Nadal e Terminator?
Au, au, au! Atenţie cu vorbele astea grele, cu insinuările fără noimă! Nadal e un pur produs al unei concept nou despre sport. Un campion, azi, mai ales unul de genul lui, nu mai e doar un sportiv. E un pic din toate. Un pic sportiv, un pic soldat, un pic mai mult om de afaceri, e şi actor de reclame, e un trendsetter, e rudă şi cu Superman, care i-o fi dat din kriptonita lui pe furiş, să nu ştie nimeni (aici putem face cu ochiul). E şi un muncitor într-o mină de aur, care sapă, sapă la nesfîrşit, ca un sclav al lui însuşi şi al nostru. Un mare campion e ca un criminal în serie, nu se poate opri şi face totul ca succesul lui să dureze. Cu orice preţ? Dar ce mai înseamnă asta astăzi? Care mai e reperul moral? Del Moral? Doctorul Del Moral? Cînd te uiţi la Nadal nu mai vezi un pămîntean, dar aşa se zicea şi despre Eddy Merckx sau despre Carl Lewis. Vezi un tip care stă imediat sub cer şi pe care toate hoardele din cele patru zări îl asediează. Picture that! Aşa, exact, un maaaare campion mai e ceva, foarte important. Vorbind despre el trebuie să ne referim la geniu. În sensul că e un genist. Un umblător prin cîmpuri de mine. El poate ajunge sau nu la capăt fără să sară în aer. Pentru cei care reuşesc să scape nevătămaţi, întregi la minte şi la dosar, ar trebui să se mai instituie un premiu. O medalie mai tare decît toate. O decoraţie a supravieţuitorilor, căci asta sînt de fapt supereroii zilelor noastre. Nişte trecuţi prin foc şi sabie şi – incredibil! – ajunşi la final în sunet de trompete. Padaaaam! Imposibil pentru noi a înţelege. Imposibil a pricepe cum şi în ce fel e cu viaţa lor. Cum de pot cîştiga o căruţă de turnee de Mare Şlem cînd nouă ne e greu să cărăm şi un bax de apă pînă în casă. „Nu mă deranjează că pune multe mingi pe linie, mă deranjează că ajunge la aproape toate mingiile după ore în şir de joc“, mi-a zis un prieten comentator de tenis. Aşa că, da, cel puţin pentru mine, Nadal e un Terminator. Omul ăsta mă termină…