Mită pentru talibani?

Criza economică ocupă spectrul atenţiei publice acum. Este absolut firesc " sînt în joc locurile de muncă a sute de mii de oameni şi averile, mari sau mici, ale multora dintre noi. Totuşi, istoria se scrie şi în notele de subsol ale ziarelor, iar lipsa veştilor din Afganistan din paginile ziarelor noastre nu înseamnă deloc că războiul de acolo este cîştigat de forţele NATO. Vechea vorbă no news, good news nu se aplică deloc în acest caz. Dimpotrivă, războiul care făcea prima pagină acum cîţiva ani şi abia mai prinde o notiţă la "Externe" acum nu merge bine deloc. O statistică recentă arată că numărul militarilor NATO ucişi în primele două luni ale anului 2009 este de două ori mai mare decît al celor ucişi în primele două luni ale anului 2008. Talibanii sînt tot mai agresivi şi mai bine organizaţi, deşi un sondaj recent arată că nu au deloc susţinere populară: doar 5% dintre afgani îi susţin, în vreme ce 60% îşi doresc un Afganistan fără talibani. Încercînd să găsească cea mai bună soluţie, preşedintele Obama întîrzie cu anunţarea noii strategii americane în Afganistan. Unul dintre motivele acestei întîrzieri este că, între consilierii şi experţii chemaţi să valideze strategia Obama, au apărut serioase disensiuni. Subiectul aflat în dispută se referă la propunerea de a "mitui" importanţi lideri talibani socotiţi mai moderaţi pentru a abandona rezistenţa militară sau, mai mult, pentru a trece de partea trupelor NATO şi armatei afgane. O bună parte a experţilor americani din jurul preşedintelui Obama susţin că un asemenea demers ar fi extrem de util în context. Se invocă precedentul irakian, caz în care SUA au asigurat o plată lunară de ordinul sutelor de dolari pe lună unor lideri sunniţi care au prestat util în favoarea armatei americane. Încă experţii militari din jurul Condolleezzei Rice evaluau că doar 10% dintre liderii insurgenţei irakiene sînt motivaţi religios, în vreme ce 70% aveau motivaţii financiare pentru acţiunile lor. Cei care se opun invocă, deopotrivă, argumente de ordin moral (America nu poate plăti luptători care au mîinile pătate de sîngele militarilor americani), dar şi de eficienţă (situaţiile irakiene nu sînt relevante în Afganistan pentru că talibanii cîştigă oricum enorm de mulţi bani din culturile de mac). Mai mult, consilieri apropiaţi lui Obama par să considere că "mituirea" talibanilor seamănă cu recunoaşterea unei înfrîngeri sau, în cel mai bun caz, cu recunoaşterea că SUA nu au alte mijloace de a domoli acţiuni teroriste decît aceea de a plăti pe terorişti. Semnalul politic ar fi, în evaluarea acestor consilieri citaţi "pe surse" de diverse publicaţii americane, catastrofal. Reamintesc că, relativ recent, două dintre cele mai influente voci pentru gîndirea strategică americană, foştii consilieri prezidenţali pentru securitate Zbigniew Brzezinki şi Brent Scowcroft, afirmau public într-o convorbire, devenită carte, că şansele pentru o victorie în Afganistan sînt minime. Decizia, dar şi răspunderea vor aparţine, evident, preşedintelui Obama care cîntăreşte serios argumentele celor două părţi ale acestei dispute. În orice caz, succesul trupelor NATO în Afganistan mai poate fi asigurat numai printr-o mobilizare masivă a resurselor Occidentului. Obama a anunţat în timpul campaniei electorale că intenţia sa este aceea de a retrage treptat trupele americane din Irak şi suplimentarea prezenţei militare în Afganistan. În plus, tot în campania electorală, Obama a spus că va şti să-i convingă pe aliaţii europeni din NATO să suplimenteze, la rîndul lor, efortul de război în Afganistan. Obama a spus limpede că, în viziunea sa, adevăratul război cu terorismul se desfăşoară în Afganistan, şi nu în alte părţi, iar hotărîrea sa de a cîştiga acest război părea indestructibilă. Prin urmare, preşedintele Obama se poate socoti perfect legitimat de poporul american să-şi ducă la îndeplinire intenţiile strategice. Mai mult, votul americanilor şi aplauzele internaţionale unanime care i-au însoţit victoria electorală îl obligă pe Obama să mişte lucrurile în această direcţie. Militarii americani cred în vechea lecţie a războiului care spune că victoria este, de cele mai multe ori, decisă de numărul soldaţilor aflaţi pe front. Armata care are mai mulţi soldaţi învinge, de regulă. Militarii americani au spus mereu că efectivul trupelor în Afganistan este insuficient, iar realocarea resurselor militare americane spre teatrele de luptă cu talibanii le dă mari speranţe. Totuşi, contextul politic afgan e dificil. Cu un Hamid Karzai în relaţii tot mai reci cu Washington-ul, cu o orientare evidentă a responsabililor americani spre liderii locali " atît de complicaţi în loialităţi şi opţiuni ", cu o armată afgană departe de a fi în stare să opună măcar o rezistenţă plauzibilă (se preconizează că, în actualul ritm de dezvoltare al armatei afgane, aceasta va fi capabilă să se opună talibanilor abia în 2016), lumea întreagă aşteaptă cu înfrigurare deciziile noii administraţii americane. Sigur, SUA rămîn principalul jucător strategic în Afganistan, dar sarcina crucială a cîştigării acestui război ne aparţine tuturor.