Moş Gerilă, Anul Nou

30 decembrie 2007   PE CE LUME TRĂIM

Îl ţin minte pe Anul Nou: un copil care sărea în braţele unui bătrînel plicticos şi enervant. Aşa începea telejurnalul din ziua de 1 ianuarie, pînă în 1989. E doar o mică piedică în calea uitării, cum ar zice oracolele din epocă. Despre Sărbătorile generaţiei mele, cele din adolescenţa întunecaţilor ani ’80, mi-au scris mulţi cititori. Le dau cuvîntul, cu sentimentul că pe trăirile noastre de atunci se poate construi, în 2008, un fel de solidaritate. În fond, am mîncat împreună o dată portocale în copilărie. Dacă nu cumva de două ori, în ’81 şi-n ’83! Crăciunul era nasol (Marius Bădrăgan) Dacă era pe vremea comuniştilor, era cu cozi la banane verzi de mi le punea maică-mea pe şifonier la copt în foi din Scînteia şi îmi dădea cîte una din cînd în cînd. Cînd s-a născut şi frate-miu, acel din cînd în cînd era de două ori mai rar. Nu am înţeles niciodată de ce eu stăteam la coadă pentru ele şi apoi nu puteam să le şi mănînc tot eu. Şi nu aveam prea mulţi ani ca să înţeleg pe atunci. Apoi bunică-mea strîngea stafide, rahat, nuci, zahăr şi făină cîte un an pentru cozonacii de Crăciun. Pentru unele stăteam tot eu la coadă şi nu înţelegeam de ce se supără pe mine cînd mîncam pîine cu zahăr şi apă pusă cu linguriţa peste (asta era suprema mea prajitură cu a cărei inventare mă investesc azi toţi prietenii apropiaţi) sau cînd furam cîte o stafidă din cocă. Mi-o aduc aminte pe bunică-mea cum strîngea şi ouă pentru cozonacul de Crăciun. Şi deveneau unele aşa de vechi că le spărgea separat, într-un pahar, pe fiecare, să nu le arunce pe toate dacă era vreunul stricat. Şi-mi mai aduc aminte Brăila fără zăpadă, în care trăgeam săniile alea urîte, cu tălpici de aluminiu, pe asfalt, încercînd să simulăm bucuria iernii. Bani de dus la Sinaia la ski nu erau. Şi în Braşov ne-am mutat abia în ’89. La fel de vii în memorie sînt şi molizii ăia urîţi şi cu crengi rare pe care îi găseai în piaţă. Şi gustul lipiciului pe care îl mîncam în timp ce făceam lanţurile alea de hîrtie colorată pentru că ghirlande nu se găseau la librărie. Şi mirosul artificiilor care semănau cu nişte electrozi (o întreagă copilărie m-am întrebat de ce nu punem electrozi în brad, erau aşa de mari şi prevesteau aşa un spectacol pirotehnic...) şi care rareori ardeau (asta cînd reuşeai să găseşti un chibrit bun în cutie ca să le aprinzi). Crăciunul la noi însemna pocnitori făcute din duze de tractor şi umplute cu gămălii de chibrit sau ţevi mari înfundate la un capăt de o minge în care se punea carbid şi apă şi cînd se aprindeau făceau un zgomot infernal şi mingea sărea prin geamurile vecinilor care ne fugăreau. Însemna mult frig prin casă şi citit la lumina aragazului pentru că nici lumînări nu prea se mai găseau, iar gazul pentru lămpi se dădea şi ăla pe cartelă, iar sticlele de lampă erau proaste şi se spărgeau şi nu se găseau altele de schimb... Tind să cred că de vină e doar păcătoasa de nostalgie după vremuri din care nu ne amintim decît că eram mai copii şi înţelegeam mai puţine. Poate ar trebui să ne amintim că va veni o vreme cînd şi rîndurile astea vor trezi nostalgii. Poate ar trebui să ne amintim că şi prezentul are frumuseţea lui. Sindicatul Moşului (Traian Docolina) Am 31 de ani şi primele amintiri legate de Crăciun sînt faptul că tatăl meu primea de la sindicatul fabricii un pachet cu ciocolată chinezească, cîteva portocale şi, dacă era un an norocos, chiar şi 2-3 banane verzi (care rămîneau pe dulap să se coacă sub supravegherea mea atentă - mă uitam la ele de cîteva ori pe zi). Bradul, colinzile, tot ritualul de pregătiri erau lucruri frumoase şi care îmi stîrneau entuziasmul, dar nici pe departe nu reuşeau să-mi transmită "spiritul Sărbătorilor" precum reuşea pachetul sindicatului. Acum tatăl meu e disponibilizat şi nu mai primeşte pachete de la sindicat, dar preferă Crăciunul în libertate şi spune că nostalgicii comunismului îşi plîng doar tinereţea şi momentele duse cînd s-au simţit bine. P.S. Poate nu e clar acum, însă fabrica de nostalgii merge mai departe. Acum cîteva zile, băiatul cel mare mi-a spus fericit, la cumpărături: tati, ce frumos e de sărbători aici, în Carrefour! Aşa că gîndiţi-vă la asta, cînd staţi la coadă la casă: şi noi trăim deja în amintirile din copilărie ale altora...

Mai multe