Ne întoarcem la pariul lui Nicolae Ceauşescu?
Acum 46 de ani, încă tînărul lider comunist Nicolae Ceaușescu, aflat sub puternica impresie a turneului din Coreea de Nord și China maoistă, lansa la Mangalia celebrele sale teze. Istoricii iau ședința de la Mangalia a conducerii PCR, din iulie 1971, drept reper pentru începuturile național-comunismului românesc. A fost un model unic în felul său în Europa Centrală și de Est, cel mai rigid și izolat din întreaga lume comunistă.
Acum cîteva zile, tot la malul mării, partidul de guvernămînt a lansat prioritățile politice ale toamnei 2017. Puse la un loc, acestea duc cu gîndul tot la naționalism, autarhie și izolare.
Nu este însă exagerată o paralelă între cele două momente? Nu, dacă păstrăm proporțiile, menținem discuția în limite rezonabile și ne referim doar la anumite reflexe specifice liderului român, dincolo de sistemele politice dintr-o perioadă sau alta.
Care ar fi prioritățile enunțate acum? Dincolo de toate, legile justiției, de la bun început preocuparea majoră a actualei guvernări. Iar sensul modificărilor este vizibil de la distanță: acela de a dilua lupta anticorupție și de a respinge în acest mod recomandările partenerilor europeni. Vin apoi cîteva priorități strîns legate de naționalismul și etatismul economic, precum limitarea accesului cetățenilor europeni la piața terenurilor agricole, reducerea contribuțiilor la Pilonul II de pensii și, pe cale de consecință, o „neutralizare“ a acestui instrument financiar, reglementări legate de TVA (foarte rău primite de mediul de afaceri) sau crearea Fondului Suveran de Investiții (o entitate prin intermediul căreia, spun analiștii, s-ar putea ocoli procedurile transparente de achiziții publice). Aceste preocupări au fost acompaniate în ultimul timp de discursul guvernamental tot mai apăsat împotriva capitalului străin, a băncilor și, în general, a ceea ce înseamnă antreprenoriat, dar și societate civilă.
Apoi, totul este pus sub o amplă umbrelă naționalisto-mistico-ideologică: referendumul pentru redefinirea familiei. În măsura în care aceste priorități vor fi atinse, România o va lua, în mod vizibil, pe linia imprimată de guvernele de la Budapesta și Varșovia și se va îndepărta de „nucleul dur“ al Uniunii Europene, reprezentat de Franța și Germania.
Să revenim acum la Nicolae Ceaușescu. Pe vremea tezelor de la Mangalia, a căror adevărată semnificație avea să fie înțeleasă cu mult mai tîrziu, el era un tînăr și aparent reformator lider al lagărului comunist. Într-adevăr, primii săi ani de domnie însemnaseră slăbirea semnificativă a chingilor ideologice și, odată cu aceasta, o adevărată explozie de creativitate românească în domenii diverse, de la poezie la muzică rock, de la romane curajoase la arte plastice și pînă la fotbalul-spectacol. Un capac greu se ridicase un pic de pe oala românească în fierbere.
Occidentul îl trata cu simpatie pe Ceaușescu, văzînd în el un posibil opozant față de hegemonia sovietică în regiune. România comunistă avea acces la credite pentru dezvoltare și chiar i se permiteau unele interesante transferuri de tehnologie din economiile dezvoltate. Probabil acela a fost momentul în care Ceaușescu a considerat că poate strînge șurubul în interior, păstrînd bunele relații cu Occidentul, care-i asigurau acces la bani și, într-o anumită măsură, la tehnologii. Teoria „neamestecului în treburile interne“ îi venea mănușă. Rezultatul? Ceaușescu a reușit doar pe jumătate. În sensul că șurubul s-a strîns în interior, prin întărirea continuă a controlului ideologic. Dar relațiile cu Occidentul s-au deteriorat, pînă acolo încît România a ajuns o țară izolată.
Astăzi, lumea nu mai este bipolară, iar ideea „neamestecului în treburile interne“ este inaplicabilă, cîtă vreme România este parte a proiectului european. Dar tentațiile autoritariste n-au dispărut. Ele se numesc astăzi nu Mao sau Kim Ir Sen, ci Orbán, Kaczynski, Erdogan, Putin și, într-o bună măsură, Trump. Poți guverna după modelul lor păstrînd avantajele apartenenței la Uniunea Europeană? Poți acționa contra libertăților în interior bucurîndu-te de libertățile de pe piața unică europeană? Poți miza pe protecționism și naționalism ortodoxist de tip rusesc în interior, revendicînd, în același timp, solidaritatea partenerilor europeni? Iată vechiul pariu al lui Nicolae Ceaușescu, transpus în realitățile lumii de azi. Atunci, pariul s-a dovedit dezastruos pentru două generații de români. Și nu avem nici o garanție că de data asta ar putea fi altfel.
Culmea, conjunctura actuală este cu mult mai favorabilă României decît acum aproape o jumătate de secol. În contextul euroscepticismului tot mai puternic manifestat de guverne central-europene, România devine un partener important în efortul de reformare a Uniunii Europene. Președintele francez tocmai ne-a invitat să participăm la acest șantier, alături de statele cu economii puternice ale Uniunii Europene.
Lunile următoare ne vor arăta ce au înțeles guvernanții români din acest mesaj. Prioritățile lansate de ei pe Litoral nu sînt deloc semnale încurajatoare.