Morcovul. A sta pe fundul tău în casă

Spune multe. Vorbește despre nemișcare. Dar și despre morcov. Morcovul ca legumă, dar și morcovul ca frică. N-am tăiat, n-am tocat atîta morcov în viața mea. Dar iată că morcovul mi-a intrat în sînge. Zilnic trăiesc cu el. Mi se pare inovație, e de fapt terminație. Este roșu și hrănitor ca frica aia care mă stăpînește zilnic. Morcovul și statul pe fundul tău în casă. Este psihanaliză deja. Zilnic înghițim angst și morcov. Incertitudinea de afară are o singură ancoră puternică: morcovul. Culinar și înfricoșător. Afară este otravă, înăuntru – activitatea ta de rozător. Iepurilă, dar și înfricoșilă. Morcovim zilnic într-o mare de rău. Morcovul are capăt, răul pare fără.

Nu este nici măcar magic răul. Nu, este și gata. Morcov cu cartof e gulaș, morcov cu țelină e salată, morcov cu țelină e supă, morcov cu păstîrnac poate fi piure. Morcov cu ciupercă. Morcovul întîlnirii cu sine, un borș acru, rînced, care nu te arată lucid și drag. Morcovul uitării de sine. Morcovul nemulțumirii de sine. Morcovă-sorcovă de emoții. Inovația infinită cu morcov, minunea trăirilor morcovite. Tăiat, traumatizat morcov. Tocată, demonizată morcoveală. Tăcută ronțăială de sine, în întunericul pereților. Zi care se face noapte. Noapte care nu se face zi. Supa zilei de morcov. Morcov în supa de roșii.