, unul, mă încăpățînez să văd în continuare diferențe între ele, însă perspectiva asta devine din ce în ce mai greu de susținut.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.