Merită să dai mită?

30 august 2017   PE CE LUME TRĂIM

Orice titlu aș fi pus articolului ar fi fost un clișeu. De ce? Pentru că subiectul este dezbătut în atît de multe articole, sub diferite forme, încît aș fi riscat încă din titlu să plictisesc. Întîmplarea nu are caracter de noutate și mă tem că nu va avea niciodată.

Iată întîmplarea așa cum am trăit-o. Vara, în instituții domnește un aer de relaxare pentru că cetățenii nu au chef de interacțiuni cu statul sau cu reprezentanții săi. Era dimineață și-n aer domnea parcă un parfum de plajă și de mare, iar vîntul calm miroasea a porumb fiert și gogoși cu zahăr. La asta mă gîndeam în drum spre instituția cu pricina, în această zi de august. La ghișeu, are loc următoarea discuție pe care o redau întocmai:

– Doamnă, fiți amabilă, am o firmă nou înființată și am venit să achiziționez Registrul. Da, am documentele.

– Ați depășit termenul de 30 de zile prevăzut de lege. În mod normal trebuie să plătiți amendă.

– Aoleu, amendă?! Cît este de mare?

– Păi, aveați termen la sfîrșitul lui iulie, acum sîntem la începutul lui august. 500 de lei.

– Doamnă, sînt la început de activitate, am depășit termenul doar cu 14 zile calendaristice. Nu pot plăti acum 500 de lei amendă pentru că n-am de unde.

– Eu vă înțeleg. Mai putem face ceva, să vorbesc cu inspectorul, să-i spun că sînteți o firmă la început de drum și că să nu apăreți cu amenzi pe firmă după prima lună, ca să fiți curat, să decidă inspectorul că eu nu decid, știți?! Așteptați în sală și vă chem eu.

– …

– Am vorbit cu inspectorul, a zis că înțelege situația și că este de acord să vă dăm Registrul cu un avertisment. Nu veți plăti amendă, dar trebuie să îi dați jumătate din bani.

– Adică? Nu plătesc 500 de lei amendă, îmi dați Registrul, dar trebuie să îi dau 250 de lei, jumătate din sumă, domnului inspector?

– Da.

– Nu am 250 de lei acum.

– Atunci veniți miercuri, că luni și marți nu lucrăm, că e sărbătoare. Veniți miercuri, aduceți 250 de lei, îmi dați bănuții discret, ca să nu se vadă, iar eu vă dau Registrul.

Am ieșit tulburat din instituție și am pus mîna pe telefon. Mi-am sunat contabila ca să mă sfătuiască, ea rămînînd consternată după ce i-am povestit întîmplarea. Știa cum merge lumea, deși ei nu i s-a cerut șpagă niciodată. A pus treaba asta pe seama unui noroc chior, pur și simplu a scăpat. O altă persoană cu care am vorbit mi-a spus: „Așa merge lumea asta. Ești la mîna lor. Corupția, în istoria ei, începe cu funcționarul. De la ăsta pleacă totul. Azi ai ce să faci cu banii, iar funcționarul riscă și pentru 250 de lei. Poate o fi cerut ea, spunîndu-ți ție că, de fapt, inspectoru’ a cerut, iar banii și-i bagă ea în buzunar, nu știm și nici n-o să știm. Asta e, n-ai cum să schimbi lucrurile astea, și peste două sute de ani va fi la fel.“ O altă persoană cu care am vorbit mi-a spus: „DNA? Ai înnebunit, te va ști toată Administrația dacă faci asta, iar la următoarea abatere ai rupt-o-n fericire cu ăștia! Ești la mîna lor, ți-ai deschis firmă acum, tu cum crezi că rezistă toate firmele astea?!“

Mi s-a uscat gura cînd mi-am dat seama despre ce e vorba. Știu și eu cum merge treaba, dar m-am simțit jignit, insultat pentru că ceva din prezența mea a lăsat-o pe funcționara respectivă să creadă că-mi poate pretinde bani. Probabil din cauză că am, așa, o anume față care inspiră milă și dă senzația că-s mai fraier atunci cînd aud cuvinte sensibile precum „termen“, „depășire“ și „amendă“. E clar că apariția asta, care emană seninătate și bunăvoință, trebuie să fie și este speculată de experimentata funcționară de dincolo de ghișeu. Mi s-a cerut șpagă sub pretextul că trebuie să încep curat. Asta înseamnă, în opinia funcționarului, „curat“: fără amenzi, dar părtaș la infracțiunea de „dare de mită“. Este de înțeles pentru mine faptul că femeia era gata să-și riște viitorul pentru 250 de lei, judecînd numai după modul cum m-a perceput. Habar n-are ce hram port și e clar că asta nici nu prezintă interes, de fapt. Puteam să sun la DNA, miercuri apăream la întîlnire cu bani marcați, iar acel viitor nu prea mai conta. Lumea acelei funcționare s-ar fi prăbușit abrupt…

Pentru funcționarul care citește acest articol: Ai văzut vreodată, în realitate, interiorul unei pușcării? Cînd se-nchide-n spatele tău ușa grea de fier și vezi zidurile groase de beton, înalte de șase metri, supraînălțate cu sîrmă ghimpată, care-ți vor ține-n captivitate singurii ani care mai contează din viața ta de tînăr adult. Ai auzit înjurăturile aruncate de la ferestrele prin care distingi frenezia amenințătoare a celor care te așteaptă? Te-ai gîndit că îți vei pierde prietenii, casa, mașina, televizorul, tabieturile, intimitatea, siguranța, un anume lux, adică tot ceea ce tu numești nivelul tău de trai? Și astea toate doar pentru 250 de lei?! Sfătuiesc instituțiile să organizeze vizite în penitenciare cu funcționarii care lucrează cu publicul. Destul merg psihologii și sociologii pentru studii de caz sau un anume tip de muncă voluntară. Aici vorbesc despre conștientizarea urmărilor acțiunilor gambler-ilor din aparatul instituțional de stat.

Cum am procedat: la sfatul contabilei, am „scos“ o foaie de hîrtie cu antetul firmei și am scris: „Vă rog să-mi acordați posibilitatea de a obține Registrul fără plata amenzii, cu acordarea unui avertisment, fiind la început, avînd 9 zile lucrătoare peste termenul scadent, cu mențiunea că mi-am învățat lecția pentru viitor“. M-am întors la doamna cu pricina de la ghișeu, care, cu un zîmbet complice și binevoitor, îmi spune: „Aaaa, vreți să depuneți adresa la registratură? Sigur, încercăm și așa!“ Încercăm și așa… dacă altfel nu se poate, deși tot la mîna lor sînt.

În concluzie, cred că povestea mea se repetă zilnic, de mii de ori, în România, că este o realitate perpetuată atît de cei care cer, cît și de cei care dau, iar articolul îi vizează și pe unii, și pe alții. Totuși, nu cred că un singur om definește o întreagă instituție. Cel puțin, asta aș vrea să cred…

Foto: adevarul.ro

Mai multe