Mimatul, sport național de succes
Niciodată nu am fost un susținător al unui învățămînt care să fie fundamentat pe principiile competiției, care să încurajeze ierarhizarea, comparația. Am susținut mereu nevoia unui învățămînt formativ, care să valorizeze progresul individual, să se aplece cu încredere și empatie asupra particularului din fiecare elev, care să găsească soluții pentru sprijinirea dezvoltării personale a fiecăruia. Aici, desigur, intră o respingere a unui învățămînt centrat preponderent pe acumulare de informație și o pledoarie pentru unul centrat pe dezvoltarea de competențe. De aceea, spre exemplu, am ceva rezerve în privința modului în care se desfășoară activitățile în centrele de excelență, cîtă vreme nu avem centre de recuperare, unde se face mai ales pregătire pentru olimpiadele școlare, care, la rîndul lor, au încă o generoasă poziție tradițională, fiind axate prea mult, în opinia mea, pe memorare și pe reproducere. Nu toate, nu în totalitate. În fine, mi s-a părut mereu că a căuta cu orice preț doar performanța, lauda cu ea și topurile favorizate de ea e puțin amar, că pierdem prea mult din vedere, atunci cînd alergăm după performanță, nevoia de a ne concentra pe mase și pe cei ce sînt rămași în urmă.
De ce spun toate acestea? O dezbatere destul de tensionată a avut loc în ultimele zile, provocată de schimbarea regulilor de joc privind acordarea de burse de merit și de performanță. Ministerul a decis să modifice criteriile de acordare a acestor burse. Mai precis, pe de o parte s-a instituit obligația ca acestea să fie acordate de la nivelul administrațiilor locale, pentru că pînă acum acordarea lor era facultativă, respectiv s-au modificat pragurile notelor care permit obținerea lor, dar și cuantumul acestora.
În primul rînd, aș remarca faptul că obligarea administrațiilor locale să le acorde este extrem de benefică. Există, probabil, multe localități unde nu se acordau sau se acordau parțial, pentru că aceste administrații nu puneau preț pe educație, fiind preocupate de alte nimicuri sau de interese personale. Există încă primari care au un nivel de educație îndoielnic ei înșiși, nu mai vorbesc despre consilieri locali. Faptul că acum vor fi obligați să acorde aceste burse este un mare cîștig pentru copiii care fac parte din comunități în care educația nu pare a valora mare lucru, dar care sînt ei înșiși dornici de învățătură.
În al doilea rînd, faptul că nu cred că principiile competiției și ierarhizării trebuie să fie fundalul vizionar al procesului educațional nu înseamnă și că nu cred în valoarea performanței și în recunoașterea ei corectă. Și în această privință, cred că ridicarea pragului de obținere a bursei de merit de la 8,50 la 9,50 este pe deplin justificată, mai ales în tandem cu creșterea sumei pe care o primesc acești elevi.
Performanța presupune sacrificii, presupune efort, presupune, desigur, și calități înnăscute, dar mai presupune și valorificarea lor. În plus, performanța este a celor care vor asigura pe viitor creșterea valorii societății, la toate nivelurile, de la cel economic la cel artistic. Cei ce o pot accesa, devenind în timp lideri, coordonatori, creatori, trebuie recunoscuți și răsplătiți. Ei au nevoie și de acest stimulent, care să le motiveze eforturile. Și, mai ales, trebuie să știe că ceea ce fac ei nu este de ici, de colo, că e nevoie să persevereze în continuare în efortul pe care îl depun, pentru că sînt apreciați pentru el și pentru că noi, societatea, avem nevoie de el. Să nu amestecăm lucrurile: nu susțin prin asta nimic în dezacord cu ceea ce afirmam în paragraful de început. Meritele, performanța sînt intrinseci oricărui model educațional, fie el tradițional, fie modern, centrat pe competențe și avînd ca filosofie pedagogică dezvoltarea personală.
Poate știți situații în care, în unele clase, neexistînd medii mai mari de 8,50, spre exemplu, cel care avea această medie primea premiul I. Cam așa stă treaba și în cazul acestor burse. Un fals, o mimare a performanței.
Performanța are nevoie de linii clare de recompensă, de criterii autentice care să o recunoască. Coborînd standardele, nu avem decît de pierdut. Media 8,50 este una onorantă. Dar nu este o medie care să justifice vreun premiu I, vreo bursă de merit. Este una care poate să aducă, eventual, dorința de a mai sări peste un prag, dorința de a mai depăși o limită, pentru a ajunge la performanță, de ce nu? Este o medie cu care poți să ai o viață bună, să fii mulțumit de tine, să te integrezi în societate. Dar pentru a deveni un reper pentru ceilalți trebuie să dai ceva mai mult, trebuie să aduci un plus care să te salte în sus față de grup, trebuie să te desprinzi de pluton.
Plutonul este asemeni roților trenului sau automobilului. Ele se învîrt și duc înainte întregul angrenaj. Sînt solide și importante. Dar motorul este cel care asigură zvîcnirea mecanismului. El este performanța și excelența.
Nu sîntem, probabil, o țară atît de bogată încît să ne permitem să acordăm burse consistente elevilor care performează cu adevărat, adică celor care fac diferența reală, care se distanțează de pluton și burse cu statut mediu, celor care sînt în pluton sau măcar în deschiderea lui. Așa că este normal să recompensăm performanța și meritul real, care sînt rezultate ale unui efort peste medie.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.