Morcovule, pătrunjelule, cartofule, mulțumesc, voi mi-ați adus corpul!

Trebuie citit Corbin, cu trei volume despre corp, apărute la ART. Și Le Breton, Antropologia corpului și modernitatea. Fabuloase cărți! Te înlănțuie de corpul lui Iisus și de chinurile, plăcerile, deznădejdile, speranțele lui. Și îți arată cum te-am eliberat de acest trup în epoci de oglindire a goliciunii noastre. Dar nu ca să țin partea corpului și a decorporalității lui am scris. Nu, ca să fac elogiul unui sălbatic.

Canacii din Noua Caledonie, studiați în anii 1930-50, mulțumeau naturii pentru corpul lor. Un canac mulțumea arborelui pentru oasele scheletului, frunzelor pentru plămîni. Cochiliile marine sînt cutia craniană. Pulpa și miezul fructelor sînt carnea și mușchii. Plămînii sînt datorați unui copac în formă de plămîn. Intestinele? Liane din junglă. Minunată întîmplare a canacilor!

Despărțiți de Dumnezeu și de „corpul” lui Iisus, ar trebui astăzi să mulțumim morcovilor, țelinei, pătrunjelului din care facem supe. Să spunem că sîntem ridiche, ceapă verde și salată. Degetele cu care mîncăm brînză mulțumesc grisinelor, baghetei franțuzești cu care se aseamănă. Sîntem cartof, sîntem făină și mălai. Sîntem acum, pe COVID, alimente. Apă și whisky și vin ne fac sîngele. Sîntem și mulțumim acestora. Sîntem canaci contra coronavirusului.

Foto: wikimedia commons