Momîi

Un detaliu al vieții rurale cu mare potențial în stimularea imaginației e reprezentat de sperietoarea de ciori: un personaj rudimentar, ridiculizat sau neliniștitor. Sperietoarea de ciori intră în paradigma simulacrelor umane, ca sursă ideală pentru dezvoltări fantastice și scenarii de groază, stînd și la baza unor metafore cognitive universale, în care devine reper pentru îmbrăcămintea zdrențuită și lălîie, pentru urîțenie și aspect înfricoșător sau pentru caracterul inert. Denumirile sale au apărut destul de tîrziu în textele românești, personajul negăsindu-și locul în literatura religioasă, în scrierile juridice sau istorice vechi.

În română, termenul popular cel mai răspîndit pentru sperietoarea de păsări e momîie, cuvînt vechi, cu origine incertă, polisemantic, care denumește, printre altele, și „semnul de hotar” sau „movila de pămînt”. Cuvîntul pare a fi destul de cunoscut în prezent din drumețiile pe munte: Internetul oferă o serie de fotografii cu turiști lîngă cîte o momîie sau cu momîi profilîndu-se artistic în ceață; în acest caz, momîie este denumirea construcțiilor din îngrămădiri de pietre cu siluete alungite, cvasiumane, prin care se marchează artizanal cărările sau vîrfurile: „Momîile sînt «marcaje» după care ciobanii se orientează pe ceaţă. De la ei s-au inspirat drumeții de ieri, montaniarzii de azi (...). Unele momîi, adevărate piramide de piatră, sînt semne de vîrf. Altele, multe și mici sau «artistice» (cu formă mai aparte), sînt făcute în joacă de copii pe pajişti” (dinumititeanu.ro). Cele două ipostaze – indicatorul alcătuit din îngrămădirea de pietre și sperietoarea de păsări din lanul de grîu sau din grădina de legume – nu sînt atît de depărtate pe cît ne-ar îndemna să credem imaginația noastră modernă. Legătura dintre ele e sugerată de un pasaj din Istoria ieroglifică a lui Cantemir, în care se evocă un anumit tip de sperietoare: „în grădini boţi de lut în chipul omului fac, pentru ca pasire să sparie”. În dreptul sintagmei boți de lut, autorul a pus nota explicativă „moş de pepeni”. Sperietoarea de păsări din trecut putea semăna deci mai mult cu o siluetă din lut decît cu un schelet de lemn înfășurat în paie și îmbrăcat în haine largi și zdrențuite.

Cercetările dialectologice au identificat și alte denumiri ale sperietorii de păsări (înregistrate minuțios într-o hartă din Atlasul lingvistic român): ciuhă, ciuhaie, mătăhală, măimucă, maimuță, păpușă etc. Maimuță și măimucă sînt motivate, desigur, de ideea de imitare a omului. Păpușa pare mai apropiată de imaginarul modern, deși termenul se poate referi și la un simplu mănunchi de paie.

 Sintagmele curente astăzi – sperietoare de ciori sau sperietoare de păsări – sînt slab reprezentate în limbajul popular. De fapt, sensul termenului sperietoare era foarte larg, cuvîntul folosindu-se și pentru alte instrumente de speriat păsările (zbîrnîitori, cîrîitori, moriști). Folcloristul Tudor Pamfile explica, în Agricultura la români (1913), larga acoperire a cuvîntului: „se pun pe șuri sau pe stoguri niște bețe sau prăjini în capătul cărora spînzură un petec negru, o haină sau o pălărie veche, ori o cioară împușcată. Acestea se numesc sperietori”. În continuare, restrîngerea se producea prin termenul momîie: „Cîte odată se fac chiar momîi, niște manechine din haine umplute cu paie” (p. 148).

Momîie a dezvoltat sensuri figurate și peiorative, din care DEX reține ca trăsătură definitorie, în mod destul de neașteptat, urîţenia: „epitet dat unei ființe urîte”. De fapt, în limba curentă, metafora se focalizează asupra caracterului inert, a lipsei de inițiativă și de acțiune a unei persoane. Cuvîntul apare mai ales în comparații (a sta ca o momîie) și e folosit ca insultă politică, directă sau indirectă (cu aluzie la adversari): „Momîia de ministru (...) nu dă nici un ban județului Vrancea” (monitoruldevrancea.ro); „Eu nu vreau să devin un preşedinte «momîie»” (declarația unui candidat, în 2014, digi24.ro); „Să fii demn și curajos, nu momîie împăiată!” (declarație a unui membru nemulțumit de șeful său de partid, aktual24.ro) etc.

Insulta momîie a fost folosită, la începutul secolului al XX-lea, în revista umoristică Furnica, într-un sens pe care dicționarele nu l-au reținut: ca adaptare a neologismului mumie: „Momîi eghiptene sute am văzut” (8 septembrie 1911); „Momîi à la Tutankamon (...). O mostră: Mișu Ferechide” (12 iulie 1923).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).