Modele. Made in Europe
Acum cîteva zile am planificat vacanţa cu băiatul meu cel mare, pe harta Europei. Ne-am uitat la ţări şi ne-am întrebat în care să mergem. Din vorbă în vorbă, m-am trezit explicîndu-i care sînt opţiunile: Europa de Vest, unde a apărut civilizaţia, Europa Centrală, unde s-au păstrat bine castelele, sau Europa de Sud-Est, unde plajele sînt foarte frumoase şi preţurile, pe alocuri, mici. De aici, conversaţia a degenerat, pentru că el a vrut să ştie de ce-a apărut civilizaţia tocmai acolo, în cîteva ţări, dintre care unele sînt mai mici ca a noastră, iar altele, chiar mai urîte. Are 6 ani, deci e important să afle repede. Chiar, de ce? Am trecut în revistă toate teoriile. Am început cu presiunea migraţiilor preistorice, care au îngrămădit în fundul de sac al Europei de Vest populaţii între care s-a făcut o selecţie naturală a celor mai deştepţi, rezistenţi sau doar obraznici. Şi-am încheiat cu felurite speculaţii despre religie, proprietăţi ale solului şi deci ale legumelor, precum şi democraţie, ca gadget care a făcut societăţile mai inventive. "Bine, mi-a răspuns el, dacă totul a început aici, ce făceam noi cînd ei inventau microscopul şi ceasul elveţian?" Am verificat datele şi am descoperit un fapt interesant: noi stăteam cu ochii pe ei. Cum facem şi acum: stăm şi aşteptăm să vedem ce se poartă, ce se descoperă, ce muzică se ascultă. Din ce motive obiective s-a întîmplat asta, nu pot spune copilului. O să înveţe el la filozofie, dacă se descoperă între timp şi dacă îi va mai păsa după ce trece de vîrsta la care te întrebi "Tati, de ce au ajuns americanii pe lună? De ce nu noi?" "Pentru că noi ştiam deja totul despre ea, d-aia!" Şi totuşi, să ne întoarcem la dilema mea educativă: ce ţară şi ce obiective trebuie vizitate pentru ca un copil să-şi ia, prin contemplare, cîteva modele şi idei morale? Prima alegere ar fi Ungaria: ţară mică, idei concentrate, la cutie. Înveţi de aici că e bine să faci parte dintr-un imperiu, aşa, ca exerciţiu de socializare. Urmează Austria, unde poţi da exemplul lui Mozart, care şi-a făcut din talent carieră, cam ca şi Costel, doar că mult mai devreme şi mai firesc. Aş trece şi prin Italia, unde poţi explica unui copil că şi un palat extrem de scump, construit de oameni care stau în bordeie, se poate justifica moral în maximum 500 de ani, cînd alte mii de oameni trăiesc de pe urma turiştilor pe care îi aduce. Între monumente, poţi da exemplul străzilor curate şi al oamenilor care stau pe bănci cu cărţi în mînă, nu cu Playstation-ul! Va fi treabă grea, asta cu educaţia. Istoria recentă e martoră mută şi-ngrozită: anul trecut, TAROM-ul a plimbat şi hrănit 1,9 milioane de călători. Mulţi au fost în Occident, destui - la muncă, alţii - la cumpărături. Cîte cărţi s-au întors în paporniţele pline cu haine? Cîte idei au schimbat turiştii noştri cu băştinaşii, ce-au învăţat cei care muncesc acolo, din cultura locală? La ce ne foloseşte dacă banii care se întorc aici sînt investiţi în boxe cu manele şi turnuleţe cu sclipici? Unde e progresul, în ce cotlon din geanta Vuitton burduşită cu Versace, Dolce şi Manolo? Chiar şi retorică, întrebarea asta cere un context istoric. Acum vreo sută şi ceva de ani, generaţia paşoptistă învăţa la Paris idei la modă, între care libertatea oamenilor şi a naţiunilor. Nu le-au uitat, ba chiar au făcut o ţară din ele. Astăzi, generaţia mea, versiunea luminată, se întoarce de acolo cu amintirea unui Bordeaux şi-a plajei de lîngă Sena. O fi vina noastră, sau a Parisului, unde ideile noi sînt acum complicate rău, iar hainele de firmă, la preţuri bune? Un lucru e sigur: Europa care ne-a dat multă vreme direcţia are acum cam multe. Între ele putem însă face o alegere: să zicem etica muncii? Sau respectul pentru creaţia intelectuală? Măcar una dac-am putea importa şi aplica, s-o dăm la revistă, s-o lăudăm la televizor, transformată în materie de şcoală... Bine, nu e obligatoriu. Mai avem şi altă soluţie: mai jucăm şi duminica asta la loteria naţiunilor, cum am făcut de-atîtea ori. În fond, norocul e frate cu românul. Sper doar că nu cu fiu-meu...